banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

N-am nevoie de mărire de leafă!

 

Mă vântur, împreună cu Luminița și Liana, prin Piața Sfatului din Brașov. Tocmai am isprăvit mica ședință tehnică de la Hotelul Aro, unde mâine vom filma o editie specială a emisiunii noastre. Piața Sfatului e aceeași pe care o stiu de ani de zile, de pe vremea când echipa mea o brăzda în toate direcțiile, de dimineața până…dimineața, la “Cerbul de aur”. Nu am nostalgii si nici măcar despre asta nu e vorba…Piața Sfatului e neschimbată, același îi este pavajul din piatră cubică, cel care-mi zdrelea tocurile, pe vremuri, aceeași este și Biserica Neagră, profilată pe aceeași nuanță de albastru,  chiar și restaurantele din jur sunt aceleași, deși parcă altfel arată chipurile care colorează mesele, dar puțin schimbate par și bunătățile din farfurii. Deși pare aceeași, Lumea se diversifică și-mi place să fiu martora ei. 

…Ne plimbăm prin Piață, scanăm vitrinele, ne mai facem câte un selfie, vorbim mult si despre orice. Fetele îmi atrag atenția că lumea se holbează la mine și surprind apoi eu însămi, cu coada ochiului, zâmbete și saluturi șoptite. Unii mă opresc și-mi urează “Bine am venit în orașul lor”, alții își înghesuie mirarea în căutătură și mă întreabă: “Chiar dumneavoastră sunteți?!?”. O doamnă farmacist, de la care îmi cumpăr o periuță de dinți ( stresul de la serviciu mă face uitucă, uneori!) mă roagă să-i scriu, pe un carnețel,  doua rânduri, pentru fiica ei, liceeană. Mă îndoiesc că liceenii se uită la TVR, de fapt liceenii nu se uită cam la nimic, exceptând ecranul mobilului. Îi scriu însă cu drag, pentru că prețuirea știu că vine, de fapt dinspre mamă, nu dinspre fiică… 

   ….Nu, nu sufăr de vedetism, n-am suferit nici măcar când călăream pe caii mari ai “Ceaiului de la ora 5” si nici cand am obținut victorii profesionale, de tipul locurilor pe podium , la Eurovision. Întotdeauna i-am fost recunoscătoare Destinului pentru șansa pe care mi-a dat-o, de a face ceva frumos și, mai ales, util, pentru cei din jurul meu. Deși formația mea era alta, mult mai serioasă,  m-am bucurat să fac divertisment : într-o lume atât de tristă, am găsit că datoria mea era să descrețesc frunți, să încălzesc inimi. …Oi fi reușit? Nici leafa mea, nici statutul social, nici inexistentele mângâieri  pe cap din partea superiorilor – efemerii care mi-au complicat mai totdeauna viața – nu dovedesc că aș fi reușit, în ceea ce mi-am propus. Și nici măcar cifrele de rating nu mă mai mulțumesc demult. Oftez, atunci când le parcurg și gândesc, cu obidă : “Degeaba ești tu alergător de cursă lungă, dacă ai ales să-ți continui drumul într-o căruță trasă de mârțoage muribunde”.  Îmi rămâne însă aprecierea oamenilor, să-mi oblojească nemultumirile… Rămân aceste zâmbete, care-mi însoțesc ieșirile în lume, rămân cuvintele calde ale celor cărora le-am dedicat, practic, viața mea, rămân autografele pe care aceștia mi le cer, micile favoruri pe care mi le fac…Zilele trecute am fost în Obor și o femeie de la care am cumpărat căpșuni, mi-a dat în dar si un kil de cireșe. N-a fost chip să i le plătesc, toate insistențele mele lovindu-se de replica : “Lăsați, doamna Marina că și dumneavoastră ne aduceți bucurii, de-o viață!” Acasă…îmi venea să pun în vitrină cireșele alea, să nu le mănânc niciodată! 

“Să știți că ați rămas ultima emisiune educativă de divertisment din România!” – mi-a spus un domn în vârstă, la Bookfest, weekendul trecut când mi-am lansat cartea. “O fi bine?” – mi-a venit să-l întreb. Cine mai are nevoie de educație televizată , în zilele noastre?  Lumea se uită la circ și la poale-n cap, nu la românii de nota 10, ale căror fapte bune încercăm noi să le scoatem la lumină… Dar una peste alta, sunt mulțumită. Chiar dacă mă mai intreabă cei ce mă cunosc foarte bine : “Cât de fraieră să fii, să asuzi o viață întreagă cu microfonul în mână si să nu fii niciodată plătită pentru asta? Nu era mai bine să stai în umbra camerelor de filmat? Leafa îti era aceeași, iar viața infinit mai liniștită!”…Poate, dacă aș fi alergat după liniște. Poate, dacă aș fi alergat după bani. Mie mi-a  fost însă bine așa : exploatată de unii, îndrăgită de alții. Puțini și efemeri – primii, atât de mulți și constanți – ceilalți. 

….Zăbovim, în Piata Sfatului, lăsând oxigenul munților să ne curețe plămânii și mă bucur nespus că , iată, după 30 de ani, zâmbetul pe care mi-l adresează cei din jur, telespectatorii mei, este la fel de cald și la fel de încărcat de iubire. Este mai important decât orice mărire de leafă și orice mângâiere pe cap, venită din directii care nu contează…

Rubrică oferită de :

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Doamna Marina, o urare de La Mulţi Ani din partea unuia care face parte din categoria celor „atât de mulți și constanți” care vă îndrăgesc!

Femei de 10 pe Facebook