Ea și El

La DINOPARC, Râșnov

 

La DinoParc se ajunge ușor (dacă pui GPS cu Râșnov – strada Cetății, va fi și mai simplu) cu parcatul e mai dificil. Iar dacă ai prins zile în care se întâmplă Festivalul Cheile Râșnoavei, Concurs de escaladă, Mountainbiking sau Rockstadt Extreme Fest va fi și mai și. După ce ai parcat și până la intrarea în DinoParc poți urca pe jos (cred că sunt câteva sute de metri) sau poți lua ”trenulețul”, de fapt un tractor vopsit în culori vii, prietenoase – cel cu care am mers era verde – cu o remorcă sau două, transport care nu costă nimic.

Odată intrat în pădurea DinoParc începe distracția. La propriu.

Ai să întâlnești aproape cincizeci de tiranozauri, iguanodoni, triceratopși, pterodactili, stegozauri, dinozauri, și tot ce cu gândul poate că ai gândit dar n-ai avut nici ocazia, nici unde să vezi, toate reptilele astea construite din fibră de sticlă, în mărime naturală, pitite printre copaci, aflate în habitatul lor natural. Unde mai pui că din când în când scot și sunete din boxele aflate în preajmă, totul pentru a reconstrui cât mai exact atmosfera de acum milioane de ani!
E multă lume, marea majoritate copii de școală veniți în grupuri. Se fac mii de fotografii, selfie, la ieșire/intrare e o zonă de suveniruri în care se găsesc de toate, de la șepci, tricouri, saurieni din plastic, căni imprimate până la panouri desenate cu scene preistorice, cu oameni de grotă, decupate în partea superioară numai bine să îți vâri capul acolo și să rogi pe cineva să-ți facă o poză haioasă. Iar dacă ți se face foame poți lua un hot-dog și o sticlă de suc – nu mi s-a făcut nici de una nici de alta deci nu cunosc prețuri, în schimb un tichet de intrare in Parc pentru un adult este de 28 de lei iar copii care nu au împlinit încă trei ani intră gratis.

Recomand DinoParc Râșnov. E e un loc în care trebuie să mergi dacă ai copil mic și vrei să-l vezi uimit și fericit.

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate