Foto: Marian Grigore
Arabii se saluta cu “Salaam alaicum!” . Ceea ce se traduce : “Pacea fie cu tine!”. I-am auzit deseori pe tunisieni salutându-se în acest fel. Iar raspunsul pe care trebuie să-l dați, dacă vi se spune așa, este “Wa alaicum as Salaam”. Dar puteți raspunde, pur si simplu, cu “Bonjour!”, pentru că nu exista tunisian sa nu vorbească franceza. Dacă și zâmbiți pe deasupra, e perfect, pentru că tunisienii sunt un popor tare cald și prietenos.
E un amestec de culturi, Tunisia aceasta minunată, și totul pornește din istoria sa întortocheată, plină de războaie, cuceriri, invazii și iarăși războaie, puțină pace printre ele, numai bine cat sa apuce și tunisienii să-și vadă de viața lor, de cultura lor, de tradiții, obiceiuri și alte lucruri atât de frumoase, ce traversează secolele, îmbogățindu-se la fiecare pas.
Ziua de astăzi începe ceva mai mult decât oficial. Dacă până și Marian, care nu iese din pantalonii săi scurți nici măcar iarna, și-a îmbrăcat blugii, înseamnă că ziua este cu adevărat specială. Și este. Chiar FOARTE specială. Din cate am ințeles și am observat, tunisienii de la diferite niveluri sunt extrem de incantati aflând că un jurnalist cunoscut din Romania ( vai, sunt măgulită! ) va scrie o carte despre țara lor. Astazi suntem onorați să bifăm o întâlnire…să-i zicem “la nivel înalt”. La ora 20,30 suntem așteptați de două din verigile de bază ale Ministerul tunisian al Turismului – directorul general ONTT, dl. Nizar Slimane si, respectiv, Directorul Central de Promovare. Evident, delegatia noastra îl are in frunte pe Excelenta Sa, dl. Constantin Tudor, insarcinatul cu afaceri a.i. al Romaniei la Tunis. Dacă tot am adus vorba, vă mărturisesc că tare mi-ar placea sa vi-l prezint candva, într-una din emisiunile mele : este un diplomat de nota “10 plus” si nu numai : un om cald ( și asta nu pentru că se afla la post într-o țară africană!) și un ins numai bun de pus la rană!
Grație și domniei sale, toată Tunisia, cu împrejurimi cu tot 😁, a aflat de proiectul nostru, în care M.A.E. este, ca de obicei, partener de nadejde. In concluzie, la-nceput de iarna, cartea mea va sta nu numai pe masa Ministrului Turismului , dar si, asa cum a promis dl. Tudor, si pe cele ale Ministrului de Externe si Ministrului Culturii! Reprezentantul la vârf al României la Tunis este extrem de implicat în proiectul nostru, ar face orice pentru ca acesta să iasă perfect. O face nu numai pentru noi, poate oleacă și pentru sine, dar în primul rând pentru Tunisia, de care se simte deja puternic legat, după cei aproape 3 ani de mandat.
Intalnirea are loc la sediul Ministerului Turismului, aproape de hotelul nostru. Este ceea ce se numește o “întâlnire cordiala”. Tema este una frumoasă, parțile nu au de ce să fie pe poziții antagonice, pentru că și unii și alții îsi doresc ca Jurnalul meu de călătorie să apară, să-și atingă scopul. Iar scopul este ca românii să afle cât mai multe despre Tunisia, iar turiștii mioritici să dea navală în frumoasa țară, aflată la nici trei ore de zbor de București. Ca o paranteză, peste 40 la sută din PIB-ul Tunisiei vine din directia turismului.
S-a vorbit in franceza si engleza, s-a glumit mult si, cum altfel?, am facut si poze! Gazdele au fost încântate de albumele despre România pe care li le-am oferit ( ce ușurare pentru valizele noastre!), dar și de celelalte suveniruri, pentru care am colindat Bucureștiul în lung și-n lat. Vinurile românești, care în alte ocazii sunt salvatoare ( deși atât de greu de transportat!), într-o țară musulmană devin un cadou… de neoferit!
Poza finală – grup statuar, cu drapel în fundal si fețe aproape sobre ( cel mai puțin – a mea, cum era și de așteptat!😁) marchează finalul unei întâlniri placute, încadrată în jumătatea de oră alocată de încârcatul program ministerial.
… Continuăm periplul tunisian într-un mod cât se poate de pitoresc și tradițional. Semnalul îl dă Marian, care se reîntoarce la pantalonii scurți, în scurta oprire la Hotelul Royal Victoria.
