Foto : Marian Grigore
Și a venit și ziua a patra, petrecută încă la Tunis. De fapt, impropriu spus “la Tunis”, căci numai capetele sale – ale zilei! – îi aparțin Tunisului. Restul…am fost pe drumuri. Așa cum îi șade bine unui călător, mai cu seamă atunci când din aceste drumuri se va isca, în final, un jurnal de călătorie.
Astazi am fost preluați de ONTT ( Oficiul National al Turismului din Tunisia) cu totul și programul pe care ni l-au gandit pentru astăzi ( dirijat de meticulosul ghid Chokri) presupune o călătorie cu două puncte terminus, legate însă de aceeași coastă a Mediteranei. Această Mediterană este, aș zice, principala bogăție a Tunisiei, căci din ea se hrănește o industrie hotelieră aflată într-o spectaculoasă ascensiune. Repet : 40 la sută din PIB-ul țării provine din activitățile turistice.
Punctele de care vă vorbeam mai sus sunt foarte cunoscute în Tunisia, iar unul dintre ele – chiar și pe plan internațional. Curând și al doilea îi va ține isonul. Vorbim așadar despre Kourbus și Hammamet.
După mai bine de o oră rulată pe o autostradă combinată cu un drum național, ajungem la Kourbus, in Golful Tunis, o vestita statiune termala, deocamdata destinata mai mult turismului local. Dar însăși invitarea noastra aici de câtre ONTT demonstreaza ca intentiile sunt de a transforma statiunea intr-una de rasunet international. Și, veți vedea din fotografii, drumul până acolo nu e chiar atât de lung! …Mai lung mi s-a părut cel dintre Tunis și Kourbus. Frumusețea sa a compensat însă lungimea, alternând peisaje montane pline de verdeață, cu limpezimile picturale ale Mediteranei și răsturnându-mi total prejudecățile despre Africa. De fapt, răsturnate mi-au fost ele din prima zi, făcându-ma să le dau dreptate celor care susțin că Tunisia este, de fapt, cea mai “occidentală” țară africană. Nesăturându-mă să admir “pozele de pe geamul mașinii”😁, renunț, la un miment dat, până și la aerul condiționat, preferând să mă amestec puțin cu acest decor viu, măcar pentru câte o scurtă ședință foto. Sunt conștientă că l-am inebunit pe Ramzi, soferul Excelentei-Sale, cu această salbă de opriri succesive , dar ca să nu fie suparat, facem, iată, o poza impreuna, cu care Ramzi îmi spune că știe el pe cine o va face geloasă😉!).
Ca o paranteză, una din postările pe care le fac pe Facebook din goana mașinii, le-a fost dedicată unor “arătări țepoase”, ce ne-au întovărășit, de pe margine tot drumul. Cactușii sunt o prezență comună în peisajele tunisiene și Chokri îmi spune că există, în Tunisia, o adevarata industrie a cactusilor – ne referim aici la zona cosmetica . Tot el ne promite că, de ne va ieși în cale o astfel de posibilitate, ne va servi și pe noi cu …fructe de cactus!!! Cica sunt dulci, pline de seminte si extrem de gustoase. Daca voi supravietui degustarii, o sa revin cu detalii, în cartea de care ma voi apuca în curând. Oricum, pentru această “premieră culinară” sunt gata să iau, cum se spune, o piatră în gură. Iar aici, în Tunisia, găsești pietre din belșug! 😁
Dupa ce-mi extrag din dos acele pe care cactusul uriaș a ales să mi le lase amintire la despărțire, continuăm sedința foto cu alte câteva alte fotografii de grup, combinand personajele prezente și folosind ca fundal albastrul Mediteranei. Și iată cum backgroundul ajunge să facă mai mult decâte personajele însele!
Drumul atât de spectaculos se incheie cu o cireasa pe varf de tort : facem cunostinta, iată, cu cel mai nou si mai modern hotel din Kourbus: Royal Tulip Kourbus Bay. Verdictul, după vizitare? “- Wow!” Expresia se justifică pe deplin , pentru că hotelul pe care-l vizităm este cu adevărat fabulos. Pot spune, cu mâna pe inimă, că o mai mare eleganță si un mai desavarsit rafinament nici ca puteam banui ca voi intalni in Africa!
