Grași. Slabi. Scunzi sau înalți, buni și răi, toți suntem la fel, de-o egalitate pe care tocmai din nepotrivirea anumitor coordonate n-o vedem, renegându-i mai toate înțelesurile esențiale. Dar poate că-i mai exotic să-i blamăm pe cei de lângă noi pe motivele imperfecțiunilor pe care le au sau ne imaginăm noi că le au? Trendul acesta nu l-am analizat încă, în schimb știu că oamenii sunt toți o apă și-un pământ. Sunt carne, sânge, chip, suflet și emoții. Diferă organele și mintea, care de multe ori este atrofiată de lipsa integrității și-a libertății spiritului.
Spiritul acesta, ce nu-i nici vreo fantomă ascunsă în dulap, nici un vultur pleșuv ce dă târcoale, este varianta aceea ideală a ta, omul pe care-l poți defini cu adevărat dacă-ți bagi mințile-n cap și-ți vezi frumos de treabă, trăind libertatea ce te-nconjoară ca pe-un dat firesc, nu ca pe-o povară. N-am suportat niciodată misoginii, homofobii, extremiștii, fanaticii religioși, proștii, rasiștii, pe toți acei care aruncă fără să se uite în propria ogradă. Oricât ar fi de limitat perimetrul tău, n-ai dreptul să-l invadezi pe-al altuia, fie că celălalt are rod mai bogat sau secetă mai pronunțată.
Când vom înțelege că startul fiecăruia e același, că finalul, mai apropiat sau mai îndepărtat are fix indicatorii celor de lângă noi, vom ajunge să privim cu alți ochi aproapele. Uneori îl lăsăm în mizerie, fără să-i întindem o mână. Alteori, din lașitate, îl băgăm chiar noi acolo, cumva superiori, uitând că nici măcar Dumnezeii religiilor îmbâcsite de absurdități n-au fost extremiști și n-au încurajat la ură pronunțată.
Lumea e bună, așa, în toată decadența ei. Efemeritatea o face să fie mai colorată, chiar pixelată și plină de ispite, de alegeri, de dorințe, de trăiri și de tot felul de drumuri pe care fiecare alege să pornească. Libertatea nu e întâmplătoare. Dar nimeni nu înțelege ce-i cu ea. Trăim epoca constrângerilor. Suntem ascultați, monitorizați, întrebați, manipulați, mințiți, furați, constrânși, ridiculizați, îndepărtați, nedreptățiți. Și noi tot la capra vecinului ne uităm. Libertatea, singura de altfel nepătată, a rămas doar în noi.
Adică ne putem oricând băga picioarele și putem trăi, decent, după bunul plac, în felul pe care-l vedem noi corect, fără să rănim sau să deranjăm. Libertatea nu înseamnă droguri, prostituție și felul acela bolnav pe care mai toți frivolii sau neîmpliniții sexual îl văd. A fi liber e totuna cu a trăi relaxat, elegant și lejer, viața pe care singur ți-ai făurit-o. A fi liber înseamnă a alege în permanență. Ceea ce nu mulți au curajul să facă, de teama repercursiunilor. Și-atunci dau cu piatra, că-i mai simplu.
Oameni buni, tarele din educația voastră, moralitatea impusă sau lipsa ei, buna creștere, toate acestea sunt calități. N-aș vrea vreodată o lume ideală, dar aș vrea o lume în care să nu mai judecăm, în care să nu ne ascundem după profiluri de Facebook și să comentăm tendențios la adresa altora, o lume în care munca onestă și cinstită să fie apreciată, indiferent de cine e făcută, o lume a măsurii și a judecății. Mi-aș dori, nu o țară ca afară, nu una cu autostrăzi și parcări, una cu oameni ce au minte, au libertate și nu bârfesc, nu mânjesc, nu trădează, nu râd, nu le pasă cu cine se culcă noaptea cel de lângă ei, nu le pasă de orientări, rase, kilograme sau aspect fizic. O lume în care să nu-mi fie rușine să trăiesc de ipocrizia celor ce mă înconjoară.
Foto: Ana Maria Halalai
Comentează