Întrebare : ați auzit de MEDINA? O veți întâlni in fiecare oraș tunisian, dar cea din Tunis este cu adevarat fabuloasă. Și este cea mai mare din întreaga Africă de Nord…
Noi i-am spune “Centrul Vechi”. Tunisienii îl numesc MEDINA, iar turistii il adora de-a dreptul. O plimbare prin Orasul Vechi din Tunis ( sit al Patrimoniului Mondial UNESCO) chiar si la 40 de grade, este fascinanta. Nu întâmplător, Perfect Tour a pus-o pe lista noastră.
Poarta principală de intrare, marcând sfârșitul noului oraș și începutul vechiului, este cunoscută sub numele de Bab el Bahr (Poarta Mării). Construită în 1848, aceasta era cunoscută ca “Porte de France”, în timpul perioadei coloniale. Îmi amintesc că am fotografiat-o chiar în prima zi a venirii noastre ( ea se vede perfect și de pe fereastra camerei mele), așa că nu ne mai oprim în drum , ci de afundăm în tumultul greu de îmbrăcat în cuvinte al Medinei..
Are Medina ceva din aerul Marelui Bazar din Istanbul, dar parca este mai mult de-atat. Revarsarea de marfuri de tot felul pe tarabele scoase direct in strada sau adunate prin mici pravalii, binecuvantate de cate un aer conditionat, te obliga sa bagi mana in buzunar chiar daca nu aveai in gand. Dar ce poate fi mai incitant decat sa te targuiesti, in limba lui Voltaire, cu simpaticii tunisieni, care in final accepta ca, din si din asa modestul pret, sa mai taie o felie, doar ca sa te vada fericit!
Am experientat si eu sentimentul cu pricina alături de simpaticul Nizar, care, după o tumultoasă negociere bilingvă ( în franceză și engleză) , a cedat, injumatatindu-mi in final pretul rochitei traditionale. Aceasta m-a sedus cu cyclame-ul sau atat de optimist, însă Nizar m-a ajutat de fapt să mă decid : când ghidul nostru i-a spus că prezint emisiuni la Televiziunea Română, a venit de undeva din spate cu un munte de rochii precum cea pe care o alesesem. Deodată, un curcubeu de culori s-a revărsat în fața ochilor mei. Și, cu sfatul lui Nizar, în final cyclame-ul a învins!
Înaintăm voinicește pe aleile pietruite ale Medinei , făcându-ne loc precum un spărgător de gheață prin mările Nordului. Doar că acum “spargem” nu gheață, ci o caniculă cruntă , care se ține scai de noi. Marele noroc (iată că în orice rău poate fi găsit și un bine!) este că străduțele sunt într-atât de înguste, încât soarele torid nu pătrunde până la noi. E umbră, dar zapușeală în același timp. Iar în jur….Doamne! te ia amețeala dacă privești în jur! Haine de toate felurile, pielarie, parfumuri arabesti, mirodenii cu arome imbatatoare ( abia astept sa va invit la Bucuresti, la un peste scăldat în prafurile pe care mi tocmai mi le-am cumparat!), alămuri, ceramica si zorzoane pentru toate gusturile , cafenele traditionale, plus cate o moschee care leaga stradutele pietruite de albastrul perfect al cerului – aceasta este Medina din Tunis. Pecetluim calatoria noastra matinala cu un fresh ce combina maiastru zmeura cu niscaiva suc de lime, cu ananas, cu destule frunze de menta si niciodata suficiente cuburi de gheata.
Nu cunosc o boabă din limba pe care o vorbesc cei din jurul meu, dar imi dau lesne seama că mai toți negociază. Negociază la sânge și descopăr în urma mea chipuri satisfăcute, fie ale cumpărătorilor ( care, în naivitatea lor, cred că au dat lovitura!) fie ale vanzatorilor cărora, cel mai des, “le-a reușit!”.
…Dar iată o fațadă în fața căreia ghidul ne spune să ne oprim. Ma fotografiez aproape mecanic ( e o regulă a reportajului de televiziune: musai mai întâi poza de exterior, după care urmează povestea dinăuntru), fără să bănuiesc ce minunăție mă așteaptă dincolo de intrarea care nu se deosebește prea mult de cele din jur.
….Ali Chammakhi este un personaj fabulos, un rasfatat al televiziunilor din Tunisia. Dacă ar fi trăit în România, cred că l-aș fi invitat cel puțin de două trei ori pe sezon, la emisiunile mele. Dincolo de faotul că este un erudit, vorbește incredibil de bine, are un umor nebun și i se citește bunătatea pe chip. Desi la origine inginer, Ali a fost pasionat de tânăr de cultura si traditiile tarii sale si si-a dedicat intreaga viata promovarii lor.
