Tunisia incandescentă. Ziua întâi.

FOTO : Marian Grigore

Rămăşiţe ale Imperiului Roman, oaze spectaculoase, casele unice ale berberilor , dunele Deşertului Sahara, plus obsesivele referiri la temperaturile explodate ale verii tunisiene, cam acestea au fost elementele picurate mie înainte de plecare de către cei din jur ce apucaseră să respire , macar o dată-n viață, aer tunisian.

Mărturisesc că plănuisem călătoria încă din iarna trecută ( Perfect Tour aproape că ne cumpărase deja , mie și Elenei, biletele de avion. Apucasem să-l pun în priză și pe Ambasadorul nostru la Tunis, însă un atac brusc de panică, provocat de “niște unii” ce n-au găsit altceva mai bun de făcut, decât să mă sperie cu atacuri teroriste și alte astfel de bazaconii, m-a făcut să schimb macazul pe ultima sută de metri : în loc de Sud, am pornit-o spre Nord. Așa a luat naștere cartea despre Finlanda și Moș Crăciun!

Mi-am zis atunci că, dacă voi ajunge totuși, candva, în Tunisia, îmi voi lua alături nu pe delicata Elena, ci un coleg-bărbat – care, dacă nu să mă apere, dar măcar să producă impresie. Așa a căzut măgăreața pe Marian, tovarășul meu de TVR de peste 30 de ani, cel care m-a însoțit în cele mai diverse destinații de pe glob, punând umărul la realizarea unor reportaje și documentare, cu succes difuzate de TVR.

Așadar, bucurându-mă și acum de același parteneriat de zile mari cu PERFECT TOUR, am purces, acum aproape două luni, la pregatirea călatoriei. Numai ce lansasem cartea despre zăpezile Nordului si iată-mă configurând deja traseul tunisian, cu ajutorul profesionist al Cristinei Bălan , unul din oamenii de bază din echipa managerului Cornel Dinu.

De la distanță ( deși nu l-am perceput nicio clipă așa), Excelența Sa, dl. Constantin Tudor, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei României la Tunis, a vegheat asupra ceea ce urma să se întâmple. Toate oficialitațile tunisiene au fost puse în priză de super-eficientul diplomat român, unul dintre cei mai implicați reprezentanți ai MAE din toate cele câteva zeci, cu care am colaborat intens în astfel de proiecte.

…E sâmbătă și traficul din Bucuresti e atât de lejer, încât parcă te împinge din spate spre Otopeni. A dat și-o ploaie la plecare, ceea ce înseamnă, cu siguranță, belșug. Belșug de impresii, de emoții, de reușite. Una din primele, este aceea că reușim să ne îmbarcăm cu bine în aeronava HiSky, alături de alte peste o sută de pălării și ochelari de soare, haine de in și spirite exaltate : pentru mai toți începea vacanța. Pentru noi – o săptămână intensă de munci, însă cât de plăcute!

Zborul până la Monastir ( ne aflăm într-unul din charterele care mișcă românii spre superbe destinații de vacanță tunisiene) durează două ore și jumătate. Am timp berechet să și arunc un ochi pe fereastră, dar să-l arunc și pe celălalt, in tableta în care mi-am salvat un munte de informații despre Tunisia. Marian nu stă lângă geam, ca să admire norii ce se desenează sub noi, și n-are nici laptopul la îndemână, astfel încât alege să-și clătească privirea cu frumosul chip al stewardesei arondată nouă. Foarte bine! Un cameraman mulțumit este garanția unor filmări reușite!

Ne apropiem de Monastir : centurile de siguranță ne îmbrățișează din nou taliile , vocea suavă a “obiectivului” analizat de Marian ne anunță că am început coborârea. La Monastir temperatura este de 42 grade Celsius. Un ușor frison mă străbate, combinând informatia ciripită bilingv de stewardesă cu imaginea predominant gălbuie de pe geam. Incep să se zărească mici constructii liliputane albicioase, presărate pe o nesfârșită întindere de nisip. Undeva, sub noi, albastrul semnifică Mediterana, cea care va stinge curand trupurile încinse ale colegilor noștri de avion. Noi…vom mai avea de parcurs un drum, cel catre Tunis. Sunt 170 de km care ne despart de Capitala țării africane. Îi vom parcurge în mașina Ambasadorului, alături de domnia sa. Domnul Constantin Tudor ne întâmpină personal la ieșirea din avion. Ne îmbrățișăm cu putere : nu ne-am văzut niciodată, deși…ba da! Îmi mărturisește că, student fiind, i-am luat un interviu, în Piata Romană, când ieșea de la cursuri! Era primul meu an în TVR și eram trimisă mereu de Mihai Tatulici să fac sondaje de opinie pe străzile Capitalei! Eram guralivă și îndrăzneață. 😁

