Când am primit provocarea de a produce și modera o dezbatere “cu cărțile pe față” despre Eurovision, am spus DA, din prima. Și nu neapărat pentru că “sarcinile se execută, nu se discută”, ci pentru că acest fenomen, “Eurovisionul”, chiar imi este aproape de suflet, iar declinul său, in România ultimilor ani, chiar mi-a provocat o sinceră durere și dezamăgire… M-a durut cu atât mai mult, cu cât “la butoane” se află Televiziunea Română, instituție de care sunt atât de intim legată. M-au durut eșecurile ultimilor ani, m-a durut neasumarea lor de către cei vinovați, m-a durut deinteresul crescând al românilor față de compozitorii și artiștii noștri, dar și față de un concurs spre care susținerea tuturor ar trebui să nu fie cu nimic mai prejos, spuneam, decât cea de la meciurile Simonei Halep sau ale naționalei de fotbal. Pentru ca această competiție muzicală are la rându-i șansa de a ne așeza în rândul țărilor lumii, de a arăta că nu suntem cu nimic mai prejos decât alții.
Prin urmare, am spus DA. Și asta chiar dacă destui din colegii mei au strâmbat din nas. Și nu din comoditate, dar să intri pe tărâmuri mișcătoare, după ce tocmai ai încheiat un sezon de succes dintr-o emisiune deloc contestată, nu e chiar o opțiune. Însă eu, fire nelinistită, am acceptat și echipa…s-a conformat.
Aseară evenimentul s-a produs. Îl putem bifa, zic, ca pe o premiera a TVR, deși mici dicuții politicoase despre Eurovision mai avuseseră și altadată loc. Ieri însă a fost ..”pe șleau”. Cu toate riscurile implicate. În toată dezordinea de ieri, generată de dorința participanților de a-și exprima obida, s-au adunat destule lucruri de învățat, de îndreptat, de reținut. Dacă sunt mulțumită? Sunt omul căruia nici măcar notele de 10 de la școală nu-i aduceau mulțumire, pentru că îmi găseam mereu ulterior destule hibe. Ele s-au strecurat și aseară, în dorința mea de a face lucrurile cat mai bine, într-un timp record și fără niciun ban. Și deși telefonul meu a fost potopit, până spre miezul nopții, de felicitările unor persoane, cunoscute și necunoscute și pe care eu le găsesc a fi cu siguranță subiective, primul gust al dimineții nu mi-a fost tocmai dulce. Principala greșeală pe care mi-o găsesc și asum, este legată de invitații mult prea numeroși. Eurovision e un fenomen cumplit de încâlcit, controversele îmbracând absolut toate aspectele legate de el. Ele nu ar fi ocolit nici aspectul “reprezentativității” în platoul de filmare. De ce nu sunt prezenți compozitorii? De ce nu am adus și tineri? De ce nu există nimeni implicat în eșecurile ultimilor ani? Dar în succesele anilor trecuți? De ce nu sunt vedetele câștigătoare? De ce nu a fost invitată presa de specialitate? Dar fanii, ei nu au niciun cuvânt de spus? Lista a crescut, prin urmare, de la o zi la alta, în paralel cu groaza mea de moderator. 3 decenii de televiziune te ajută perfect sa anticipezi că, intr-o astfel de dezbatere live, cu lume multă , diversă și orgolioasă, va fi un iad să reușești să păstrezi în ecuație coerența și disciplina și să menajezi dorința firească a fiecăruia de a-și auzi vocea. “A fost o mizerie” – s-a grăbit să inducă , încâ de aseară, revolta, în urmăritorii de pe blogul său personal, Andrei Partoș, referindu-se la “aglomerația” din studioul 1 al TVR. Cand ești obișnuit să realizezi, la radio, talk-show-uri de două ore cu un singur invitat în fața ta, poate că , da, e frustrant să intri într-un ring cu 12 scaune. Dar cărțile pe față nu pot fi date cu un singur invitat. Nici cu doi, nici cu trei. Și în niciun caz la televiziunea PUBLICĂ. Așa că echipa și-a asumat aceasta paletă largă de vorbitori, căreia i-a adăugat și destule alte personalităti, filmate anterior.
