Bărbații din viața mea Ea și El

În general, e bine

Tocmai mă gândisem că stocul de bărbați din viața mea e pe cale să se epuizeze și că s-ar putea să rămân fără subiecte, când Dumnezeu, care știți că nu doarme, a trimis armata americană să mă salveze. E o invazie de generali americani pe net de n-ai cum să rămâi în pană de bărbați. Și mai bântuie pe-acolo, prin State, o epidemie de văduvie. Unul n-are o nevastă vie. Nevestele de generali mor pe capete, care în condiții tragice, care de moarte bună – mă rog, cât poate fi moartea de bună? Oricum, mă mai gândesc dacă voi accepta până la urmă să mă mărit cu unul din ăsta care mă tot cere că văd că nevestele de general au o speranță de viață foarte redusă. Practic nulă. Unul singur a fost mai spontan și mi-a zis că a divorțat, pentru că a prins-o înșelându-l cu cel mai bun prieten. Așa că presupun că nici asta nu mai trăiește. Dacă e posibil că fotografia lui în uniformă de general să nu-ți fie  suficientă ca să te convingă, apelează la instinctele tale materne și încearcă să-ți bage pe gât unul sau doi copii orfani de mamă care stau singuri la vreun internat, în grija statului american. Nici prea prolifici nu sunt, se pare, dacă nu-s în stare să facă mai mult de 2 copii. Și niciunul n-are o bunică, o soacră, o soră, o mamă ca la noi, să vadă de copil. Ba unul mi-a zis chiar că nu și-ar lăsa copilul pe mâna scorpiei de soacră-sa, care bea și fumează ca un șarpe. Asta e, ei cred că ar trebui să-ți pese. Nu știu că în România copiii se fac mult mai simplu ca în America și că unele dintre noi am apucat vremea când era mult mai ușor să faci copii decât să nu faci. Ăștia mai tineri, dacă nu-nțelegeți ce zic, uitați-vă la 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, să vedeți ce greu era pe vremea aia să faci un avort. Și nici anticoncepționale nu se găseau, iar prezervativele zici că se fabricau special așa de proaste cât să susțină politica demografică a statului. Dar nu vă-ngrijorați, oricum, prin messenger nu se pot face copii. Așa că, dacă vă pomeniți cu vreo cerere de prietenie pe facebook, să știți la ce vă puteți aștepta.

Cum în munca mea de documentare pentru romanul la care lucrez am intrat în contact cu foarte multe astfel de exemplare, pot spune că sunt expertă. Pot să-mi dau doctoratul în generali americani. Dar tot în această calitate pot spune, spre onoarea lor, mă rog, așa cum o înțeleg ei ținînd cont de ocupație, că sunt foarte educați, foarte civilizați, nu te jignesc și dacă au impresia că au făcut-o îți cer scuze imediat, că sunt foarte romantici, adică prea romatici, adică al dracului de siropoși și sunt în stare să-ți facă într-o zi mai multe declarații decât vei auzi de la un bărbat român într-o viață (scuze, bărbați români, mai umblați și voi la dicționarul cu cuvinte frumoase). Unii sunt chiar al naibii de deștepți (nu culți, dar inteligenți și educați) și inventează niște povești de viață așa de interesante încât eu, în calitate de scenarist, aproape că îi invidiez. Bine, mai sunt și câte unii mai puțin mintoși. Ca-n viață, întâlnești tot felul de oameni. Mai sunt alții așa de rigizi și de bățoși că am negociat cu unul vreo lună de zile să ajungem la un consens în privința orei convenabile pentru amândoi ca să intrăm pe chat. Așa că până la urmă m-am plictisit și-am renunțat. Și mai sunt unii – ăștia îmi sunt cei mai dragi – adevărate personaje dostoievskiene, chinuiți de propriile păcate dar credincioși ca babele de la noi care se bat să prindă un loc în față la moaște. Nu fac nicio măgărie fără să se roage înainte. Și da, îmi sunt dragi, că de aici îmi pot extrage personajele. Ei, dar văd că sunt departe de a epuiza subiectul, așa că voi continua și data viitoare. V-am spus că mă pricep.

Până atunci, ai grijă, s-ar putea ca bărbatul din viața ta să fie și bărbatul din viața mea. Pe internet totul e posibil. Sau imposibil, luați-o cum vreți. Oricum, în general e bine.

Va urma, din păcate

 

 

Etichete