N-ai timp. Și e o grabă nebună de zici că mâine vine sfârșitul lumii, foametea și potopul! Calcule, viteze, tot felul de strategii disperate de-a supraviețui, toate acestea laolaltă fac din ideea de iubire simplă, necondiționată, un soi de bau-bau de care toată lumea fuge, pentru că pare a fi prea ideal și e oarecum trist să-ți dorești, în imperfecțiunea ta, lucruri și stări perfecte.
Sigur că nu-i nevoie de vreun contract stabilit, cu reguli și clauze clare, dar parcă eu văd că e nevoie să iubim într-o mai mare liniște, mult mai discret, mult mai pentru noi! Mi se pare că subiectul acesta legat de iubire, de orice tip, formă ar fi ea, uzitat la maxim și tratat, scris, destăinuit și plin de sfaturi, și-a pierdut din strălucire tocmai din pricina faptului că e dat pe repede înainte, într-un heavy-rotation amețitor.
Actele, casa, masa, pomul sădit, idioțenia întemeierii unui rost, reușitele din viață și copii, fuga după tot felul de foloase, nebunia și presiunea ochilor iscoditori din jur, au făcut ca mirajul acesta de relație între oameni să fie prea rapid. Oamenii se iubesc încet, tăcut, cu liniște, cu dorința de a cunoaște acest sentiment! În fond, în iubire nu e neapărat necesar să cunoști pe deplin partenerul, ci e fascinat să descoperi sentimentul, să te vezi pe tine în situația respectivă, pe îndelete!
Ar fi mult mai oportun dacă s-ar adăuga și puțină răbdare în toată istorisirea cu sentimentalismul. Ne aruncăm rapid la declarații, la simțiri și patimi intense, lăsând în stand-by cutoazia și rumegarea unor povești de-o viață. Poate și de asta se trezesc unii la un moment dat din bulă și se lovesc cu minunatul creștet de bara de sus a cuștii cu fluturași. Descoperă oamenii și acordă-le circumstanțe atentuante și încearcă să te bucuri mai mult de starea de iubire decât de ce-ți oferă ea în sine, pentru că ea se rumegă, se trăiește și oricât ai da tu pe repede-nainte etapa asta, n-ai cum să-i găsești și să-i guști cu adevărat esența.
Ce vreau să zic e banal! E vorba despre grabă! Lumea-i într-adevăr pitită pe a face și a desface, dar uneori nodurile acestea strânse se decantează în ani. A iubi înseamnă a răbda, a tace și a te îndeletnici asupra unei activități banale numite descoperire. Fericirea nu stă la pândă și nici nu vine la pachet cu îndrăgosteala. Eu nu zic acum că ar trebui să devenim cu toții momâi sentimentale, ultimi romantici și să oftăm la orice pas sau să analizăm din punct de vedere emoțional fiecare acțiune a noastră!Dar cu iubirea trebuie să avem înțelegere! Năpustirea haotică într-o direcțe fără noimă nu poate produce în final, ceva benefic. Așadar, iubiți așa, cu liniște și descoperiți ce minunați sunteți atunci când iubiți. Iubiți tot pe-ndelete și în momentele în care vi se pare că nu primiți suficientă atenție. E ca un scut de apărare propriu împotriva răufăcătorilor și a tuturor intemperiilor ce pot apărea pe parcurs.
Cineva scria ieri o mare atrocitate prin inefabilul spațiu online. Cum că a fi singur spune multe despre un om! Nimeni nu e singur! E un fapt dovedit! Dacă nu te legi la cap în povești complicate și de suprafață nu înseamnă nimic. Toți oamenii iubesc și-o primesc înzecit. Nu știu și nu cred că e nevoie de familii multe și de tot felul de alte absurdități, unele din ele incluzând și ritualuri, pentru a vedea cât de suprem ești tu atunci când iubirea e parte din tine.
Și nu te grăbi să-i dai soluții. Las-o la macerat! Așa poate că-și va scoate mai mult în evidență esențele, pentru că da, într-adevăr, dacă iubirea ar vorbi, ar declanșa războaie și-ar produce, fără niciun fel de menajament, un haos general! Aveți răbdare! Și iubiți … fără să vă pese de ce spune lumea! Uneori nu spune nimic …
Sursa foto – www.lumeaspirituala.ro, Paul Condurache
Comentează