Apoi să nu credeți că nu știu eu însămi cât de urât este să întrerup, ca moderator, invitații ; contrar aparențelor , nu mă simt deloc confortabil să o fac, însă a fost unica șansă de a aduna cât mai multe idei sub pălăria unui proiect care asta și-a propus : să facă lista virtuală a greșelilor din trecut și să identifice soluțiile, pentru un viitor mai bun. Și asta trăgând cu ochii spre cei din jur, ca doar nu suntem singuri pe lume…
Desigur că, dincolo de munca unei echipe întregi – editoriale, artistice, tehnice – în fața cărora mă plec, ca de obicei, mulțumindu-le, au fost și destule bâlbe – majoritar tehnice. “Vezi? Ăsta e TVR-ul!” – a izbucnit Horia Moculescu în direct, în asentimentul celorlalți, atunci când, dintr-un motiv halucinant pe are astăzi îl voi investiga, ne-am trezit cu pasaje repetate “în buclă” din intervențiile vedetelor filmate. Asemeni unui patefon stricat, care învârte discul de vinil la nesfârșit , repetând aceeași frază muzicală… Au fost și lucruri “neacoperite”, în emisiune. Dar nu interesează, probabil, pe nimeni refuzurile de participare pe care le-am încasat de la cei care ar fi trebuit să-și asume parte din eșecuri și nici faptul că ni s-a refuzat tranșant accesul la informații precum sumele investite de TVR, in ultimii ani, în “gaura neagră” a Eurovisionului.
Au fost și pasaje din “Desfășurătorul” nostru care, deși anticipam, n-au mai “încăput” în transmisia live. “Ce se taie, nu se fluieră” – spunea Mihai Tatulici, îndulcind regretul că munca ta n-a mai apucat să ajungă în eter. Îmi cer scuze față de avalanșa de telespectatori care au sunat la telefonul din Regie, neapucând însă să-și spună, în direct, punctul de vedere.
Una peste alta, întâlnirea de ieri a pus niste degete pe “rana Eurovision”. S-au spus și lucruri repetate la nesfârșit de-a lungul timpului, dar s-au pus pe tapet și lucruri noi, care nu au răsunat niciodată atât de curajos, în ograda TVR. Undeva, în culise, a fost prezent , dal capo al fine, noul director general al instituției, generatorul curajosului proiect. Citesc în această prezență nicidecum un gest de intimidare, cât dorința de a demara Schimbarea, într-o instituție aflată în declin, încremenită în Trecut, îndepărtată de publicul său și din ce în ce mai stângace în gestionarea banului public. Asta dacă interimatul care “leagă de mâini” va fi schimbat cât mai repede cu definitivatul, care le dezleagă.
Eu nu sunt un om fricos, iar laș n-am fost niciodată. Cred că am demonstrat-o cu vârf și indesat, mai ales în TVR-ul ultimilor ani, lucru care i-a scos din minți pe lași și oportuniști. Deci nu voi considera că emisiunea de aseară a fost un succes deplin, nici măcar dacă datele de audiență ( care nu au sosit înca, la ora la care scriu) vor marca un salt față de obositele ratinguri ale TVR. Cred însă cu tărie că demersul a fost unul bun și necesar; și că, în gălăgia generalizată, generată de – admit, chiar dacă mă repet – prea numeroșii invitați , s-au desprins totuși niște concluzii. De care, poate, cineva va ține seama.
Voi începe cu prima , aproape unanimă : chiar și după eșecurile ultimilor ani, România nu trebuie să se dea în lături de la a urca, in continuare, pe scena europeană a acestui concurs muzical internațional . Dar…cu lecția învățată. Piesele trimise în Marile Finale trebuie să se țină departe de aranjamente și învârteli, pentru că ea va reprezenta acolo, în fața națiunilor lumii, “3 minute de Românie”. Ea trebuie să le vorbească tuturor despre o țară evoluată, cu valori artistice certe. De aceea, la cârma alegerii sale trebuie să stea profesioniști, nu “rătăciți în peisaj” sau inși aserviți unor interese personale. Publicul trebuie readus în fața televizoarelor, atunci cand TVR transmite Eurovision, artiștii mari trebuie readuși in competiție, compozitorii valoroși – stimulați să participe. “STOP! jocurilor de culise!” – a răsunat aseară, pe diferite voci, dorința unanimă. Și în toate cele de mai sus, Televiziunea Română, dirijorul participării României la Eurovision, are cuvântul hotărâtor. O haină greu de dus, dar atât de onorantă pentru noi!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : APETIT SLIM
Comentează