banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Mihai Constantinescu a plecat..Șo, pe el!

 

Haideți, dragilor, năvăliți! Astăzi e dezlegarea la “Mihai Constantinescu”! Amintiți-vă toți cât de mult l-ați iubit, cât de valoros este, câte îi datorăm! Inundați emisiunile de știri și burtierele de pe ecran cu vestea tragică! Intoxicați-ne cu detalii de care nu avem nevoie : cum a murit, la ce ora si-a dat ultima suflare, cum l-a ținut Simona de mână și cât s-a chinuit, în aceste luni în care… nici nu se poate spune, de fapt, c-ar mai fi fost viu…
va felicit! Fără niciun efort, ați câștigat un subiect suculent pentru primele voastre pagini și pentru programele de pe urma cărora vă luați leafa și e păcat să nu stoarceți tot ce se poate din el!
Vă recomand să nu vă limitați la prezent. Scormoniți bine de tot în trecutul lui, vedeți ce-a rămas nedescoperit încă; iar dacă nu găsiți nimic, reamintiți-ne cu cine s-a iubit și de ce s-a despărțit, unde a locuit și ce vecini a avut, dacă și-a plătit impozitele la stat și cum a mers mariajul cu cea care putea să-i fie fiică. Sau nepoată. Sau strănepoată. Nu ratați niciun subiect, se pot extrage o mie, din viața unui om!
…Și vă mai dau și eu unul : e trăit de mine. Căci Mihai mi-a fost prieten, asta după ce mi-a fost idol, în copilărie. Și, prieten fiindu-mi, încă îmi mai simt umărul greu de lacrimile sale, căci de multe ori mi-a plâns pe el, întrebându-mă de ce lumea îi uită atât de repede pe cei pe care i-a venerat, cândva? De ce nu-l mai difuzează radiourile și de ce nu-l mai invită televiziunile, căci el tot acela este, cel de odinioară, la fel de îndrăgostit de oameni si la fel de dornic să-și pună sufletul în palma lor? Mă întreba și eu oftam prelung, îl băteam ușor cu palma pe spate, a încurajare, iar a doua zi mergeam în redactie și puneam la cale o emisiune în care să se potrivească prezența lui. Și apoi ne bucuram, cu toată echipa, când îl vedeam cu câtă poftă vine la repetiții, cu cât drag intră în cabina de machiaj, cu câtă pasiune vorbește la microfon și cu câtă dăruire își cântă nemuritoarele cântece, reflectându-se fericit în ochii entuziasmați ai spectatorilor din platoul de filmare… ..După care iar se așternea uitarea, vreme multă, deasupra lui, ca o plapumă greu de dus…Și rămânea Mihai din nou pradă tristeților nesfârșite și nedumeririlor și fără răspuns.
Dar acum, iată, victorie! Mihai Constantinescu a revenit pe buzele noastre! I se difuzează, culmea! , și cântecele – cele care ne-au însoțit copilăria și îndrăgostelile de mai apoi. Ar fi fericit să audă toate astea..De multe ori mă gândesc : cum ar fi ca, imediat după ce fiecare din noi va pleca Dincolo, să putem vedea, câteva zile, ce lasăm în urma noastră : ce regrete, ce reacții, ce atitudini, ce lacrimi amare sau lupte pe moștenire..
E prea târziu, dragii mei, pentru regrete. Pe Mihai nu-l mai ajută, căci Mihai a plecat spre lumea aceea de departe, care poate va fi pentru el “Lumea minunată” pe care a sperat tot timpul s-o găsească aici. Poate o va găsi Dincolo.
Deci regretele nu mai au rost. Poate e rost doar de ceva învățăminte. Căci mai avem, printre noi, câțiva artiști extraordinari, despre care n-am prea mai auzit, în ultima vreme. Și nu pentru că ei nu ar vrea…

Rubrică oferită de

Femei de 10 pe Facebook