Călătorii Timp liber

TUNISIA INCANDESCENTĂ. ZIUA A DOUA 

FOTO: Marian Grigore

Deși m-am culcat mult după miezul nopții, iată, automatismele dobândite acasă s-au strecurat în bagajul meu și m-am trezit cu ele si la Tunis. Prin urmare, cântecul muezinilor de la 5 dimineața m-a găsit deja trează. E firesc, într-un fel : la București era deja ora 7 – chiar târzie pentru workaholica din mine. Așa că mi-am luat alături de mine iPadul și am socializat cu el, în așteptarea semnalului lui Marian. L-am primit în cam două ore ( timp în care, firește, am scris!)  și ne-am întâlnit la micul dejun, aflat la parterul hotelului, în stânga Receptiei. Citez de pe Facebook postarea expediată în eter după ultima îmbucătură de mic dejun.

“La tunisianul Royal Victoria, bufetul este…suedez!😜 Evident, in farfuria mea predomina legumele , salatele si fructele ( plus un fragment ratacit de caș de capra), dar oferta e mult mai imbelsugata. Marian, bunăoară, își comandă o omletă, în farfuriile altora am văzut niște feluri pe bază de carne. Fructele sunt, după mine, cele mai valoroase, in această perioadă de caniculă : e anotimpul piersicilor, dar în farfuria mea li s-au alăturat și prune uriașe, curmale, pepene verde. Iar smoothie-ul de căpsuni e divin! Pacat ca nu-mi incape carafa in rucsac!🥴 Desi potrivit zvonurilor, cafeaua in Tunisia e o tragedie, Marian riscă  si…se pare că nu-i atat de rea! Seamana cumva, zice el, cu cafeaua pe care o faceam odinioara la ibric!



P. S. Pe durata micului dejun, cine ne-a cantat la nai? Gheorghe Zamfir! …la nai, fireste!”

      Ora 8 – cea stabilită de ieri pentru plecarea în expediție, este așteptată de noi deja jos, în Recepție. M-am îmbrăcat corespunzator : în pantaloni de in, bluză cu mânecă lungă, șapcă cu protecție pentru ceafă ( mi-am luat-o, in regim de urgență, de la prietenii mei de la Magazinul Himalaya! ) , sandale, ochelari de soare. M-am uns abundent – pe peticele de piele care mi-au rămas neacoperite – cu cremă cu protecție solară ( factor de protecție 50) . De fapt, am respectat întocmai indicațiile Excelenței-Sale, care m-a tot bombardat, în ultimele zile, la Bucuresti, cu mesaje deloc liniștitoare, referitoare la vârfurile de temperatură înregistrate la Tunis. Țin minte, ca amuzament, că înainte cu o zi de venirea noastră aici, am primit un print-screen de la domnia sa, in care ecranul telefonului afișa 47 de grade Celsius. I-am răspuns, în glumă: “Gata! Ați scăpat! Nu mai vin!” Neștiindu-mi spiritul jucăuș, Ambasadorul s-a panicat și m-a sunat, pentru a se convinge că totul este OK cu venirea noastră de a doua zi! 😁

                    …Ora 8, ghid punctual!  Ne preia din fața hotelului, ne încarcă în Ford Eco-ul răcoros al Ambasadei și șoferul Ramsi, tunisianul care îl mișcă pe dl. Constantin Tudor prin Tunisia, ne depune pe teritoriul legendarei  Cartagina. Acesta este obiectivul dimineții.