Casa în care tocmai am intrat este casa familiei sale. De prin secolul XV datează și a fost locuită pană în 1965, când destinația i s-a schimbatm devenind una fabuloasă. Aș zice că ne aflăm într-un “Muzeu al antichitatilor”, deși gazda mă asigură că nu este un “muzeu”, ci o colecție de suflet. Arta tunisiana a secolelor trecute și tradițiile poporului său, cu toate influențele lor de peste istorie, sunt adunate, preț de decenii, de acest om extraordinar . Cu charisma sa unică, el pare a fi in stare sa-ti povesteasca ore in sir despre fiecare lucrusor, cu greu adunat, despre semnificațiile lui adânci . “Casa asta e Tunisia insasi”- imi spune Ali, privindu-si cu ochi de parinte cei cateva zeci de mii de “copii”.
Ne strecurăm cu greu printre exponate, Marian filmează, eu fotografiez și urechile îmi devin o pâlnie prin care se scurge înlăuntrul meu povestea unei vieți, a unei pasiuni mistuitoare, istoria unui popor. De ce o face? Pentru ca lumea să nu uite. Artist el însuși ( ne arată colecția de obiecte ceramice pictate de mainile sale), Ali știe să aprecieze arta și nimic îndoielnic nu vei găsi, în oceanul de obiecte, mai mari și mai mici. Mobile vechi, ustensile de toate felurile, instrumente muzicale, costume, țesături, covoare țesute de mâinile tuturor națiilor pe care le adună Tunisia, obiecte de podoabă…Doamne, poate doar fotografiile să reușească sa adune ceea ce cuvintele nu reușesc să cuprindă! Trei etaje și-un beci subteran sunt pline de părticele din sufletul lui Ali.
Ajungem chiar și pe acoperiș, pe o terasă superbă, unde gazda ne arată celebra Moschee Zitouna din Tunis, care își are trupul lipit chiar de locuința sa. O frumoasă fotografie de grup încheie o vizită care mi s-a lipit de suflet precum se lipesc caloriile de trup, după ce savurezi un desert tunisian!
“ Domnule Ali, nu stiu de ce, dar am senzatia ca va iubiti colectia mai mult decat sotia!”- i-am soptit, la plecare. Mi-a zâmbit, strângându-mă la piept : ”- Sssst! Sa nu vă audă! Cam asa e, cum v-ați dat seama?!?”
…Preț de câteva zeci de metri nu ne putem desprinde de “subiect” și comentăm cu încantare cele văzute. Ne facem o fotografie și în fața Moscheei văzută de pe acoperișul lui Ali. Din păcare nu putem pătrunde in interior, pentru că moscheea se pregătește pentru rugăciunea de seară…
…Noi nu ne rugăm decât să scadă temoeratura macar cu 5 grade! 😁…Ne îndreptăm spre ieșire și traversăm o zonă ceva mai “oficială”. Este zona în care se află Guvernul tunisian, plus o mulțime de ministere. Friptă cu ciorba ieri, îmi ascult de data aceasta ghidul si evit să fac poze. De altfel, lumea din jur se ferește să meargă aproape de zidurile clădirilor oficiale. În jur e multă poliție, trăim vremuri zbuciumate și ne aflăm într-o țară plină de neliniști. Totuși, așa, “la despărțire” , fac, pe furiș, o poză în fața “Biroului central de relații cu cetățenii”…Uf! Am scăpat!
În schimb ceva mai încolo, în fața Primăriei Orașului Tunis, putem face poze cât poftim. Și chiar facem, pentru că este o zonă frumoasă de Centru, aerisită, cu clădiri moderne și impunătoare.
Mașina condusă de Ramsi ne culege de pe șoseaua super-aglomerată. Azi e deja luni și e prima zi de serviciu. Apropo, în lunile de vară, tunisienii îsi încetează lucrul la ora 14! E și firesc, pe căldurile astea ce creier functioneaza la parametrii normali?!?
…Am ajuns în fața Hotelului Africa. Este unul din reperele principale ale capitalei tunisiene. Este cel mai înalt hotel din oraș, iar de pătrunzi înauntru, te convingi că este și unul dintre cele mai elegante și occidentale. La Hotelul Africa am primit invitatia ONTT de a servi masa de prânz. La etajul 1 se află Restaurantul. Pe cât de uriaș, pe atât de gol : am ajuns oarecum la spartul târgului, căci orele de prânz s-au sfârșit .
