Bărbați de 10 Femei de 10

Mihai Constantinescu: ” Votez pentru Femeia Universală!”

( interviu publicat în vara anului trecut)

Eu nu cred să existe vreo femeie din generația părinților noștri, ba chiar și din a unora dintre noi, care să nu fi fost cândva îndrăgostită de Mihai Constantinescu! Artistul care frângea odinioară inimile tuturor româncelor avea , încă de pe atunci, un aer „altfel”, o voce aparte, o mobilitate de invidiat, un șarm desăvârșit! Era un fel de „Adamo” al img_3169românilor, era frumușel, cânta minunat ( avea și melodii una și una!), avea un spirit ludic desăvarșit, pe care și-l exersa copios în marile show-uri de divertisment de atunci. Nu, nu strâmbați din nas : au fost vremuri în care lumea stătea cu nasul lipit de televizor, și nu pentru că nu avea ce face în rest, ci pentru că predecesorii producători de divertisment de astăzi își puneau semnătura pe producții cu adevărat memorabile. Iar Mihai era un pion important al acestora. Dar ce spun eu „pion”?!? Era rege în toată regula, alaturi de alte câteva capete încoronate ale scenelor de atunci!

img_3175Astăzi Mihai stă cumințel deoparte. Și nu pentru că talentul i s-a ofilit, odată cu trecerea anilor. Nu, nici vorbă! E la fel de vivace, la fel de charismatic, la fel de entuziast, doar că…oleacă mai supărat. E supărat, asemeni altor tovarăși de breaslă, pe vremurile astea nedrepte, care trimit mult prea repede în lumea Uitării marile valori ale acestei țări. Ce trebuie să înțeleagă Mihai, citind aceste rânduri? Că marele lui public îl iubește cu același foc ca și Atunci, că ne este dor de el și că îi ascultăm în continuare cântecele, cu nostalgie și plăcere.
…Și că îi mulțumim pentru că, într-o banală zi de toamnă, a acceptat să ne ofere un interviu atât de special.

 

Marina Almășan : – Mihai, prima întrebare te aruncă în Trecut: Cind ai descoperit că-ți place să cânți?

Mihai Constantinescu: – Când eram copil tatăl meu cânta în mai multeimg_3247
coruri bisericești , eram fascinat de puterea glasului său , iar până la vârsta de treisprezece ani și jumătate am vizionat la Opera Română , împreună cu mama și tata, aproape toate spectacolele care erau în repertoriul operei de-atunci. (Rigoletto , Traviata , Tosca, Cavaleria Rusticana, Othello s.a.s.m.d. Asta m-a făcut pe mine probabil să-mi placă atât de mult muzica și în special melodia.

Marina Almășan: – Văd că ai o memorie foarte bună! Îți mai amintesti primul tău cântec de succes ?

img_3154Mihai Constantinescu: – Primul meu cântec compus și interpretat în perioada adolescenței a fost cântecul ‚’’PAPUȘA „’ și în același timp primul meu mare succes. Aveam șaisprezece ani când, într-o zi, l-am fluierat pe stradă , l-am ținut minte și-apoi i-am făcut textul .

Marina Almășan: – Genial! Iată ce poveste simplă are un hit! Ai făcut un calcul, din curiozitate : câte cântece ai cântat, în toată viața ta?

Mihai Constantinescu: – Probabil sunt peste 500 de cântece compoziție proprie , plus multe alte cântece interpretate, la începutul carierei mele, din repertoriul internațional.

Marina Almășan: – Wow! Ai cu ce te lăuda, fără doar și poate! De care din ele te-ai lipit cel mai tare și de ce ?

Mihai Constantinescu: – Daca ne referim la cântecele din repertoriul img_3152internațional , cel care mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte este’’ Tombe la neige ‚’’, în traducere ‚’’Cade zăpada ’’: de copil am fost un romantic iar prima zăpadă întotdeauna m-a emoționat foarte mult , oferindu-mi și bucurie, dar în același timp și nostalgie .

Marina Almășan: – Hahaha! Ai pomenit de Adamo, celebra vedetă internațională a anilor ’60, extrem de populară și în România, și cu care ai fost nu o dată asemuit! De fapt, deveniseși la fel de iubit, în România, ca și vestitul Adamo! Care a fost, după părerea ta, cântecul tău cu cel mai mare succes la public, cel care ți se cere și astazi?

Mihai Constantinescu: – Se pare că proba timpului cel mai bine a trecut-o piesa ” O LUME MINUNATĂ” pentru că , într-un text destul de simplu se găsește esența copilăriei.

img_3155

 

Marina Almășan: – Ești modest! Nu cred că numai textul piesei a făcut-o celebră! De fapt, succesul unui hit nu poate fi întotdeauna explicat. El place …și gata! Mihai, ai fost, la viața ta, și vedetă a muzicii, și vedetă de televiziune. Pe ce crezi că se bazează șarmul tău?

Mihai Constantinescu: – Șarmul meu constă în simplitatea și iubirea pentru toate ființele care mă însoțesc în această călătorie, numita VIAȚĂ..

Marina Almășan: – Iată-l și pe Mihai, filozoful! Frumoasă
definiție pentru șarm! Hai să te provoc și la un exercițiu de sinceritate : calități ai destule. Să vedem care iți sunt defectele!

