Hristos a-nviat!
Editorialul de astăzi respiră și el aerul sărbătorilor pascale…
…Formatul pe care-l realizez, de vreo 5 ani, la TVR, mi-a oferit șansa de a mai adăuga câteva sute de personaje colecției mele, adunată în peste 3 decenii de televiziune și , iată, 4 de gazetărie.
Pot spune , într-un fel, că sunt “cunoscătoare” de oameni, că mi-au trecut “prin mână” nenumărate tipologii, făcându-mă ba să mă bucur că sunt om , ba să-mi fie rușine de asta.
Nota 10, așezată în titlul prezentului format de televiziune, nu a fost aleasă întâmplător. Demoralizată de relele întâmplate și în viața mea, dar și a altora, de picajul periculos în care s-a angajat lumea în care mă mișc, mi-am dorit ca măcar la serviciu să am șansa de a sta sub același acoperiș cu altfel de oameni. Cu oameni a căror inimă bate în cadența binelui, oameni care nu știu să facă rău, ci știu doar să-l îndrepte sau să-i îndrepte, ca un agent de circulație, pe cei rătăciți în Nefericire, spre lumea Binelui.
Și nu de puține ori, eliberată din strânsoarea emoțiilor care, iată, chiar și după 30 de ani de reflectoare, îmi mai însoțesc filmările, m-am întrebat : oare de ce fac oamenii bine? Care le sunt resorturile? Există oare un cromozom al Binelui, specific unora dintre semenii noștri? Ne fac, oare, faptele bune să ne simțim mai bine , mai curați, mai împliniți, mai…”oameni”? Și de ce, în general, chiar si cei marcați pe vecie de stigmatul Răului, au momentele lor de “trezire”, de sensibilitate, când simt nevoia să aducă bucurie în sufletul cuiva? Mulții interlocutori care mi s-au perindat prin carieră m-au ajutat să fac – pentru mine, nu pentru posteritate!😁 – diverse statistici și analize, să-mi pun varii întrebări, scotocind după răspunsuri care să-mi tălmăcească și mai intim lumea în care trăiesc.
De ce simt , așadar, unii oameni nevoia de a face bine?
Fascinată de poveștile de viață adunate, sâmbătă de sâmbătă, între hotarele emisiunii, am încercat să-mi răspund. Și deodată oamenii din jurul meu s-au adunat în mai multe categorii…
Unii fac bine pentru ca așa sunt construiți. Pentru că, anatomic, inima lor, deși e împărțită tot între două atrii și două ventricule, se împarte de fapt între durerile și nevoile celor din jur. Pentru că așa sunt clădiți ei : formând un unghi ascuțit față de cei din jur – mereu aplecați, adică, asupra nevoilor și necazurilor acestora. Si pentru că astfel de oameni au fost setați de Dumnezeu să nu poată trece pe lângă suferința unui seamăn, fără să reacționeze. Pentru că “a face bine” este rațiunea lor de a fi : ea îi face fericiți și îi umple de sentimentul utilitații lor pe Pământ.
Alții fac bine selectiv. Își ajută oamenii dragi, îi ajută pe cei față de care au o obligație sau pe cei de la care așteaptă ei înșiși ceva. E un Bine “ al interesului”, dat tot Bine se numește. Iar ei – tot oameni de Bine sunt.
Am întâlnit oameni care au devenit buni în urma unui moment de cumpănă din viața lor. Acesta i-a răsucit cu fața către cei aflați în situații similare și nu numai. Am întâlnit inclusiv inși de un egoism feroce si care, după ce viața le-a mai dat o șansă, s-au restartat, turându-și toate motoarele în direcția Binelui.
Pot deveni oare și jigodiile, oameni buni? Aparent, da. Există destui care-și au conștiința încărcată de lucruri rele și fapte abominabile, iar dacă sălășuiește într-înșii macar un pui de frică de Dumnezeu , încearcă să-și spele păcatele făcând un bine cuiva. Destule biserici din jurul nostru s-au înălțat pentru că oameni răi, trăgand după sine suferințele pricinuite unor semeni, s-au iluzionat cu gândul că , de-i vor construi Domnului un lăcaș, acesta le va ierta faptele rele și le va oferi cazare în multrâvnitul hotel al Raiului veșnic.
Ne aflam încă în zi de sfântă sărbătoare. Și cred că este necesară, în răgazul dintre doua felii de cozonac, doi musafiri sau două pahare de vin, o privire adâncă în oglindă. Dar nu pentru a ne reface machiajul sau pentru a ne așeza freza ciufulită de dans. Ci pentru a ne întreba dacă cel care ne privește din oglindă, este sau nu un om bun. Dacă se încolonează faptele bune îndărătul său, sau a parcurs drumul de până acum doar cu gândul la sine și la binele său. Iar dacă chipul din oglindă ne face să ne rușinăm, de mâine putem începe un drum nou. Cu gândul nu numai la noi și la cei dragi nouă, ci și la cei străini, cu care soarta nu a fost din cale-afară de generoasă.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : Catalogul lunii
Comentează