Mă roagă un prieten bun să-i fiu martor la procesul de divorț.
N-ar fi nimic, un prieten bun are voie să te roage orice, iar tu ai datoria să-i sari în ajutor, dacă îi ești, la rându-ți , un prieten bun.
Numai că mărturia mea…ar trebui să fie oarecum mincinoasă. Spun “oarecum”, pentru că nu ar fi mincinoasă întru totul.
Întrucât, la un editorial anterior, dedicat unui caz de adulter la care am fost părtașă, am cerut și am primit foarte multe sfaturi utile de la voi, apelez, iată, si de această dată, la întelepciunea și experiența voastră de viață.
Știu, din capul locului, că aceia dintre voi, care au ( ceva ) cunoștințe juridice, vor sări ca arși : “Mărturia mincinoasă se pedepsește, prin lege!”. Multumesc, știu și eu asta. Dar, după cum spuneam, în ecuație apare acel “oarecum”… De unde și oscilația mea. Mă simt ca un pendul gravitațional, care se mișcă intre “Ajută-ți prietenul” și “Nu te băga!”…
…Știam demult că mariajul lui Mihai era cu un picior în groapă. De fapt, eram unul dintre cei care, la un moment dat, îi susuraseră, la ureche, că ar fi bine să se gândească de 10 ori, înainte de a spune “DA”. Dar cum dragostea îngroașă (inclusiv) timpanele, susurul meu nu a fost auzit.
.. Au trecut de atunci vreo 15 ani. Am asistat, în calitate de familie, la toate cresterile și prăbusirile căsniciei lor. Am fost la nuntă, la botezurile celor doi copii, la înmormântările părinților, ale socrilor, la aniversările de familie. Am făcut-o din prietenie, dar, la un moment dat, doar din obligație. Nu-mi mai făcea plăcere să asist la permanenta stare de război, instalată între ei. Mă încărca negativ. La început, am pus-o pe seama copiilor mici. Mamele cu doi copii știu că, pentru orice mamă, doi copii de vârste apropiate și fără bonă la dispoziție, sunt un însemnat factor de stres. Știu asta și mamele cu un singur copil! Apoi copiii au crescut, dar viața cuplului a continuat să se desfășoare în tranșee. Cei doi nu mai zâmbeau, decât pe cont propriu, când erau la serviciu. Împreună, zâmbeau doar forțat, când aveau musafiri. La un moment dat, nici aceștia nu au mai contat. De față cu mine, cel puțin, s-au întâmplat destule scene pe care aș vrea să le uit. Jignirile între soți îmi provoacă durere fizică. Mai ales atunci cand îmi sunt prieteni..
La un moment dat, Mihai mi-a spus că Alina are pe cineva. Ei, hai, la asta chiar nu mă gândisem! Alina era profesoară de chimie, era o persoană sobră, umbla îmbracată auster, se farda din an în Paști și ochii minții mele refuzau, pur și simplu, s-o vadă înșurubată într-un roman de amor, paralel. Mihai a venit și cu niște argumente, dar care mi s-au părut a fi mult prea subțiri, pentru a fi acuzatoare. Că, deodată, stă prea mult la calculator, că a surprins-o plângând pe la filmele de dragoste, că a început să se dea, deodată, cu ruj și creion de ochi, că lipsește cam mult de acasă și că , mai nou, și-a descoperit o pasiune în a călători, la final de săptămână, chipurile cu colegele de la școală. “- Stai liniștit! Toate femeile fac ceea ce mi-ai înșirat și nu înseamnă că-și înșeală soții!..”
…Peste o săptămână a sunat, din nou, gâfâind, la ușa mea. Avea probe. Mi-a arătat fotografii, în care Alina urca în mașina unui necunoscut, chiar în fața școlii unde preda. Apoi un vecin ii spusese că, în ultima vreme, Alina este condusă deseori, acasă – cand avea ore după-amiaza – de un bărbat necunoscut, care-si cam ferea fața. Nu, nu i-a văzut sărutându-se ( ar fi și culmea, în fața blocului!), însă judecând după faptul că Mihai avea “interzis” la Alina deja de luni bune, era clar că Necuratul își cam vârâse codița, în povestea asta… Am rămas pe gânduri, neștiind ce să-i spun. E adevărat că mă intersectasem și eu cu Alina, cu vreo două luni în urmă și mi s-a părut schimbată radical : era tunsă modern, fardată și îmbrăcată deloc rău. Ceea ce n-o caracteriza. ..În seara următoare am trecut pe la ei. Chipurile, să-mi descifreze ea niște compozitii chimice de pe niște medicamente. I-am surprins aproape păruindu-se și, pentru prima oară, l-am auzit pe Mihai amenințând-o cu divorțul. Mi-a întins un parfum, pe care îl descoperise la ea în poșetă. ..Un “Tom Ford” nu-si poate permite chiar orice dascăl de școală generală, am admis, în gând…
De la incident au trecut câteva săptămâni, bașca o porție de sărbători. Se știe că, în situații de acest fel, sărbătorile devin un supliciu…Cu siguranță, așa a fost si în cazul lor, pentru că weekendul trecut, Mihai mi-a făcut o vizită fugară. Slăbise, era tras la față și nebărbierit. “-Divorțez!” – mi-a spus, adăugând : – Te rog să-mi fii martor la proces, trebuie neapărat să-mi câștig copiii!”…Deși știam bine că, în ultimii ani, numai el se ocupase de Ana și Cristian, nu mi se părea normală o sentință prin care ei să-i fie luați mamei. Oricât de “depravată” n-ar fi mama – lucru pe care începusem să mă cam conving și singură – credința mea este locul copiilor este lângă mama lor. Așa, denaturată cum e, sentimentul matern rămâne, de regulă, intact. Apoi Mihai mi-a povestit niste faze din relația Alinei cu copii, lăsându-mă pe gânduri…Adevărul este că, de multe ori, tații pot fi “mame” mai bune decât mamele însele. Nu i-am dat însă niciun răspuns.
..Aseară m-a sunat, din nou. Cu aceeași rugaminte : să accept să vin la proces și să relatez câteva din momentele tensionate, la care “am asistat”. Știam de ele, din poveștile lui Mihai, dar nu fusesem martorul ocular decât al câtorva… Nu-i vorbă, cu imaginația stau bine, cu vorbitul în public, nu mai vorbesc!, însă numai gândul că, de cuvintele mele, depinde viitorul unor copii, mă disperă… În același timp, sunt sigură că, alegând să tac, îmi perd un bun prieten si devin părtașă, într-un fel, la comportamentul incorect al Alinei. Si atunci mi-a venit ideea să vă cer un sfat. Așadar… voi ce-ați face în locul meu?,,,
Rubrică oferită de: FARMACIILE CATENA:LaCabine Botox Like
Referitor la Mihai, eu nu m-as grăbi cu divorțul, până când nu aș fi convins că este cea mai bună soluție.
Adică, aș face toate investigațiile- la școală cu colegii d-nei, cu vecinii, eventual un detectivi. După care, o discuție deschisă cu d-na, ce are de gând cu familia, cu copiii, poate e vorba de o tulburare de comportament ce necesită o terapie psihică.
Oricum. despărțirea să fie mai întâi faptică , să -și mai dea o șansă de dragul copiilor…