Royal Tulip Kourbus Bay a “vazut lumina zilei” acum fix un an. Puteam să jur că a fost inaugurat cu jumătate de oră înaintea venirii noastre, atât de nou și de strălucitor este totul! Cladirea monumentală adăpostește in interior spații de o anvergură ce-mi amintește de hotelurile de lux din Dubai. Dupa cum îmi povestește Amine, tinerelul Director de marketing al hotelului, Royal Tulip ( aș traduce “laleaua regala”, dacă nu gresesc) este destinat activităților de business și de petrecere a timpului liber. Însă doar pentru persoanele fara copii. Strâmb ușor din nas, însă Amine mă convinge cu argumente forte că unor business-mani veniți să-și discute marile planuri de afaceri sau elitelor venite să-și încarce bateriile și să se relaxeze, nu le poți cere să “suporte” plânsetele și hârjoneala copiilor pe holuri, pe terase și în piscine. Mda, argumentul pare să stea în picioare.
Amine ne conduce prin hotel și , pret de 3 ore, respirăm o poveste minunata. Dupa ce servim un suc în lobby-ul nesfârșit , vizităm restaurantele, sălile de conferință ( în număr de 5) , camerele ultraluxoase ( 144 de camere și apartamente, la prețuri deloc nesimțite, în comparație cu hoteluri similare de pe glob), încheind cu “Ooooh!” – urile și “Aaaaah!”- urile pe care nu ni le putem ține în frâu, odată ajunsi la zona de SPA.
Fiind unul din serviciile de bază oferite de hotel, SPA-ul de la Royal Tulip, întins pe nu mai puțin de 4 etaje, este… un “mini-hotel” în sine, încăperile ultraelegante ale căruia ai posibilitatea să faci diverse tratamente cu aparatura cea mai performantă, cu ape termale sau apă de mare, sau să beneficiezi de masajul profesionist făcut de specialiștii echipei imbatabile de la SPA ( 20 de persoane, una și una, calificate în a aduce fericire oaspeților hotelului).
Ca un jurnalist dornic de provocari ce sunt, m-am dat si eu, în final, pe mana lui Sami, cel mai profi maseur al Centrului SPA, si – în scopuri informative, firește, am bifat un masaj pe cinste, de care cu siguranță îmi voi aminti toată viața. În timp ce eram frământată precum coca de cozonaci în ajunul Craciunului, stăteam lungită pe masa de masaj, într-o penumbră amestecată cu o muzica de relaxare și ma gândeam : iată cum am ajuns eu să fiu masată de un tunisian musculos, urmas destoinic al anticilor fenicieni! 😇
“- Pluteeeesc! “ le răspund baieților, care m-au așteptat cuminți afară, profitand însă pentru a proba legile lui Arhimede într-una din piscinele străvezii ale Hotelului.
…după care am plutit cu toții, spre Hammamet!
După un drum șerpuit de aproximativ o oră, rămânem tot pe coasta Mediteranei. 65 de km ne despart de Tunis. Daca sunteți riguroși și nu vă mulțumiți cu aceste informații, ne puteți cauta pe hartă. Ne veți găsi în sudul peninsulei Cap Bon. Orașul din jurul nostru se numește Hammamet și-i vine numele de la “hammam”, ceea ce, în limba turcă, înseamnă baie. Înca din perioada islamică, acest oraș de coastă a devenit una din destinațiile favorite, fiind definit de plaje întinse, apă limpede și extrem de caldă.
Regula de bază a urbanismului în această zonă este aceea că locuințele nu pot fi mai înalte decât chiparoșii. În mare așa este, dar mai nou, hotelurile moderne și obraznic de semețe încalcă deliberat această regulă.
Începem cu un prânz rapid, dar delicios, oferit, în absență de Excelența Sa, domnul Constantin Tudor, însărcinatul cu afaceri a.i. al României la Tunis, care ne-a fost însă “confiscat” fără milă ( Excelența Sa, nu prânzul! 😁) , pentru o conferință importantă, cu ambasadorii țărilor UE. Pe o terasă cu o vedere splendidă spre mare, vin spre noi niște porții uriașe de fructe de mare ( Marian optează pentru un vițel..de mare😁😁, gătit după reguli tunisiene). Le asociem câte o băutură racoritoare ( freshul meu de mango și ananas va ajunge și pe Facebook, în urma unei sesiuni foto la care participă și Marea Mediterană) și le savurăm , cu ochii lunecând din farfurie către peisajul super de afară.
