Nu ştiu cum vi se-ntâmplă vouă, doamnelor, dar eu, cum prind un bărbat, cum îmi vine să-l îndop. Nici n-apare bine bărbatul în viaţa mea – indiferent sub ce formă sau pe ce perioadă – că eu mă transform în Bubulina Gospodina. Mă reped la congelator, dezgheţ tot ce găsesc pe-acolo, fierb ciorbe, le dreg cu ou şi cu oţet, împachetez sarmale, rad mere, coc plăcinţi, înfăşor clătite, construiesc musacale, pun la murat, la marinat, la împăiat – nu, nu pun nimic la împăiat, nici pe dragul de bărbat, ce mi-o fi venit? Am făcut asta şi cu mâna ruptă, nu m-am lăsat, până mi-am rupt-o din nou, praf mi-am făcut-o, de-am ajuns la operaţie. Dar ce contează?ă de dezgheţat , marinat, de murat, de-mpachetat, mă sui repede în maşină şi trag o fugă până la Kaufland să cumpăr pui fripţi, cartofi prăjiţi, şi nu mă las până nu-i îndop. Ei mănâncă şi mă laudă, că ce bine gătesc. Că mai gătesc şi bine, fir-ar să fie. Iar pe mine m-apucă frustrările. Că uite ce fac eu în loc să scriu. Că uite cât timp pierd cu gătitul. Că uite cât m-am îngrăşat. Pentru că, cine mă cunoaşte poate să confirme, eu nu mănânc mai nimic. Dar mă-ngraş doar privindu-i pe ei, pe bărbaţi, cum mănâncă. Şi cum mă laudă. Pe cuvânt, într-un an am pus pe mine 10 kile doar hrănindu-i pe alţii. Ce-o fi asta? Probabil noi, femeile, avem asta-n sânge. Instincte ancestrale, când ei ne-aduceau mamutul la buza peşterii şi noi, femeile, îl pregăteam, îl jumuleam, îl beleam, îl frăgezeam, îl fierbeam sau îl frigeam – nu-mi mai aduc aminte ce-i făceam. Sau or fi reflexe din vremea când creşteam bărbaţi – am crescut 3, cu soţul meu 4 pot să spun. Am gătit o viaţă-ntreagă pentru bărbaţi, şi nu mai sunt în stare să mă opresc. Dar acum, uitându-mă la cântar, dacă-mi apare în cale vreun bărbat, jur c-am să-i pun mamutul în braţe, să şi-l belească singur.
sursa foto : ru.freepik.com
Comentează