Bombănelile Marinei Editoriale

În regulă! Fiți răi, dar nu uitați că “decontul” se apropie!

 

Am încetat demult să mă întristez, atunci când fiare pe două picioare se poartă urât cu mine. Când mă umilesc, mă jignesc, mă fac să mă simt mai măruntă decât eram, în faza mea de embrion. Chiar și atunci când lacrimile îmi dau ghes, încerc să le pun stavilă  : lacrimile mele merită o cauză mai bună. Nu voi stropi cu ele copacul găunos al unor relații nefuncționale, cu oameni de nimic. Copac care, oricum, nu va înflori niciodată.

Când oameni vremelnic aflați în ecuație cu mine își dezvăluie urile, fizionomiile hidoase și sufletele mărunte, când încearcă să-mi demonstreze , în mod mârșav, că sunt mai puternici decât mine și că mă pot strivi, dintr-o călcătură de picior sau dintr-o simplă vorbă rostită pe un ton înalt, încerc să fug, cu sufletul și cu mintea, în altă parte, în altă lume, a mea,  interioară, neștiută decât de mine și unde  soarele e nesfârșit și există atâtea paveze împotriva a ceea ce e rău.

Nu mă mai mișcă răutațile celor din jur și de aceea nu-mi voi pierde timpul, căutându-le leac ; pentru că știu că ele nu vor rămâne nepedepsite. Există o instanță supremă, una – de care lumea uită, și în fața căreia va trebui să dăm cu toții socoteală, pentru felul in care ne-am purtat. Când superi un om nevinovat, când îi iei sufletul și speli cu el dușumelile imposturii tale, când îți arăți , făcând numai rău, vremelnicele puteri ( dobândite , de cele mai multe ori, aiurea și nu pe merit!)  nu uita că “răsplata” nu va intârzia să apară. Și nu te amăgi că dac-o fi să plătești, vei plăti pe lumea cealaltă!! Nuuuuu! Nicidecum! Te asigur că  începe să plătești chiar de aici, din lumea asta, lumea în care nu ai știut să faci bine deloc, ci ai fost sufocat de plăcerea nebună de a umili, de a batjocori, de a nedreptăți. Decontul e pe urmele tale, crede-mă, și vine sub fel de fel de chipuri. Există boli nemiloase, care nu înțelegi de ce te atacă. Există prăbușiri care-ți lasă răni ce vor sângera toată viața. Există trădări, la care te vor supune cei mai apropiați oameni. Există ființe dragi, care-ți vor pleca deodată, departe, pentru totdeauna, și te vei întreba , printre lacrimi ( va veni, da, și rândul lacrimilor tale!) :  “de ce?”

Iți răspund tot eu, la aceste  “de ce”-uri : pentru că nu ai știut să trăiești frumos și să mă ajuți și pe mine să fac la fel. ( și cand folosesc persoana întâi singular, vorbesc, de fapt, în numele tuturor celor ce gândesc ca mine! ) Pentru că, atunci când ție ți-a fost bine, nu ți-a mai păsat de mine. Pentru că, odată ajuns sus – Doamne, cum pot crede unii oameni în veșnicia unor “înălțimi”?!? – ai ales să fii rău cu cei ramași jos, în loc să fii bun cu ei, căci sunt cei din rândul cărora tu însuți te-ai desprins . Pentru că nu ai știut să-ți pese de tristețile oamenilor din jurul tău. Pentru că nu ai știut să vezi, în fiecare din noi, lucrurile bune și ne-ai zgândărit sufletul, scoțând din el toate umbrele ascunse….

 Pentru toate acestea, te asigur, vei plăti cu vârf și-ndesat, când îți va fi lumea mai dragă și te vei simți mai fericit.

Din acest motiv, din această credință, la care m-a adus o viață plină de oameni răi, a încetat, iată,  să mă mai miște otrava din adâncul lor. Îi privesc în ochi, atunci când îmi vorbesc urât sau îmi răstoarnă existența în pubelele răutăților lor, și mă gândesc, în sinea mea, la pedeapsa ce li se apropie, fără ca ei nici măcar s-o bănuiască. Îi las să se bucure de supărarea pricinuita mie, să-și frece palmele că au mai reușit să mă îngenuncheze, căci eu știu foarte bine : clipa în care eu îi voi privi, zvârcolindu-se în ghearele pedepsei pe care o vor primi, este foarte aproape…

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : Sampoanele BIOCLIN

Uscatoare rufe