Iată și un fragment de Compunere scolara, mâzgălită de un scolar entuziasmat ( care sunt eu! 😁): In 814 îen a fost fondata acea străveche Cartagina ( hm… iar noi am vizitat-o abia acum!  )  Numele sau, in feniciana, se traduce in  „Noul oraș”. “Noul” …. vorba vine, caci Cartagina a fost un oraș antic din Nordul Africii, localizat la est de limanul Tunisului si devenit intre timp un cartier al capitalei tunisiene.  Cartagina a fost intemeiata de colonistii fenicieni veniti din Tyr si a devenit repede o adevărată putere maritima si comerciala ( asta după ce și persanii cuceritori au pus stăpânire pe ea, spulberând tutela Tyrului). Dar iata ca linistea acestor locuri s-a spulberat, la un moment dat. Cartaginezii, zis și puni, au dus o politica agresivă, întreținand un permanent război cu grecii. Influențele culturale ale acestora au fost certe și istoria le-a consemnat. …Ciulesc urechea la explicațiile ghidului profesionist, atentă să nu calc strâmb, dupa modelul toamnei trecute, soldată cu o frumusete de ghips de trei săptămâni : tot pe piatră cubică păsesc si acum, doar că pe una încinsă, care emană căldură. Așadar : căldură – de jos, căldură – de sus. Suntem prinși la mijloc! Doar lateralele sunt libere și ne dau permisiunea să facem ochii roată, mătirându-le cu privirea. Roata se oprește la ruinele vechii cetăți. În timp ce Marian fotografiază și filmează de zor ( 2 în 1, cum s-ar zice), continui sa fiu atentă la explicați…  După un asediu de trei ani, romanii conduși de Scipio Africanul cuceresc Cartagina,  în anul 146 î.e.n., încheind astfel cel de al treilea război punic, și, odată cu el, istoria acelei Cartagine “independente”. Razboaiele îndreptate împotriva Romei au fost crunte – zic istoricii . Spre exemplu, în timpul celui de-al doilea dintre ele, trupele punice, conduse de renumitul general Hannibal – figură emblematică a istoriei universale – le-a cam dat de furcă romanilor. Orasul n-a avut viata usoara nici in continuare. A fost cucerit apoi de vandali, asediat si distrus de arabii musulmani veniti din Egipt. Nu departe de aceste locuri, ultimii dintre ei construiesc   o cetate. Îi zic “TUNIS” si , iata, din acest moment Cartagina devine Trecut, iar pe harta Africii apare Tunisia, locul unde ne aflam noi acum!😜


…Doamne, nu știu cum să-i spun : atenție distributivă sau neatenție?!? În timp ce ghidul îmi vorbește despre lucrurile atât de  serioase cuprinse în cărțile de istorie, mă trezesc pierzându-ma în cu totul alte direcții : ba descopar, într-un copac, un fruct ciudat, despre care aflu că este un “pui de rodie”! ( nu mai văzusem niciodată! ) , ba observ o statuie romană fară cap și îmi vine ideea să i-l împrumut pe al meu 😁😁, ba ma trezesc răspunzând tentantei invitații venită dinspre un tunisian tuciuriu, care nu se lasă pâna nu mă vede așezată pe un tron roman din butaforie, cu coroana aferentă pe cap și cu un șoim viu și fioros, așezat pe brațul meu! …Ma întrebați cât m-a costat? Păi..de obicei astfel de “capcane” pot falimenta un turist neavizat! Am negociat însă de la început și, promitându-i că voi pune pe Facebook o poză cu zburătoarea lui fioroasă, m-a tolerat gratis!!! ( desigur, ghidul apucase să-i soptească la ureche că sunt “a famous tv producer from Romania!”😁) 


   
….Excursia noastră prin rămășițele trecutului vizează  mai multe obiective. Mă simt ca într-o Mașină a Timpului ( care a luat foc!🙉🙉) și care are mai multe opriri, una mai spectaculoasă decât cealaltă. 

Primul popas il constituie vestitele Băi Termale Antonin. Ruinele profilate pe Mediterană și arâtând , de sus văzute, precum un labirint din piatră, reprezintă cele mai mari băi termale romane construite pe tărâm african. Ceea ce vedem în fața noastră reprezintă așadar un soi de SPA al antichității. Îmbăiau 700 de suflete zilnic : dimineața- femeile, seara – barbații. Împărțeala era firească și deloc discriminatorie, ne spune ghidul : ziua, bărbații erau la muncă. Iar femeile, se pare, aveau timp de răsfăț, chiar dacă copiii se inventaseră încă de pe atunc😁

…Mă pierd prin labirintul ce se întinde pe o suprafață impresionantă , plină de turiști ce ciripesc în toate limbile pământului. Baile acelor vremi se întindeau pe două niveluri, mărturie stând stâlpii încă rămași în picioare. În planul îndepărtat,  un zid alb, prelung și străjuit de oameni în uniforme, ascunde îndărătul său Palatul prezidențial, locul unde trăiește Președintele de astăzi al Tunisiei. Nu avem voie să privim prea insistent acolo, pentru că riscăm să devenim suspecți. Așa că…ne întoarcem la băile noastre.  În zonele rămase încă acoperite – niste mici hrube din piatră – umbra păstrează o oarecare racoare, așa că aleg să-mi petrec cât mai mult timp prin ele, imaginandu-mi romanii de altădată – strămoșii nostri! – goi pușcă, îmbăindu-se și lăsându-si trupurile atletice framântate de maseurii antichității…


Cred că ghidul nostru are detector de gânduri nastrușnice și pune repede capăt fabulațiilor mele, strigand adunarea. Pornim spre cimitirul fenician, unde oftez privind pietrele funerare ce ascund trupurile unor copii nevinovați.  Fenicienii erau recunoscuți pentru astfel de sacrificii, ei respectand tradiții de care tunisienii de astăzi se jenează să le povestească străinilor…Am observat o astfel de jenă și în vocea ghidului, așa că i-am propus să mergem la departe.