Mihai Constantinescu: – Eu sunt uneori încăpățânat , prea cinstit și prea onest.
PS. Le consider defecte pentru lumea de azi. ☺

Marina Almășan : – Tocmai vroiam să te trag de urechi, pentru genul img_3161ăsta de abordare! Auzi?!? PREA CINSTIT și PREA ONEST!…au ajuns să fie defecte!…Offf, ce vremuri trăim! Ia, chiar : numește-mi trei elemente care definesc lumea bramburită în care trăim!

Mihai Constantinescu: – Neseriozitatea ,lipsa de respect ,victoria tehnologiei asupra noastră .

Marina Almășan: – Și…cum îți faci loc prin lumea de care vorbești?

Mihai Constantinescu: -Nu foarte simplu , dar în principiu, gândind pozitiv . Este ultima șansă ca pașii noștri să devină realitate.

Marina Almășan: – Mda…gândirea pozitivă…Cum se spune: să privim mereu înainte, pentru că…înainte era mai bine! ? Că veni vorba, de ce anume ți-e dor din trecut și ce anume nu ai mai vrea să retrăiești niciodată?
img_3153

Mihai Constantinescu: – Imi este din ce în ce mai dor de momentele frumoase ale copilăriei (joaca nesfârșită cu sora mea , mirosul copilăriei și atmosfera din familia mea ) , ale adolescenței ( prima iubire ) și nu-mi doresc să retrăiesc vreodată momente ca acelea când am fost azvârlit din casă de două ori , pe străzi, precum un câine … și bine-nțeles că nu mai vreau să trec prin momentele despărțirilor de persoanele cele mai dragi…

Marina Almășan : – Pentru că ai pomenit de oamenii dragi, numește-mi trei femei din viața ta, care-ți vor rămâne veșnic în memorie, prin ceva deosebit ce au făcut pentru tine.

Mihai Constantinescu : – MAMA , pentru că datorită ei am apărut pe planetă și sunt ceea ce sunt astăzi .Sora mea ILEANA , care mi-a fost cea mai bună prietenă din lume . Prima iubire (când am suferit și am învățat că anumite lucruri nu trebuiesc repetate ) .

Marina Almășan: – Ce anume crezi că definește o femeie adevărată ( noi îi spunem ” de 10″!)img_3166

 

Mihai Constantinescu: – Pentru mine femeia adevărată este frumoasă în interior , are umor , este cea care știe să mă iubească , să mă înțeleagă, să știe să ierte și să fie întotdeauna aproape . ☺

Marina Almășan: – Frumoasă definiție! Ce le ” urâțește” pe femei ? ( nu mă refer numai la fizic, ci și la caracter, suflet)

Mihai Constantinescu: – Un comportament neadecvat în societate și cred că și pretențiile mult prea mari pentru aproape nimic .

Marina Almășan: – Votezi pentru femeia clasică, cea care se dedică familiei, treburilor casnice, creșterii copiilor etc, sau pentru femeia modernă, concentrată pe cariera sa, pe dezvoltarea personală etc?
img_3162

Mihai Constantinescu: – Votez pentru Femeia Universală!

Marina Almășan: – Pare a fi un slogan electoral!?
Vorbește-ne despre Simona. Relația voastră rezistă în timp, deci e clar că Simona este plină de calități.Este Simona acea „Femeie universală” de care vorbești?

Mihai Constantinescu: – Simona reprezinta echilibrul meu sufletesc , linistea ,zahărul , sarea și piperul relației noastre și cel mai important lucru este că amândoi am știut să trecem proba timpului .

Marina Almășan: – Sunteți niște norocoși că vă aveți unul pe altul. Totuși, pentru că îmi place să scormonesc mai adânc : autocritic vorbind, unde crezi că greșesc bărbații, în relația lor cu femeile?

Mihai Constantinescu: – Probabil una dintre greșeli o reprezintă faptul că luăm prea în serios diversele ciudățenii femeiești .

Marina Almășan: – Ce crezi, cine greșește mai mult, în general : femeiaimg_3249 sau bărbatul?

Mihai Constantinescu: – Cine greșește mai mult are toate șansele să piardă ceea ce a câștigat.

Marina Almășan: – Frumos spus! În general, cum procedezi? Ierți, și mergi mai departe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, sau…ții minte toată viața și reproșezi cu orice ocazie?

Mihai Constantinescu: – Cum greșeala este omenească și iertarea este firească … depinde cel mai mult de ceea ce dorești : să mai păstrezi sau să părăsești .
img_3173

Marina Almășan: – Deci, printre rânduri, pledezi pentru iertare. Ce nu poate fi , totuși, iertat?

Mihai Constantinescu: – Ce nu poate fi uitat ! Este greu sau imposibil de iertat trădarea sufletească ( rămân răni adânci nevindecabile ).

Marina Almășan: – Poți răsufla ușurat : am ajuns la ultima întrebare: Imaginează-te în fața unei mări de femei, de toate vârstele. Ce melodie le dedici?

Mihai Constantinescu: – „Și te-am iubit și te iubesc, ca un nebun ..”

Marina Almășan: – Suntem numai ochi și urechi!

 

Publicitate