Călătorii

Prin Copenhaga, însotiți de Mica Sirenă. Episodul 24  – în Țara lui Rock Împărat

Foto : Elena Cristescu

În adolescență am fost tare complexată de faptul că nu știam să dansez rock. E-adevărat, nu prea eram dusă nici la…nu, nu la biserică!😂😂 ci la discotecă ! ( tata veghea mai ceva ca un jandarm la “educația mea sănătoasă”! ) , și nici nu prea se lipea de mine ritmul care pusese stăpânire pe întreaga mea generație! Mai degrabă mă descurcam cu o problemă încâlcită de geometrie în spațiu, decat cu pașii rock’n roll-ului. Îi mai exersam eu pe-acasă, e drept, însă cu un partener imaginar, iar pe la “ceaiuri”, unde împrejurul se umplea de parteneri reali, deveneam atât de stresată că eu, eleva de 10, nu voi reuși să mă descurc la dansul la care străluceau până și repetenții, încât preferam să stau pe margine, să privesc și să aștept …”să mă salveze clopoțelul”! …adică ora  de plecare pe care mi-o fixa tata, când ieșeam pe ușă. Aceasta venea , de regulă, când distracția abia se încingea, așa că nu apucam să ratez prea multe invitații la rock.

( Notă: fotografia atașată mai sus o fac publică în premieră, cu riscul de a nu fi descoperită așa ușor în ceata de colegi cu care participam , țin minte,  la o petrecere in aer liber prilejuită de  finalul de an! 😜) 

Muzica rock o iubesc însă nespus, la fel ca majoritatea celor ce se laudă cu o ureche muzicală decentă și un oarecare simț al ritmului. Îl iubesc deopotrivă și pe Regele Rock-ului, i-am fredonat și îi fredonez cântecele și la un moment dat îi știam chiar pe dinafară biografia. N-am fost neapărat o fană înrăită a lui Elvis, dar recunosc ca am tot sperat ca acea ipoteză, potrivit căreia megastarul nu ar fi murit, ci iși duce traiul liniștit  undeva, pe o insulă pustie, să fie adevărată.  La ora asta, cu siguranță, chiar dacă ipoteza ar fi ascuns o realitate, starul oricum s-ar fi aflat deja demult printre stele, fericit ca a lăsat în urma sa, pe Pământ, unul dintre cele mai populare genuri muzicale ale Planetei. Am făcut toată această introducere, pentru a justifica de ce , hodoronc-tronc, am inclus pe lista “obiectivelor de vizitat la Copenhaga, ineditul muzeu RAGNAROCK – o citadelă a rock-ului, înălțată, în mod surprizător,  departe de forfota orașului, în orășelul numit Roskilde, aflat la 30 km vest de capitala daneză.

Plasarea muzeului în Roskilde nu este, de fapt, deloc întâmplătoare. Localitatea este casa unuia dintre evenimente culturale emblematice ale Danemarcăi : legendarul Festival de rock “Roskilde Festival”, care, in fiecare vară ( apropo, desfășurarea sa a coincis cu prezența noastră la Copenhaga!) triplează populația orașului. 120.000 de iubitori de muzică își lasă baltă toate treburile și sosesc aici, din toate colțurile lumii.  Limitrof suprafeței imense care găzduiește an de an spectaculosul eveniment în aer liber, a fost creat Musicon – un spațiu “post-industrial”, dedicat experimentelor urbane și manifestării creativității sub diversele sale forme. Iar Ragnarock nu este altceva decât inima acestui district, în care  creativitatea este regină.

    Fotografia clădirii ne atrăsese atenția încă de când împreună am studiat-o, la micul dejun, în câteva broșuri turistice și , fireste, pe internet. Însă cum viața bate filmul, odată ajunse la Roskilde ( după mai mult de o oră de schimbat diferite mijloace de transport!), aplicația Elenei ne-a amețit pe străduțe , scoțandu-ne brusc în fața “realității” : WOW! Am exclamat amândouă la unison, văzând construcția impozantă, împachetată într-o spectaculoasă armură strălucitoare, compusă din milioane de fragmente aurii din aluminiu. Construit pe terenul unei foste fabrici de beton, RAGNAROCK le oferă tinerilor danezi cel mai potrivit loc pentru a sărbători cultura pop-rock, informându-se, experimentând și intrând în contact cu cele mai tari hituri ale genului .

 Autorii designului inedit al Muzeului sunt firmele daneză și respectiv olandeză  MVRDV & COBE.  Cei 3100 m2  și-au propus și reușesc să ne transplanteze pe noi, vizitatorii, în viața unui star rock. Sau a unui fan rock.

