ALEXANDRINA HALIC

Ma trezeam anevoie duminica dimineata , patruns de o oboseala acumulata pe parcursul unei saptamani lucratoare care pe atunci cuprindea si sambata.

Nu stiu daca e adevarat ca scoala e cu atat mai grea cu cat esti mai putin inzestrat , dar pentru mine a fost un dulce calvar.
Ma imbarbatam , copil fiind , ca se vor implini candva toate eforturile mele si in frustrari vedeam oglindirea inversa a unor necutezate sperante.
Tata patrundea in varful picioarelor in camera , parca nevrand sa ma trezeasca el din ceea ce spera sa fie visarea neintinata de patimi.
In realitate somnul meu era agitat ca o mare inca neparcursa dar boltita cu nori de furtuna si zile calme.
Lua radioul de la piciorul patului si il punea pe masa.
Dupa un fasait izbitor , undele hertziene se cuminteau si devoalau vocea siderala a Alexandrinei Halic :
” Buna dimineata , copii ! ”
Teatrul matinal era Evanghelia mea duminicala.
Ascultam cu evlavie si inteles din ce in ce mai profund.
Treceam de la simpla dramatizare a unor trairi la internalizarea lor.
Intelegeam vocea umana pe care o diviniza Cocteau.
Rasunau in mine opere eterne , aparent scrise pentru copii , in realitate dedicate unei varste de tranzitie , niciodata definite , poduri ce se pot strabate in ambele sensuri.
Pinocchio nu mai eram doar eu cel care minteam pentru a imi fantaza si spori existenta , ci si primenirea sufletului meu prin bagheta magica a unei Zane.
David Copperfield , Bildungsroman , ma initia spre toate neimplinirile viitoare , acomadandu-ma cu un destin niciodata pe masura aspiratiilor.
Micul Print era un Socrate deghizat in copil care punea tuturor intrebari pertinente , asteptand raspunsurile precum trenurile in gari.
Tom Sawyer cultiva prietenia dar si dorul de aventura , impotrivirea fata de reguli si cutume , trairea cu adevarat pe calea ingusta si periculoasa a devenirii.
Alice aducea din Tara Minunilor logica matematica in forma ei superioara , narata fara cifre , o algebra a rationalului imediat.
” Print si Cersator ” – antinomia spiritului comun , neintinat de rangul aleator.
” Alba ca Zapada si cei sapte pitici ” in regia lui Cornel Todea – fantastica lume a resurselor minerale si a sarii pamantului , a gnomilor fauri , a blandetii si delicatetii prigonite.
Domnul Goe si Ionel , variantele profane ale ingratitudinii si orgoliului , disimulate in etalarile unor false aptitudini.
Nu imi ramanea decat sa ma trezesc cu adevarat , sa ma dau jos din pat si contaminat de vietuire sa incep sa traiesc.
Aleandrina Halic ma va urmari si pe timpul zilei : vocea lui Omide din ” Maria Mirabela ” , partiturile muzicale din ” Veronica ” si ” Mama ” – toate reliefandu-i o data in plus modestia de a nu aparea cu adevarat nici in film , unde vizualul are exigenta reprezentarii.
Mult mai tarziu , aveam sa o zaresc cu adevarat ” In curtea bunicilor ” la TVR 2 , amintindu-mi de Ionel Teodoreanu si ale lui melancolice incursiuni spre rasaritul firii.
Adormeam cu ” Noapte buna , copii ! ” si lumea parea implinita , daca nu cumva chiar si era.
Nu aveam de unde sa stiu ca Alexandrina Halic fusese colega de generatie la Institutul de Teatru si Film cu Stefan Iordache si ca i se spusese sa urmeze o alta cariera , deoarece nu ar putea interpreta decat roluri de copii.
Si cine se bazeaza pe copilarie intr-o lume decadenta ?
A gasit doi oameni exponentiali : regizorul Ion Cojar si actorul Ion Lucian.
Gandeau un teatru pentru cei mici.
Si au rugat-o sa ramana.
Sa mai intarzie un timp in nemurire.
Restul a fost un joc de copii.