Ea și El Ultimul romantic

Minima bunului simț!

Asta sunt și asta ești! Și nu mai e cale de mijloc între noi! E unul dintre scenariile pe care deseori le auzi și le vezi prin jurul tău, deși de cele mai multe ori ambele roluri sunt dominate de-un val cronic de ipocrizie, una care dă bine, e în trend și e musai de adoptat pentru frivolele caractere ce nu-s capabile să vadă dincolo de sensibilitatea unei lumi care nu a apărut și nici nu se poate termina cu ei.
A spune lucrurilor pe nume nu înseamnă neapărat sinceritate şi nu rimează, după părerile bine chibzuite, cu un fel așa, exotic, de-a trăi o viață lipsită de inhibiții și ascunse tăceri. E bine să fii sincer și să arunci, ca într-o luptă a nimănui, adevărurile pe masă, ca pe tabla de șah, cu o poartă-n casă care nu trebuie să te avantajeze pe tine! Doar că uneori franchețea asta, ca multe alte principii de altfel, e eronat înțeleasă și ajunge mai degrabă un dușman, decât un aliat.
Eu unul știu că pot deranja prin ce spun, știu și că așa-i corect să fiu într-o lume pe care eu unul mi-o doresc mai corectă, dar mai știu că e bine ca uneori să tac. Nu pentru a fi fals, ci pentru a nu deveni. Asta pentru că de ceva vreme încoace, povestea asta cu excesul de onestitate a devenit o mare gloată a prost crescuților care au impresia că orice le trece prin minte, în diminețile lipsite de sinapse, e un mare adevăr care trebuie debitat, iar asta, ce să vezi, trebuie apreciat, că peste tot scrie că e minunat să fii sincer și să spui, fără ocolișuri, ce gândești.
Da, o poți face, dacă ai suficientă minte să analizezi ce spui, dacă ești instanță, măcar cât negru sub unghie, morală și dacă, înainte de zice sau a scrie ceva, gândești câteva secunde. Mai există pe lumea asta un principiu de bună creștere (fenomen pe cale de dispariție la care ar trebui să se gândească mai mulți părinți în loc să se supere că odraslele lor stau pe geruri acasă), iar acesta e politețea, un fel de ceva care știu, în opinia multora e pentru proștii care „are” școală și care nu sunt suficienți de căliți să știe că dreptatea se face din gură și în momentul care zici, domnle, omului ce gândești tu, deși tu nu ești capabil nici să-nțelegi fenomene elementare de trai și conduită.
Nu ești cu nimic mai presus de nimeni dacă te apuci să vorbești fără să gândești. Astfel c-ar fi bine să te înfrânezi de la pornirile în trend pe care mai toți „maidanezii” mioritici le au, nu pentru că sunt ei capabili să facă legături, ci pentru că n-a știut mămica ce să pună pe tapet la capitolul și în momentul în care era de bun augur, ca o minima moralia, să educe corect.
De fapt aici e buba, n-avem bază, n-avem cunoștințe și pic de educație elemenetară pentru a vedea dincolo de instinctele animale. Nu e misai dacă te înjură cineva, să-I răpunzi la fel și nici la fel nu e cu bătaia, că deh, e autoapărare! Lumea e plină de proști și crede-mă, suprasaturată ca să faci și tu parte din ea! Dacă tot vrei să fii sincer, fii pe bune, nu în avantajul tău și vezi când e cazul să spui și când nu.
Iar postarea mea nu e așa, dintr-o sinceritate dezinvoltă scrisă, ci mai degrabă dintr-o îngrijorare perpetuate nu doar prin jur, ci îm mai toată media românească, de la pro-uri la kanale, unde dudui și domni fac afirmații și devin lideri de opinie pentru pruncii fără minte care au avut nenorul să se nască cu părinți iresponsabili! O trezire n-ar strica și o doză mai mare de bun simț, într-o econimie precară în care singura soluție a frumuseții spiritului românesc a rămas asta!

 

Foto – Ana Maria Halalai

Publicitate