Când vorbim despre atractivitate gândul ne zboară în primul rând la lucruri care ţin de aspectul fizic. Cu toate astea, atractivitatea nu ţine doar de exterior. A fi atractivă emoţional, spiritual şi mental este la fel de important. Iată ce aveţi de făcut:
1. Socializaţi
Oamenii simpatici ni se par atractivi. Şi nu este deloc greu să fii simpatică. Trebuie doar să ascultaţi cu interes ceea ce spun ceilalţi. Încercaţi să aflaţi ce se află în spatele faptelor, să le cunoaşteţi preferinţele şi să le ascultaţi poveştile. Cum este de fapt acea persoană atunci când este acasă, singură? Care sunt temerile şi visurile ei?
2. Trataţi prietenia ca pe o prioritate
Nu vă puneţi prietenii pe ultimul loc. Având grijă de relaţiile voastre de prietenie vă îmbunătăţiţi abilităţile necesare pentru o relaţie romantică fericită. Prietenii vă fac să zâmbiţi, iar zâmbetul este întotdeauna atractiv.
3. Trăiţi în prezent
Într-un studiu despre atractivitate s-a demonstrat că femeile găsesc mult mai atractivi bărbaţii care sunt atenţi. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre bărbaţi care nu consideră că femeile atente sunt mai atractive.
A fi prezent înseamnă liniştea conştiinţei de sine. Atenţia pe care o acordăm momentului prezent este atractivă pentru că ţine la distanţă anxietatea şi depresia, în timp ce ne concentrăm asupra prezentului. Persoanele atente sunt mai echilibrate emoţional.
4. Faceţi mişcare
Exerciţiile fizice menţin corpul în formă, iar persoanele sănătoase sunt întotdeauna mai atractive decât cele cu probleme. Atât femeile, cât şi bărbaţii caută parteneri cât mai sănătoşi în vederea întemeierii unei familii. Când ne gândim la cineva atractiv este obligatoriu să dea dovadă de graţie în mişcări.
5. Hrăniţi-vă cu mâncare excelentă.
Hrăniţi-vă bine pe interior şi veţi hrăni şi pielea. O piele catifelată este întotdeauna atractivă, iar frumuseţea pleacă din interior. Când consideraţi că partenerul vostru este mai atractiv, atunci când mănâncă produse tip fast-food sau când savurează cina sănătoasă şi delicoasă pe care i-aţi pregătit-o personal?
6. Cunoaşte-ţi valoarea
Fiți sigure de valoarea voastră. Aveți încredere în faptul că aveți o valoare intrinsecă datorită caracterului vostru, inteligenței și acțiunilor voastre. Se spune că încrederea în sine este sexy, iar iubirea de sine este cea mai importantă pentru a dobândi încredere în propria persoană.
7. Respectaţi programul de somn.
Somnul ne asigură că organismul nostru își reface forțele pentru a face față noilor solicitări. Făceți-vă un obicei din a vă respecta programul de somn. Veți arăta mult mai bine fizic; pielea va fi sănătoasă iar ochii vor străluci. Un om odihnit face față mai bine stresului și își controlează emoțiile cu mai mare ușurință.
8. Fă-ţi un obicei din a lua din când în când o mică pauză
Grija de sine include momente fără stres și concentrare. Asigurați-vă că vă eliberați de stres bucurându-vă, din când în când de timp liber. Alegeți activități care vă îmbogățesc sufletește, cum ar fi cititul, yoga, meditația.
9. Iartă şi învaţă din greşeli.
Pentru a vă îmbunătăți comportamentul trebuie să învățați în permanență. Studiile au demonstrat că atât femeile cât și bărbații apreciază la cote ridicate inteligența și amabilitatea la partenerul de viață.
A fi inteligent nu înseamnă să ai nu știu câte diplome. Puteți demonstra că sunteți intelgente dacă învățați din greșeli și dacă vă descurcați atunci când greșiți. Fiți blânde cu voi, iertați-vă pentru greșelile făcute, apoi încercați să nu le repetați.
10. Găseşte plăcerea în lucruri simple.
În fiecare moment puteți alege să fiți fericite sau să fiți supărate/nervoase/temătoare. Alegeți veselia și recunoștința, indiferent de situație. Momentul de față și un zâmbet te poate ajuta să depășești obstacolele mai ușor și chiar să îți găsești sufletul pereche.
Și mai presus de orice, este foarte importat să nu uitați, că în final, veți fi iubit nu pentru ceea ce nu sunteți, ci pentru cine sunteți cu adevărat. Această listă este doar pentru a vă aduce mai aproape de Eul autentic, adevărat, iubitor, atractiv pe care îl aveți.
Sursa: powerofpositivity.com
Foto credits: kissyourworld.com
Comentează