Citatele vestitei scriitoare americane Joanne Rowling despre neșansă, iluzii, sărăcie, risc etc ne motivează să ne dorim și mai mult, în viață.
Multe s-au scris despre Joanne Rowling. Începând cu lupta pentru supravietuire a unei mame singure și până la obținerea statutului de miliardară. Ea le-a deschis poarta spre mirifica lume a lui Harry Potter milioanelor de cititori din întreaga lume.
În anul 2008 ea a fost desemnată să rostească discursul de început de an la Universitatea din Harvard, discurs ce a devenit mai curând un dialog motivațional, adresat milioanelor de oameni. Iar în 2015, aceeași prestigioasă universitate a publicat lucrarea “O viață foarte frumoasă: limitele neșansei și importanța imaginației”.
Joanne Rawling este un excelent narator și este o sursă de inspirație pentru o întreagă generatie. Cuvintele următoare, pe care le-a rostit in fața studenților, ar putea fi considerate lipsite de sens: “ Când eram de vârsta voastră, lucrul de care mă temeam cel mai tare nu era sărăcia, ci eșecul”. Se știe doar ce succes a obținut Joanne! Si totuși, puțini sunt cei care au reușit să exprime importanța acceptarii eșecului, așa cum a făcut-o talentata scriitoare. Iată mai jos 7 citate despre importanța insuccesului în viața omului:
1. «Insuccesul mi-a oferit o securitate interioară, pe care nu am reușit niciodată s-o obțin în urma repetatelor examene pe care le-am tot dat. Insuccesul m-a învățat lucruri pe care nicaieri altundeva nu aș fi putut să le învăț. Am aflat că am mult mai multă voință și mult mai multă disciplină, decât aș fi bănuit. Am aflat de asemenea ca aveam prieteni, a căror valoare o depășea pe cea a pietrelor prețioase”
2. “De ce oare vorbesc despre avantajele insuccesului sau ale eșecului?!? Pur și simplu pentru că eșecul înseamnă să scapi de ceea ce nu este esențial. Am încetat să-mi impun limite și am început să-mi canalizez întreaga energie spre acele lucruri care erau cu adevărat importante pentru mine. Dacă aș fi obținut un mare succes într-o altă direcție, probabil că nu aș fi fost niciodată motivată să obțin succesul în domeniul căruia cred că îi aparțin. Am fost lăsată în libertate pentru că resimțeam cea mai mare frică pe care o puteam avea; aveam o fiică pe care o divinizam, o mașină de scris veche și o mare idee. Și acestea sau devenit un fundament solid pentru reconstuirea întregii mele vieți. “.
3. “Mulți oameni refuză să-și traducă în viață fanteziile. Ei preferă să rămână între hotarele confortabile ale propriei experiențe, nepunându-și niciodată întrebarea “ce-ar face, dacă s-ar mai naște o dată?”. A alege să trăiești în spații strâmte conduce la o formă psihică de agorafobie, cea care îi și procură omului diversele sale frici. Eu cred că omul care-și reprimă conștient imaginația, va vedea numai monștri. Astfel de oameni sunt, în general, măcinați de frică”..
4. “Imaginația nu este numai capacitatea omului de a vedea ceea ce, de fapt, nu există, dar este și sursa tuturor invențiilor si inovațiilor. Imaginația este o forță care ne dă posibilitatea să simțim lucruri pe care nu le-am simțit niciodată.
5. «Sărăcia atrage după sine frică și stress, iar uneori chiar și depresie. Ea semnifică o mulțime de umilințe și nevoi. A scăpa de sărăcie prin forțe proprii, înseamnă a face ceva de care să fii mândru. Sărăcia este ideală numai în viziunea celor proști”
6. «Conștientizarea faptului că, în urma încercărilor vieții, ați devenit mai înțelepți și mai puternici, înseamnă, de fapt, că ați învățat să supraviețuiți. Nu vă veți cunoaște niciodată pe voi înșivă, cu adevărat, decât atunci când veți reuși să depășiți diverse cumpene.
7. «Este posibil ca voi să nu fi avut niciodată un eșec atât de mare, cum am avut eu, însă eșecurile, în general, nu pot fi evitate. Dacă aveți un mod de viață excesiv de prudent, înseamnă că, de fapt, nu trăiți cu adevărat.”
Sursa: uspeh-woman.com
Comentează