Bombănelile Marinei Editoriale

Manifestul femeilor divorțate

Noi, femeile divorțate de pretutindeni, ne-am adunat în jurul numitorului nostru comun – divorțul, pentru a vă adresa vouă, foștilor noștri soți, o scrisoare colectivă de mulțumire. Da, da, ați auzit bine: de MULȚUMIRE!
Care este motivul brusc al stării noastre de bine? Cum de am uitat, dintr-o dată, de toate resentimentele, urile și gândurile negative, pe care altădată ni le trezea chiar și numai rostirea primei litere a numelui vostru?!?
Da, se pare că ne-am înțelepțit și că poziționarea aștrilor ne-a pudrat creștetele cu niscaiva praf de stele cu puteri magice, astfel încât, iată, în al doisprezecelea ceas, am înțeles , în sfârșit, cu toatele – fiecare în parte si toate la un loc – că nu mai e rost de încruntare la adresa voastră și că nu putem să vă fim decât…. recunoscătoare! Pentru ce? Pentru o mulțime de lucruri!
Bunăoară, pentru faptul că, de pe urma voastră, ne-am ales cu cei mai frumoși și deștepți copii din lume, pe care, cu sau fără ajutorul vostru, reușim să-i creștem, responsabil și frumos, chiar dacă, de multe ori, ne sfredelesc nervii constatările “gingașe” ale celor din jur: “Vai, ce seamănă cu taică-său!”. Admitem însă că nu există om fără greșeli, deci le iertam puilor noștri și această greșeală, de care nici măcar nu sunt vinovați.
Vă mulțumim apoi, vouă, bărbaților care ați lăsat urme prin trecutul nostru, pentru faptul că, trăind lângă voi, am învățat cât de grea este, de fapt viața și cât de frumoasă poate fi ea, dacă luăm, la un moment dar, taurul de coarne, înlăturându-vă. Viața “în doi” ne-a învățat să muncim cât pentru doi, să îngrijim deopotrivă copii mari – adică pe voi, dar și copii mici – adică pe ai noștri, comuni. Am deprins cum să devenim imune la jigniri, vorbe urâte, ironii răutăcioase sau netrebnică indiferență, astfel încât acum, când toate acestea nu ne mai biciuiesc, ne simțim în al nouălea cer al stimei de sine.
Vă mulțumim, pentru că, prin plecarea voastră (cât mai )departe de sufletul nostru, ni l-am igienizat – pe acesta din urmă – și am înțeles că mai putem fi și altceva, decât niște simple mașinării de slujit bărbați. Că nu ne stă bine numai în șorț, ci și în rochițe de dantelă, că avem dreptul să alternăm sacoșa de supermarket cu poșeta din lac și că a sta la o cafea cu fetele nu e chiar o crimă, cum ajunseserăm să deducem din mârâielile voastre.
Vă mulțumim că, după ce nu ați mai fost – indiferent de motivul dispariției voastre – am devenit conștiente de propria noastră forță. Lucruri care odinioară ne speriau, facându-ne dependente de voi, acum ne fac să zâmbim, micșorând de la o zi la alta timpul de rezolvare a micilor sau marilor noastre probleme. Știm să schimbăm un bec, să desfundăm o chiuvetă, să gestionăm un buget, să plătim facturi, să descărcăm o aplicație pe smartphone, să deschidem o conservă ( sau o sticlă de șampanie), să schimbăm uleiul la mașină sau să programăm un GPS, iar dacă ceva din toate astea nu ne reușește, găsim imediat un bărbat drăguț și amabil care să ne ajute, uneori doar pentru un zâmbet și o vorbă frumoasă.
Vă mulțumim că, prin dispariția voastră, televizorul a învățat să glăsuiască și pe alte canale decât Eurosport, că din frigider au dispărut tonele de bere, facând loc mâncării sănătoase, că nu mai cade tencuiala de pe pereți, ca atunci când vă apucau excesele de furie și ne făceați să credem că cine știe ce greșeală capitală săvârșiserăm, când de fapt voi nu făceați decât să vă mascați propriile derapaje, folosind strategia “cea mai bună apărare e atacul”..
Vă mulțumim chiar și pentru faptul că ne-ați chinuit, prin tribunale, ca să le obținem bieților noștri copii pensiile alimentare cuvenite. Da, chiar și bătăliile astea ne-au întărit și ne-au arătat că putem fi precum leoaicele,atunci când e vorba de puii noștri și că suntem capabile să luptăm pentru ei până-n pânzele albe. Iar ei, fiii noștri ( da, de acord, și ai voștri, că doar ați sforăit și voi, preț de nouă luni, lângă burțile noastre diforme!) au învățat, din toate astea, cum să NU fie, când vor fi și ei tați , iar fiicele noastre – au aflat de ce fel de bărbați să se ferească, pentru a nu repeta greșelile mamelor lor..
Și vă mai mulțumim, dragi bărbați ai noștri din Trecut, pentru faptul că, plecând, ați lăsat lângă noi golul necesar primirii unui alt suflet, care să știe să ne prețuiască cu adevărat, să ne întoarcă iubirea pe care suntem atât de dornice s-o dăruim, să ne învețe ABC-ul fericirii , ale cărui litere nu le-am întâlnit, până acum, decât în cărțile citite după miezul nopții, sau în filmele văzute, accidental, la televizor, în pauza dintre două transmisii sportive…