…O echipă întreagă de polițiști și angajați “civil” ai Aeroportului au venit să ne întâmpine : deja cel puțin trei ministere au fost puse in temă, legat de proiectul nostru jurnalistic. Excelența Sa ne ajută cu formalitățile de intrare în țară , taman bine cât să ne vină bagajele pe banda repede rotitoare, dar și ghidul Walid – CO-ul unei agenții locale de turism, cu care colaboreaza excelent Perfect Tour. Vine și el în ecuație și , deși Cristina Bălan ma avertizase că voi avea o surpriză, totuși, iată, ..o am! Walid vorbește perfect românește, e încantat să ne cunoască și punem la cale întălnirile din zilele viitoare, când , în pandant cu ONTT ( Oficul National de Turism Tunisian) și la îndemnul “șefilor de la București”, ne va organiza super-trasee prin care să-i cunoaștem țara. După mica ședință de lucru din holul Aeroportului, finalizată cu tradiționala fotografie de grup, a “prieteniei între popoare”, ne despărțim, iar noi o pornim spre Tunis.

Două ore și jumătate, într-un aer condiționat care ne face să ne îndoim de temperatura turbată de afară și pe care ecranul mobilului se încăpățânează s-o afișeze. Mai o poveste, mai un hotspot pe care ni-l “împărtășește” Excelența Sa, mai un mesaj către acasă, înspre cei dragi și…iată-ne în Tunis. Prima impresie este cea scontată : un oraș african cu nuanțe arăbești, cu tradiționalele construcții specifice, deloc înalte ( motiv pentru care capitala Tunisiană ocupă o suprafață de trei ori mai mare decât Bucureștiul nostru drag), cu ștampila vegetației mediteraneene, în care palmierul este împărat. Străzi aglomerate, ținute amestecate, zumzetul specific locurilor aglomerate de pretutindeni, însă învârtit în jurul unui mix între limba arabă , cea franceză și celelalte graiuri ale planetei, rătăcite printre ele.

Oprim pentru două necesități vitale: un Exchange ( trei Dinari tunisieni compun un Euro ) și un butic, din care ieșim fiecare cu câte o navetă de apă. Cei 4 litri de apă obligatorii, pe care mi-i recomandase, pentru fiecare zi, un medic în care am încredere, nu mai îmi par atât de imposibili! Am pășit abia de trei ore pe tărâm african și deja am dat gata 3 sticle de 0,5! Un bax de 12 astfel de sticle nu costă mai mult de 8 Dinari. Prețurile nu sunt mari in Tunisia, dar și salariile sunt foarte mici, lucru care se simte ușor, făcând pur și simplu ochii roată…

Străbatem Bulevardul Habib Bourghiba – voi reveni, zilele viitoare cu detalii despre acesta. De data asta nu vă voi spune decât că ne aflăm în buricul Tunisului și că bulevardul poarta numele primului presedinte al Republicii Tunisiene. El străbate, preț de 1,5 km, centrul capitalei. N-am apucat să-l măsurăm cu pasul, odata pentru că ne luptăm deocamdată cu acomodarea la cele 42 de grade din termometre, apoi pentru că mașina Excelenței Sale ne-a adus direct la Hotelul Royal Victoria – unul tare șmecher, ales de cei de la PERFECT TOUR special pentru a ne impresiona.

Pătrundem într-însul ca într-un basm dintre cele pe care le descopeream în copilărie în cărțile cu pagini îngălbenite ale celor “1001 de nopți”. Vă voi povesti ceva mai încolo și despre Hotel, deocamdată Recepționerul amabil amestecă franceza cu engleza, sperând ca măcar una dintre ele să ne nimerească. Resuscitez amintirile orelor de franceză din școala generală și răsuflă ușurat. Franceza este limba pe care mai toți tunisienii o vorbesc, ea având directă legătură cu istoria țării.

Încasăm cartelele de la cameră și, un lift îngust în care abia încăpem cu bagaje și baxuri de apă cu tot, ne duce la primul etaj, în fața unei uși colorate, cu ornamente ce-mi sugerează palatele din poveștile Șeherezadei. Suntem în cu totul altă epocă, așa că apropiu cartela magnetică de ușa plină de culoare și care, fără să i se poruncească “Sesam, deschide-te”, mă aduce în…iatacul Șeherezadei, în care îmi voi petrece primele patru nopți ( din cele 1001! 😁) ale fabuloasei aventuri ce deja începe să prinda contur.