Nu și mâncarea : siruri întregi de platouri imaginează o expoziție culinară din care, victorie! ne putem și înfrupta! Este, așadar, un soi de “autoservire”, sau “all you can it” – expresia favorită a oricarui turist. Îți poți pune in farfurie tot ce dorești, cât dorești, de câte ori dorești. Imi era dor de supe, așa că încep cu o crema de dovlecei, căreia, respectandu-mi statutul de vegetariană, ii asociez o farfurie plină-ochi cu diverse bunătăți pe bază de legume și de fructe de mare. Deși îmi propun să evit zona de deserturi, mă pune totuși Necuratul să fac niște fotografii fix acolo și privirea mi se lipește de prajiturile diverse și atât de apetisante. Lupta cu mine însămi e pierdută și, în final, farfuria mea dobandește câteva astfel de exemplare, pentru care și acum am remușcări. Un pahar de vin dulce, tunisian, întregește masa. Nu de alta, dar băieții au insistat sa ciocnesc cu ei și…cum să stric eu bunatate de relatii între popoare?!?
Nici nu apucă să se așeze bine în noi îmbelșugatul pranz, că limbile ceasului ne anunță, într-un grai universal, că e timpul s-o pornim spre Casa de cultură a Tunisului…Masina Ambasadei ne depune pe platoul din fața acesteia. Răcoarea ramâne, din pacate, în mașină, să ne aștepte…. “Casă” de cultură?!? Un adevărat palat!- imi spun, în timp ce încerc să înghesui în ecranul telefonului mobil cladirea impozantă ce crește în fața mea. Asta da, Africa!
5 ani are construcția ce adăpostește Casa de cultura a Tunisului. Și nu ne aflăm deloc în situația “Afară-i vopsit gardul și…” – caci și în interior, cladirea arata fabulos! În corpurile sale “locuiesc” Sala teatrului de operă, precum și numeroasele săli de repetiții, în care se pregatesc pentru marile reprezentații din țară și de peste hotare, formațiile, orchestrele și ansamblurile Centrului cultural : orchestra simfonică, orchestra de muzică traditională, formațiile de dansuri. 600 de artiști, care au cartea de muncă aici, la Casa de cultură a Tunisului.
Suntem invitați să asistăm la repetițiile Formației de dansuri traditionale tunisiene. Tinerii au ramas peste program special pentru “jurnaliștii din România”, ceea ce ne face să ne simtim extrem de onorați. Dar și mai onorați ne simțim după ce minunații dansatori și instrumentiști ne impresionează cu talentul lor. De pe margine îi privește sever un domn suplu, între două vârste, in bluză turqoise. Este Imed Amara, Director artistic al Formației Nationale de Arte Populare și coregraf totodată. După ce-i aplaud artiștii până mă ustură palmele, îl rog pe Marian să ne facă o fotografie. Mie și domnului Imed. A făcut o treabă excelentăm îmi pot da seama chiar și daca n-am asistat decât la o repetiție. Dacă ar fi avut și costumele pe ei ( pe care, fie vorba între noi, le văzusem ceva mai devreme , în Magazia de costume a Centrului) , reprezentația ar fi fost una magistrală! În încheiere, un virtuoz al instrumentului tradițional tunisian, numit “darbouka” , smulge ropote de aplauze de la succinta noastră delegație! Domnul Imed mă invită ca, spre finele anului, să revin în Tunis și să-i onorez din nou cu prezenta mea, de data aceasta ca spectator, în sala de spectacole. Promit și trimit anticipat un gând bun către Perfect Tour😇!
….E seară în Tunis, vreo 5 grade Celsius au părăsit termometrele , iar noi – camerele de la hotel. Astăzi seară ne-am propus să vizităm în sfârșit faimosul Bulevard Habib Bourguiba , cel care începe chiar din dreptul hotelului nostru și poartă numele primului Președinte al Republicii Tunisiene. “A vizita un bulevard” înseamă, de fapt, a-l măsura cu pasul! Ceea ce și facem, deși știm dinainte că are lungimea de 1,5 km. Prima “întâlnire” – un “semn bun” : o echipă de filmare care răscolește în noi nostalgiile depărtărilor…
Bulevardul Habib Bourguiba este principala artera a Capitalei tunisiene. De menționat că fiecare mare oraș din Tunisia are câte un bulevard Habib Bourguiba. În Tunis, acesta, plus Bulevardul Franței – cel care merge în continuarea sa – alcătuiesc , de fapt, centrul orașului. Aici au avut loc destule manifestații de amploare, în special în timpul Revoluției Tunisiene din 2011. Si ele continuă și astazi. În plimbarea noastră am văzut destule “puncte de control” ale poliției ( masini de politie cu câte 3-4 polițiști ciorchine în jurul lor), dar și mici efective militare, grupate în preajma unor tancuri adevărate. Imaginea îți crează simultan si teamă dar si siguranță. Adevărul este că destulă lume, la plecare, ma avertizase cu privire la “frământările” din zonă, încât, la un moment dat, ma gândisem chiar să las, în sertarul de la noptiera mea, un draft de testament! 😁😁
Dar să ne întoarcem pe Bulevardul Habib Bourguiba, pe care pășim amândoi relaxați. E seară deja, afară nu sunt decât 32 de grade Celsius, pe care le citesc pe afisajul electronic stradal. Se simte până și o briză, lucru rar, dar care ne dă curaj în plimbarea noastră.
