Ultimele două-trei minute inainte de intrarea in platou, in timpul unei transmisii directe, sunt extrem de pitorești. Mi-aș dori tare mult să deveniți , fiecare din voi, pentru câteva minute măcar, invizibili și să vă puteți strecura în culisele “Rivalilor” chiar înainte de a se declanșa, pe ecranele de acasă, genericul emisiunii. Nici nu știți ce spectaculosul e totul acolo, la ce cote ajung emoțiile conjugate ale tuturor celor pe care, cu greu, regizorul de platou reușește să îi țină adunați la un loc , cât de diferit se manifestă fiecare la intâlnirea cu adrenalina, cât de amuzanți sunt unii, cat de “pieriți” – alții. De 35 de ani aproape, savurez din plin aceste show-uri nevăzute.
Deși, la rându-mi, încerc să-mi strunesc emoțiile – pe acești armăsari pur sânge, care-mi clocotesc în fiecare vas de sange, în fiecare fibră a trupului meu – îmi place să trag cu coada ochiului spre “tovarășii de emisiune”, și care, pentru cateva minute, stau înghesuiți precum sardinele în cutia de conserve, într-un spațiu mai mic decât un grup sanitar! Dintre toți, Dan este cel mai delicios! Pe el nu-l doboară nici macar un regiment întreg de emoții! Ori…poate e meșter în a și le masca foarte bine. Este “călit în bătălii”, privește degajat la tot ceea ce e în jur și aceasta relaxare aproape că mi-o transmite și mie. Eu, recunosc, sunt mult mai stresată. Pentru că …așa sunt eu, dar și pentru că în mintea mea se adună o mie de detalii editoriale, organizatorice, de producție, artistice, comerciale, etc, de care ceilalți sunt, din fericire, scutiți. De fapt, nu neapărat “scutiți”, dar fiecare are “parcela” lui de responsabilități, pe cand la tâmpla mea stă baioneta “Întregului”, iar dacă o zbârcim rău pe undeva, în capul meu se vor sparge toate belelele. Asta mă împiedică, de multe ori, sa împărtășesc relaxarea lui Dan. …Dar, revenind la colegul meu, voi spune că îl iubesc nespus pentru starea de bine pe care o degajă, dar îl și compătimesc, pentru că, de multe ori, această “stare de bine” intră în coliziune cu stresul meu incurabil, însă bine mascat pentru telespectatori.
Calm și imperturbabil este psihologul Matei Stanculescu. Născut în familia unui mare artist ( folkistul Doru Stănculescu) , el a fost obisnuit de mic cu scena , chiar dacă profesia pe care și-a ales-o l-a depărtat mult de lumea artistilor. Însă e un psiholog charismatic, unul “altfel”, și încearcă să facă față cat mai bine unor provocări care, de multe ori , se “pupă” precum nuca-n perete cu statutul său profesional. În culise Matei e calm, precum un Freud care-și veghează pacientul întins pe canapea. Doar că aici pacienții sunt în picioare, sunt agitați, gălăgioși, neliniștiți, unii chiar foarte stresați. Nu și Matei. Matei e calm și cu zâmbetul pe buze. Uneori mă gândesc că ne pune pe fiecare sub lupa lui și că fiecare avem câte o caracterizare foarte riguroasă din partea psihologului. Și, obligatoriu, cate un diagnostic! 😁
De Costin și Raluca nu voi vorbi. Ei se află deja in platou, își strunesc gradenele, emoțiile lor sunt la vedere, nu mascate de decorul îndărătul căruia ne încolonăm noi, ăștialalți!
…După noi și Matei, adică după “cei ai casei”, vin invitații : majoritatea sunt obișnuiți cu scena. Aceștia n-au nicio treabă! Cotcodăcesc fără oprire, fac glume, deapănă amintiri comune, se comolimentează sau fac mișto unii de alții, își aranează rochiile, decolteul, frizura, își mângâie bărbile și își pudreaza nasul. Sunt gălăgioși și aproape că nu pare că vor intră în scenă, ci pur și simplu, într-o încapere cu mulți oameni.
Se deosebesc de ei radical, cei aflați pentru prima oară în situația de “invitați”. Că tremură ca varga n-ar fi o problemă, însă îi exasperează pe regizorii de platou cu un potop de întrebări, de genul “unde mă așez?”, “la ce cameră mă uit?”, “pe unde o iau?”, “cat de aproape să țin microfonul de gură?” etc, deși toate aceste informații le-au fost deja oferite, ba chiar de câteva ori, de câtva ori : la venire, la repetiții și chiar în culise.
Tot în culise se află și regizorii de platou. De regulă, Corina sau Adi. Sau “și Corina, și Adi”. Ei sunt un fel de “ciobani”, care au grijă de…”grupul” de invitați. Doar că pe urechi nu le stă o cușmă, ci câte o pereche de căști, prin care comunică cu regia Carului. Rolul lor, în culise, este de a-i organiza pe invitați, de a-i aduna, de a le da “brânciul” de rigoare la intrarea în scenă. De a-i domoli, dacă sunt agitați, de a le răspunde la întrebări, de a le da o sticlă de apă sau un scaun, celor ce par a fi în pragul leșinului. Dacă îi spuneți ceva Corinei, dar o vedeți că se uită “prin voi” și că pare a fi dusă pe altă planetă, înseamnă că in același moment i se spune ceva în căști; că Luminița Iordănescu îi transmite o informație de ultimă oră. De genul : “30 de secunde până intrăm!” – informații vitale, pe care Corina le dă mai departe, făcând să explodeze adrenalina în fiecare din noi. Mai puțin, cum spuneam, în Dan!😁
…Înainte de a intra în scenă, fiecare din cei “rodați” în această meserie, are cate un anume “ritual”, ascuns sau “la vedere” : unii își fac cruce, alții spun, cu voce pierită “Doamne ajută!”, unii inchid ochii și probabil spun ceva în gand ( sper că nu “Cine naiba m-o fi pus să vin aici!”😁 )…
…Apoi pornește, în forță, genericul , voice-overul și… primii care sar în luptă suntem Dan și cu mine. Eu, bunăoară, am și eu damblaua mea : să intru obligatoriu in scenă… cu dreptul! 😁😁
Pregătesc piciorul, îmi îndrept spinarea, scot pieptul înainte ( nu că aș avea cu ce mă lăuda, dar în acest fel maschez cocoașa generată de statul îndelungat la calculator !) și…țâșnesc, în întâmpinarea lui Dan, care erupe și el, relaxat, din culisa cealaltă. Ne întâlnim pe scenă și…după noi, potopul! (de invitați!)
Gata! Emisiunea a început și toate emoțiile ne sunt înghițite de adrenalină! Vizionare plăcută!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : STRESCALM
Comentează