banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Fundul maimuței…

 

Nu, nici gând, nu-mi displac deloc maimuțele, ba chiar mă amuză copios! Imi amintesc că, atunci când copiii mei erau mici-mici și-mi spânzurau de mână prin grădinile zoologice ale planetei , unul din locurile mele predilecte era pavilionul maimuțelor. Obișnuiam să petrec minute în șir în fața cuștilor lor, studiindu-le comportamentul și constatând , cu nedisimulată uimire, cât de mult ne seamănă uneori, în gesturi și atitudine…

La un moment dat, cândva, prin cărțile pe care, recunosc cu rușine, rar mai apuc să le citesc, am întâlnit o inspirată vorbă de duh: “cu cât mai sus se suie maimuța în copac, cu atât mai urât i se vede fundul”! Am ridicat atunci, țin minte, ochii din carte și mi-au venit în minte imaginile din grădinile zoologice ale copilăriei copiilor mei. Într-adevăr – am admis, în sinea mea – cele mai “inestetice” cadre erau chiar acelea în care, cocoțați prin copacii din cuști, strămoșii noștri ( potrivit teoriei lui nenea Darwin ) își dezvăluiau hidoșenia dosurilor lor..
Analogia cu viața noastră de zi cu zi este perfectă. Am întâlnit în ea destui indivizi pe care întorsăturile neașteptate ( sau, poate, îndelung așteptate) ale destinului, îi cocoțau peste noapte pe crăcile cele mai de sus ale societății. Dobâdeau metri spectaculoși față de nivelul solului, acolo unde rămăseserăm noi, ăștialalți. Schimbările nu se limitau, din păcate, doar la cele de statut social și condiții de viață. Exemplarele cu pricina se transformau radical și din punct de vedere al caracterului și comportamentului. Nici cu prăjina nu le mai ajungeai la nas, aroganța se instala confortabil în felul lor de a fi, aerul superior cu care începeau să ne privească era sufocant. Prieteniile lor se subțiau vertiginos ( nu mai avea niciun farmec să se tragă de șireturi cu “prostimea” din rândul căreia făcuseră, de altfel, parte și ei, până mai deunăzi). Oamenii săraci cu duhul sau cu portofelul ajugeau să-i calce pe bombeu, cercurile, prizonierii cărora deveniseră, erau alcătuite din inși asemeni lor, conform principiului “ cine se aseamănă, se adună”.
Unii deveneau șefi. Alții, pur și simplu, bogați ( genul acela de bogătie pentru care nu trebuie să fii prea deștept și nici să asuzi, muncind). Primii uitau ca prin minune că, până mai ieri, au fost și ei subalterni și, mai mult, că Destinul fiind, de regulă, pus pe șotii, mâine, poate, își vor relua locul în banca celor mulți. Deveneau importanți, exigenți, brutali, neînțelegători, absurzi, adevărate depozite de venin. Indemnul înțelepciunii populare este , și de această dată, grăitor: “ Dacă vrei să vezi cum este un om cu adevărat, fă-l șef!”.
Pe de altă parte, cealaltă categorie – îmbogățiții peste noapte – uitau, tot peste noapte, de unde plecaseră. Începeau să-i privească pe cei rămași sărmani, cu un profund dispreț. Nu-i mai “coafau” nici hainele de Obor, nici mâncarea de supermarket, nici apartamentul de bloc, nici vacanțele la Eforie. Se grăbeau să le înlocuiască cu altele, corespunzătoare numărului de zerouri din conturile îngrășate în pas alergător… Ferească Sfântul să le ceri ajutor! Dincolo de faptul că vor avea grijă să te simți profund umilit, nu vei obține nimic altceva…
…Privesc cu stăruință la fundul lăbărțat și rozaliu al maimuțelor cățărate prin copacii grădinilor zoologice și-mi vin in minte toți bipezii enumerați mai sus. Și, deodată, maimuțele mi se par mult mai frumoase…

Femei de 10 pe Facebook