“Mai departe” înseamnă de fapt destul de aproape. La Teatrul Roman din Cartagina, care a stat bine pitit sub ruine atata amar de vreme. Această comoară arheologică a fost descoperită absolut din întâmplare, acum 20 de ani. Ruinele sale sunt însă eficient valorificate de tunisienii zilelor noastre : spectacole grandioase au loc aici, atrăgand precum un magnet, mari vedete internaționale. Ghidul și-o amintește, bunaoară, pe Celine Dion. De fapt, cui nu-i place să performeze pe aceeași scenă pe care, cu aproape 3000 de ani în urmă, urcau marii artiști ai Imperiului Roman?…Iau și eu loc în tribune și privesc cum, pe scena din piatră, asudand abundent, o mână de tehnicieni lucrează de zor la înălțarea unei scene profesioniste. Tot ghidul mă lămurește : Tunisul se pregătește de un mare eveniment : Festivalul muzical anual, desfășurat aici , între ruinele Cartaginei.

Încheiem cu ruinele și ne întoarcem in Prezent! O porție dubla de racoare, în mașina cu numar de Corp Diplomatic și apoi…pe-aci ți-e drumul! Ne îndreptăm spre Sidi Bou Said! …Cum, n-ați auzit de el? Nici nu știti cât ați pierdut! …Haideți așadar să “recuperăm”!

Combinația alb-albastru m-a fascinat dintotdeauna. Din acest punct de vedere –  cromatic, adică – fermecătoarea insulă grecească  Santorini ocupă un loc aparte în inima mea. De aceea nu mică mi-a fost surpriza și nici plăcerea, descoperind orașelul alb-albastru Sidi Bou Said, aflat la 20 de km de Tunis și la o răscruce a artiștilor și scriitorilor, care au găsit aici, de-a lungul timpului,  nesfârșite surse de inspirație. 100 de metri deasupra mării – acolo îl veți găsi iar privirea vi se va întâlni, la fiecare pas, cu Mediterana, a cărei limpezime azurie se strecoară printre locuințele pitorești ce aduna pe fațadele lor albe tușa albastră a unei mâini nevăzute. Între ele, explozia de culori ale florilor măiastru împodobind arborii si arbuștii, dar și puzderia de turiști, veniti din întreaga lume pentru a vedea ceea ce recent a fost apreciat drept unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii.


Ne amestecăm printre ei și colindăm străduțele flancate de prăvălii cu marfa răsturnată pe tarabe, unde intru în vorbă cu vânzatorii. De fiecare dată, zambetul meu îi face să se năpusteasca asupra mea precum uliul din Cartagina, înclestat de brațul meu. Nu , nu vor sa mă halească, ci doar  să mă…sărăcească! Adică să-mi vândă ceva din marfa lor : un obiect ceramic, o farfurie din alamă, o pictură, o rochiță în stil arăbesc, o brățară sau orice altceva. Dacă ești un bun negociator, poți ajunge chiar și la un sfert din prețul inițial solicitat. N-am timp însă de negocieri, așa că le spun, fabulând,  ca “soțul meu are șapte neveste, iar eu sunt cea mai oropsită , căci mie  nu-mi dă bani” . Îi las mască. Ce bine că nu trebuie să le dau explicații suplimentare! 😉


Poză dupa poză îmi fac în Sidi Bou Said, exploatand vizual mai ales porțile superbe ce-mi ies în cale, dar și clădirile pitorești ce împanzesc orăselul turistic.

Cu bucurie vizitez și o expoziție de pictură. De fapt, ma atrag culorile, atât de efervescente, încât îmi induc o stare de (și mai) bine!

Hai să dăm o raita și prin portul ce leagănă yahturi costisitoare, pe care nu orice tunisian și le poate permite. Dar eu fiind “marină”, orice element  care are legătură cu numele meu ma fascinează!

Marturisesc ca am parte și de un incident : în inconștiența mea, fotografiez un punct al politiei din Sidi Bou Said  și, ce să vezi? Din coșmelia purtând însemnele instituției cu pricina mă trezesc ca iese un ins în uniformă și…dă-i cu explicațiile : cine sunt, ce caut în Tunisia, de ce am făcut poza? Devin brusc atât de utile aprobările obtinute de Excelența Sa, dl. Constantin Tudor, dar și prezenta ghidului, care le explică pe limba lor…cine știe cum, probabil că “Lașati-o , vă rog, e dusă cu capul, i-am spus că n-are voie să fotografieze obiective strategice.! .” 😁😁 Polițistul,  urmaș destoinic al fenicienilor de altădată,  îmi aruncă o căutătură întunecată și se liniștește numai după ce mă pune să șterg, în fața lui, poza buclucașă…Ma îndepărtez cu coada între picioare : am forțat nota, așa-mi trebuie, căci știam că situația politică complicată din Tunisia impune destule restricții greu de acceptat pentru un jurnalist care vrea să (se ) informeze despre tot și toate…