Orașul Hamammet a fost înființat în urmă cu aproximativ 500 de ani. Încă se mai văd zidurile fortificațiilor, foarte bine întreținute. Îmi fac o poză cu statuia celor 3 sirene , care îmi provoacă nostalgia celei singuratice de pe coperta Jurnalului meu de călătorie la Copenhaga. După care Chokri ma trage de mânecă și îmi arată cea mai șmecheră cafenea din Hammamet- locul unde tinerii se întâlnesc să asculte muzică, să bea cafea și sa fumeze narghilea. Îmi fac o poză de adio cu el, avand în vedere că de mâine nu ne vom mai vedea și vom reveni la simpaticul Walid, pe care l-am cunoscut chiar din prima zi, la aeroport.
Prima oprire – Fortul din Hammamet, construit in secolul al IX-lea și folosit ulterior de otomani pentru a se apăra de invadatori. Construcția pătrată – o curte interioară cu latura de 50 m, cu ziduri din piatră și scări interioare, înca mai păstrează elementele epocii : tunurile tolănite de-acum într-o încremenire veșnică, celulele de odinioară în care putrezeau prizonierii de război, chiar și arborii seculari, ce par că stau să se prăbușească sub povara anilor. Îmi fac o poză ghidușă, “sprijinind” un conifer îngenuncheat de bătrânețe, după care merg spre centrul Fortului, unde se află Monumentul luptătorului Sidi Bouali, trăitor al secolului al 15-lea și al cărui mormânt se poate zări , printr-o portiță din fier forjat.
Impinsi de la spate exclusiv de dragostea pentru meserie ( căci în rest, caldura este toropitoare și umiditatea maximă!) urcăm treptele de piatră ce ne duc către nivelul superior. De aici, imaginea este divină : Mediterana, continuată cu o suprafață mare de acoperișuri albe și cu faleza bordată cu hoteluri . Dar…sssst! E ora 16 și imamul se aude tare-tare, izbucnind din difuzoarele plasate undeva chiar lângă noi, în moscheea care nu se zărește din cauza copacilor. Lumea e chemată la rugăciune și noi profităm să ne continuăm vizita prin Hammamet, cu o pauză la o super-înghețată tunisiană de proveniență…italiană! 😁
Medina din Hammamet – căci există și aici o “medină”, adică un “oraș vechi” , este inconjurata de fortificatii datand din secolul al XV-lea. Interiorul este cam același cu cel al Medinei din Tunis, deși Chokri mă asigură că sunt foarte diferite. Mă plimb printre aceleași tarabe și singura diferență sesizată se referă nu la mărfuri, ci la aglomerație, care aici…nu există! Bine, și dimensiunile sunt total diferite : Medina din Hammamet e o surioară a celeilalte Medine. Decid să-mi cumpăr o pereche de papuci de casă din piele de cămilă. Sunt frumos colorați și, mai ales, la sange negociați!
Din Medină, în…mașină ( văd că am început să vorbesc în rime și nu m-aș mira să mi se tragă de la soarele incandescent ce m-a batut în cap toată ziua! ). Un tur prin Hammamet ne dezvăluie chipul profund turistic al stațiunii. La fațadă se văd doar intrările în marile hoteluri – albe toate, ceea ce îmi crează o senzație de vacanță veselă, de vară și de bine. Dacă însă te strecori “dincolo”, către mare, te trezești patruns în adevărate oaze de eleganță și confort. Iar dacă vei coborâ și mai mult , spre mare, vei da de o plajă întinsă și blondă foc ( “foc” vine de la temperatura de afară) , pe care, desi e o oră total nerecomandată de medici, turiștii tolăniți pe nisip, se încăpătânează să capteze razele soarelui, oricât de nocive n-ar fi ele, la orele 16 ale după-amiezei.
Încă o oră pe șosele și iată-ne față-n față cu ultima noapte petrecută la Royal Victoria din miezul Tunisului. Simțind parcă despărțirea care se apropie, simpaticul ospătar de la Restaurantul Hotelului ne aduce, ca desert la cină, cel mai dulce pepene galben din câți am mâncat vreodată.
Comentează