Bulevardul clocotește de viață : magazinele și-au scos mărfurile multicolore în stradă, terasele încep să se umple, turiștii iși fac poze, mai cu seamă în fața literelor uriașe ce compun cuvântul TUNIS, precedat de binecunoscutul I, urmat de inimioara roșie. Și noi❤️ TUNIS, așa că rugăm un kenyan aflat în vacanță în Tunisia, să ne facă o fotografie, “la schimb”, după ce îi fac eu una, împreuna cu soția. Lumea este foarte pestriță, in Tunis, turiștii amestecandu-se cu localnicii, iar aceștia din urmă fiind la randu-le foarte diferiți, în funcție de proveniență. Experimentez o adevărată bucurie, fotografiindu-mă cu diverși trecatori, ba chiar și cu un manechin decapitat din fața unei prăvălii. Îl aleg, pentru că poartă un tricou ce are pe piept însemnul Naționalei tunisiene de fotbal.
Cum spuneam, un kilometru și jumătate curge bulevardul, pe “malurile” sale înălțându-se clădiri diverse, unele foarte importante, cum sunt de exemplu Teatrul Municipal ( unul dintre “piesele rare” ale stilului “Art nouveau” din lume) , Catedrala catolică Saint Vincent de Paul, sediul Ministerului de Interne, Ambasada Franței sau Hotelul Europa, cel în care am servit astăzi prânzul delicios, oferit de ONTT. În plus, se poate spune că Bulevardul reprezintă o “vitrină economică a Tunisiei”, aici avându-și sediul numeroase bănci și societăți comerciale tunisiene și nu numai.
Intrăm , la întâmplare, într-un supermarket “de cartier”, pentru a-i simți pulsul. Mărfurile sunt fix aceleași ca si la noi – cele cu care multinaționalele din diferite ramuri au împânzit planeta. La întrebarea “-Îmi puteți recomanda niște produse cosmetice tunisiene, pentru cadouri?” , un tunisian barbos și simpatic de la casele de marcaj ridică din umeri, răspunzând jenat : “On n’a pas de produits tunisiens…”. Cu chiu cu vai, găsesc niște cutii de halva și niște pachete cu curmale, pe a caror etichete descopăr cuvintele magice “ Produit en Tunisie”. Nu sunt chiar articolele cosmetice pe care le căutam, dar pot fi oferite ca și suvenir!…
Între timp lumina a cazut aproape de tot. Felinarele înșirate pe tot bulevardul dau o lumină feerică si se combina strălucit ( și strălucitor! ) cu iluminarea edificiilor importante. Bulevardul este împărțit în cele două sensuri, fiecare din ele având câte 3 benzi pe sens, iar pe mijloc “curge” aleea centrală, destinată plimbăreților și …superbilor ficuși ce înobilează decorul. Trotuarele laterale și aleea centrală sunt pavate cu granit. Toc-țoc, ar face pe ele tocurile mele de acasă. Au călătorit cu mine însă numai sandalele comode, fără toc și, in general, hainele sport, așa că mă uit cu jind la câte o trecătoare cochetă, dupa care barbații întorc capul. Inclusiv Marian.😁 și chiar dacă preafrumoasele sunt învesmantate cu rochii tradiționale, ale căror poale mătură caldarâmul…
…Este ora 21 și planul nostru nocturn este să finalizăm – eu – episodul de față, Marian – video-ul realizat în locuința fabuloasă a colectionarului Ali, asa că mărim pasul și, în unanimitate, declarăm închise lucrările de astăzi. Și mâine e o zi, așa că vă spun “Tisbahala kheir”, așa cum iși urează tunisienii, atunci când merg la culcare.
Comentează