Fotografiem  apoi, cu chiu cu vai, Palatul Ennejma Ezzahra. De ce “cu chiu cu vai”? Pentru că Palatul e închis și paznicii de la poartă nu-mi urmăresc emisiunile, ca să se lase înduplecați de privirile mele mieroase și de mâinile împreunate ca pentru “Tatăl nostru” . Noroc cu același ghid, care îi spune ceva în complicata sa limbă, înduplecandu-l să ne lase să facem măcar un tur exterior al superbei clădiri, ce a aparținut baronului Rodolphe François d’Erlanger (1872- 1932), pictor orientalist și fan înrăit al tradițiilor muzicale arabe și orientale.  Britanic de origine franceza, baronul a fost cucerit de aceste locuri și și-a înălțat, după gustul său, acest palat devenit un adevărat muzeu, reprezentând o adevărată lectie de arhitectură. Interiorul rămânând pentru noi un mister , ne mulțumim să executăm doldora de fotografii in exterior, chiar dacă cele 39 de grade Celsius fac tot mai anevoioase întreprinderile noastre. 




Încheiem …”delicios” seara,  la VILLA BLEU – unde gazdele au organizat pentru noi o demonstrație culinară, finalizată cu un prânz copios, la care ne-am reunit și cu Excelența Sa, domnul Constantin Tudor, însărcinatul a.i. al Ambasadei României la Tunis. Cat timp îi așteptăm venirea, profitam pentru a reconstitui, în holul hotelului,  atmosfera de la TVR : Marian iși improvizează un grup de montaj, în care înlănțuie secvențele video filmate peste zi, iar eu mă pierd prin spațiile boutique-hotelului de 5 stele în care ne aflăm, pentru a-i surprinde cateva colțisoare cool, în măsură să bucure ochiul oricarui doritor de vacanțe de 10!

    Ne reunim cu toții în fața demonstrației culinare, realizată de gazde special pentru noi, la cererea oficială a Ministerului Turismului. …Pe halatul imaculat al bucătarului de la “pupitrul de comandă” al demonstrației stă brodat : Moez Azizi. Executif Chef. Cușma e prelungă și la fel de albă precum zăpada pe care tunisienii n-o văd decât la televizor. Pe o măsuță lipită de a noastră ( am devenit, iată , spectatori!) Moez ne exemplifică doua dintre preparatele tradiționale tunisiene : BRIK – un soi de “pachețel” uriaș de primavară, doar că diferă și foietajul, si conținutul ( acesta, bunaoară, este cu ouă și ton), și, respectiv, couscous cu pește. Marian filmează, eu mai fac câte-o poză, insa bucătăreasa din mine e numai ochi și urechi, cu intenția de a încerca eu însami, la București, să pun în practică rețeta tunisiană.

 





Dar destul am salivat cu privirile, urmarindu-l pe Aziz! Ne regrupăm în jurul mesei și ne pregătim de mestecat! 😁 Nu știu și nu mă interesează ce se va afla în farfuria altora, eu însa aleg, de pe lista de oferte opționale, o salată Mechouia ( din ardei copți, tocați mărunt, asezonați cu ton și felii de ou fiert și condimentați abundent) , apoi acel couscous pe care tocmai mi-l însușisem ca rețetă, iar la desert – un sorbet cu fructe de sezon – un soi de înghețată din care lipsește componenta lactată.

Prânzul e sublim și ne facem apoi siesta… dar și sânge rău. Vizităm – cireașa de pe tort! –  o vilă exclusivistă, Maison Dedine – unul din locurile de top, în care 10 turiști, contra a mai puțin de …400 E pe noapte, pot ocupa o cameră precum cele din povești ( vila nu are decât 5 camere, absolut diferite ca design) , cu o vedere precum cele din basme. Eleganța locației, grija pentru detaliu, decoratiunile interioare de mare bun gust, ne fac să regretăm… că nu ne-am nascut miliardari!😁😁 Sana Aidi – managerul simpatic și vorbăreț al vilei –  ne face  un tur complet, răsucind și mai mult cutitul în rana noastră de bugetari!



….Dar ce? Oare Hotelul unde locuim e mai prejos? Nici gand! Și nu ne-a costat niciun dinar! 

…iar asta pentru că avem prieteni de nădejde : pe cei de la PERFECT TOUR, cărora și pe această cale mult le multumim! ❤️

Publicitate