…Marian mă ajută să-mi duc bagajele în cameră, execută o “fotografie de interior” ( Doamne, ce ușurare să te cufunzi în patul moale și împachetat în Alizeul ce vine dinspre aparatul de aer condiționat!). …Un duș rapid, un video scurt, filmat de pe balcon, cu imaginea superbă a unei piețe doldora de lume, veșminte arăbești, târgoveți și tarabe cu de toate, mai cu seamă cu fructe tropicale, după care …un pui de odihnă, numai bună ca să reincarce bateriile pentru seară. Azi nu avem încă un program, însă Excelența Sa, dl. Constantin Tudor ne-a făcut unul neașteptat : suntem invitați la un prim contact.. nu numai cu arta culinară tunisiană, ci si cu felul în care se ditsrează tineretul. Ni s-a promis o surpriză, așa ca…va voi face cât de curând părtași la ea!

UPDATE :

Miezul nopții. Asta aici. In România este deja ora două noaptea, oră care nu mă prinde trează nici măcar de Revelion. Am promis să postez, pe Facebook, și o fac, chiar daca afară e bezna s-o tai cu cuțitul iar programul artistic promis n-a inceput inca. De fapt, Mohamed, tânărul ajutor de nădejde al șefului de misiune ( are doar cu un an mai mult decât Victor al meu, ceea ce îmi stârnește nostalgii..) ne-a avertizat că distracția ține până spre dimineață, așa că deocamdată lumea se încălzește, dupa care va sparge în figuri ringul de dans . LAICO este unul dintre cele mai mari hoteluri din Tunis ( ajungem la el după ce Excelența sa ne face un tur nocturn al orașului, cu focus spre zona de loisir. Azi e sambata si tunisienii au impanzit terasele, restaurantele si cluburile de noapte generos raspandite in Capitala tarii. Pana sa inceapa programul artistic ( pe care cei care maine muncesc🥴 s-ar putea, iată, să nu-l prinda…), degustam un vin bun, tunisian si cateva delicatese traditionale, pe baza de cous-cous, miel, fructe de mare, legume cat cuprinde. Inclusiv…ardei umpluti! ( abia uitasem de Romania!). Toate recomandate de tanarul Mohamed, care se splitează între a trage cu ochiul la pâlcurile de fete singure, venite la dans ( are 27 de ani, să nu uităm!) și a ne da amănunte despre fiecare platou adus de sopătari în parte – fie in engleză, fie in franceză; ar putea și în germană, dacă am ști – căci le vorbește cursiv pe toate. E un copil tare bun, provine dintr-o familie de intelectuali, este orfan de tată și-și croiește drum prin viață, “vâslind” cu un salariu extrem de mic, în raport cu valoarea sa. Providența i l-a scos în cale, iată, pe dl. Constantin Tudor, care, îndrăgindu-l din prima, îi deschide ușă după ușă catre o ulțime de oameni importanți. Cine știe? Poate Mohamed va deveni, la rându-i, diplomat. E foarte important în viață să ai un mentor care să-ți lumineze calea!

În jur, mesele se umplu una câte una. Până să o umplem si noi pe a noastră, dau o raită prin elegantul hotel. Pe holurile impunătoare ce adună laolaltă marmura, sticla, bunul gust, rafinamentul și turiștii de peste tot, lumea face potecă, îndreptându-se către terasa exterioară, unde are loc distracția. Oaspeții sunt toți eleganți, predomină tineretul; in gașcă, dar și sub formă de cupluri de îndrăgostiți. La un pupitru de DJ plasat pe scenă, o tânără tunisiană încinge atmosfera, răsucind discuri cu hituri internaționale , unele extrem de cunoscute. Ne surpinde în mod plăcut Carla’s Dreams, a carei “Heroină” răsună din difuzoarele date la maxim.

Ne năpustim spre farfuriile ce vin dinspre bucătărie și spre paharele în care, ceremonios, un ospătar la patru ace toarnă un vin alb, demisec, aromat, tunisian sută la sută. Ciocnim pentru prietenie, învăț că “Noroc!” se spune “saha”. Saha!, așadar și fie ca urmarea să fie tot așa!

Între două feluri de mâncare, Marian filmează cu go-pro-u” câteva cadre de atmosferă, iar eu înghesui repede-repede pe Facebook o postare de final de zi . O închei cu o nedumerire sinceră : “ Stiu ca dormiti deja, asa ca ma intreb ce sa va urez : noapte buna sau deja…buna dimineata?!?”

Ceasurile arată, în Tunisia, miezul nopții…