Ne începem, așadar, călătoria, consemnând cele mai spectaculoase modalități de punere în pagina a istoriei pop-rock-ului : lumina din jur este intenționat scăzută, pentru a scoate în relief vitrinele în care tot ea îți aduce sub ochi exponate inedite, ce au legătură cu starurile tale preferate și cu muzica lor. Vizita la RAGNAROCK devine o adevărată cursă cu un  roller-coaster, un sus-jos cu sufletul la gură, cu momente de repaus înșelător, în care ți se dă răgazul să citești în liniște istoria rock’n roll-ului, începând cu anii ‘50, după care ești provocat la dans, apoi iar mai faci o pauză, pentru a  mai lua o gură de aer din pop-cultura anilor ‘80 și vei ajunge, în final, la muzica bezmetica a Prezentului, care te ajută să extrapolezi , configurand-o în minte pe cea  a Viitorului.



Călătoria se va derula fix ca o piatră care se rostogolește ( rolling stone!😉) : începe pe covorul roșu, ajunge la apogeul celebrității, după care sfârșește inevitabil într-un …bar! Creație și rock’n roll fără ajutorul lui Bachus nu s-a prea văzut. Cinstit, Muzeul punctează deseori acest aspect, sub diferite forme.

Ești un adevărat iubitor de muzică? Atunci trebuie să ai cultură muzicală! Trebuie să știi când și cum a apărut un anume gen muzical, cine-i sunt ilustrele figuri reprezentative, cum și-au creat acestea nemuritoarele hituri, la ce instrumente cântau, cum umblau îmbrăcate. Ținute de scenă originale, colecții de chitări, afișe ale concertelor, nimic nu le-a scăpat edililor ineditului Muzeu!




Vreau să remarc și originalitatea designerilor în a recrea  “mediul”  atât de cool, în care locuiau fanii de departe, veniți la marile concerte în aer liber și dispuși să trăiască în condiții precare, doar ca să fie și ei o “părticică” a grandioaselor evenimente.


La RAGNAROCK ai tu însuți ocazia să devii creatorul propriei muzici! Muzeul te asigură că nu trebuie să cauți locuri speciale pentru a crea, imaginația te poate îmboldi oriunde te-ai afla, bunaoară, chiar și într-un…closet! 😂😂😂Elena mă imortalizează într-un astfel de mediu creativ,   concepând melodia ce, cu siguranță, va reprezenta România la următorul Eurovision. La schimb, o fotografiez și eu, tolănită pe platanul ce învârte cel mai mare disc din viața ei. Oare la ce vedetă rock visează fotoreporterul meu blonziu, de are fața asta atât de încântată?!? Hm…🥰


Iar dacă , în mintea ta, melodia, iată, s-a născut, haide s-o si “pui în practică”! Muzeul îți oferă varii modalități de a crea și a-ți asculta apoi propria muzică. Bunăoară, o poți face jucându-te cu fascicolele luminoase : prin simpla mișcare a mâinii, iată, se nasc notele muzicale ce compun o premieră absolută : prima ta melodie, la care, culmea! ai și spectatori : pe ceilalți vizitatori ai muzeului!



Istoria Festivalului de la Roskilde ocupă un spațiu important din RAGNAROCK. Evoluția sa, imagini de la cele mai spectaculoase ediții, ba chiar o sală specială , construită ca un “memorial” trist,  în amintirea tinerilor călcați în picioare la o busculadă creată la una din ultimele ediții…


Dacă ureche muzicală n-ai, nu te chinui să compui muzică, la RAGNAROCK! Nu-i chinui pe cei din jur! Fii doar un simplu fan al marilor staruri! Căci și fanii adevărați scriu istorie! O istorie  a fanilor muzicii pop-rock este ilustrată, într-una din sălile Muzeului, care adună, în vitrinele sale, inedite mărturii ale obsesiei unora pentru idolii lor, începând cu tradiționalele albume cu decupaje și autografe și mergând pâna la halucinante tatuaje ce le ocupă tot trupul, făcute din simplul motiv că “așa are și idolul”! În ecrane video,  cei mai inverșunați fani ai muzicii vorbesc cu patimă despre idolii lor și despre modul absolut original în care fiecare din admiratori își exprimă prețuirea față de cei admirați.



Una peste alta, urechi de tablă săi ai  și tot vei rămâne fascinat după o călătorie prin RAGNAROCK! Iar de la magazinul muzeului poți pleca acasă nu numai cu un suvenir, ci și cu cateva bilete la cele mai hot evenimente muzicale ce vor urma!

Iată și o veste bună : absolut toate explicațiile din RAGNAROCK sunt bilingve, așa că n-ai cum să te simți rătăcit în muzeul danez! 

Publicitate