Călătorii Timp liber

UNDE FUGIM DE-ACASĂ? Astăzi…în Sinaia, la QUBE !

 

    Numele mi-a atras atenția. L-am descoperit mai întâi în mediul virtual, pe unul din primele locuri într-un Top al calității. Apoi l-am descoperit în mediul…natural, profilat pe un cer albastru de vară stropit cu nori pufoși, dar și pe o dorință nestăvilită de a arăta lumii că și în România există locuri de vis.

…Între păduri, pe străduțele șerpuite din Sinaia, în timp ce pofta de vacanță ne cataliza urcușul, iar foamea ne îmboldea de la spate, șuierându-ne în ceafă : “- Unde vei mânca azi, Marina?!? Ce surprize te mai așteaptă, oare?”… Și pe când mă chinuiam să ignor vocea venită din neant și care nu-mi dădea pace, a răsărit, pe mâna mea stângă,  el – CUBUL salvator!


    …De la înălțimea celor aproape doi metri ai săi, managerul IULIAN DOBRE ne vorbește despre “misterul” acestui nume. Nu i l-a pus neapărat din cauza formei pătrate ce ascunde restaurantul pe care-l gestionează, ci mai degrabă datorită pasiunii pentru vestitul Cub RUBIK, a unuia dintre cei trei feciori ai săi. Aceștia au crescut, practic, odată cu unitatea. Care la rândul său, este o afacere de familie : și Iulian, și soția sa , ba chiar și mama soacră – care este master-cheful de la QUBE – nu numai că sunt sinăieni, dar au lucrat de când se știu în alimentația publică. Este și unul din motivele pentru care restaurantul primește constant nota 10 din partea musafirilor care-i trec pragul. I se adaugă și acel “detaliu”, după care se dă în vânt astăzi întreaga omenire : toată materia primă a bucătăriei se sprijina pe elemente naturale ; mai mult, echipa de la “QUBE” are un “ principiu de funcționare” care m-a impresionat : pentru a sprijini producătorii locali,  marfa e comandată aproape în exclusivitate de la aceștia, ceea ce ridică nu numai gradul de prietenie 😇, ci mai ales calitatea produsului final și caracterul său, 100 %  sănătos.

    Pornind de la designul modern, combinandu-l cu ambientul de basm în care este plasat restaurantul și punând, pe tort, cireașa unor servicii impecabile – ajungem la răspunsul  “3 în 1” , la întrebarea pe care probabil v-o puneți, citind aceste rânduri : “De ce-o fi atât de grozav aceste “QUBE”? 

     …Primul pas al vizitei noastre – sedinta foto : imortalizez sala amplă de mese, dublată de efectul oglinzii ce “străbate”, de la un capăt la altul,  unul din pereți.



Încă e dimineață, de aceea liniștea este primul “client” al zilei. Dar e o liniște aparentă, pentru că echipa lui Iulian este deja pe poziții și rânduiește frumos la mese elementele din piele naturală, care imprimă o notă atât de personală locației. De altfel, autorul lor nu e o făbricuță oarecare, ci un designer apreciat din Brașov – Sebastian Roncea. Minuni face, din piele, Sebastian și bunul său prieten, managerul de la “QUBE”, i-a expus câteva din produsele sale hand-made, într-o viteină șic din mijlocul restaurantului.

;
Nu este singura incluziune a artei la “QUBE” : pereții sunt acoperiți de tablouri supradimensionate in care un alt artist montaignard a surprins grafic câteva scene specifice sporturilor montane. “Trebuie să fie tare frumos iarna pe aici!” – gandesc și Iulian Dobre pare să-mi ghicească gandurile. “E plin pe aici, iarna și e o ambianță de vis!” De fapt, asta m-a și fermecat : ambianța de vis din jurul restaurantului și către care dau cele două terase – mai mică – jos și amplă – la nivelul superior.

Cum e să servești bucatele delicoase, gătite de doamna master-chef ( alias mama-soacră a lui Iulian!) și să-ți priponești privirea în masa de verde dimprejur, ascultând liniștea, întreruptă doar de cântecul păsărilor și, ocazional,  de glasurile cristaline ale copiilor de turiști? Se spune că verdele este culoarea ideală pentru a alunga stresul și pentru a-fi odihni ochii. Și atunci de ce să nu facem puțină “terapie cu verde”, de pe terasa “QUBE”?


n

…Aruncăm o privire în lista de bucate și cu greu ne decidem asupra unor denumiri : toate sunt tentante,  iar asigurările venite dinspre ospătar, sunt de tipul : “ Indiferent ce veți alege, veți fi încântați!” Măi să fie! Așa o fi?…Vom afla imediat! 

     Până  cand comenzile noastre vor deveni realitate, în bucătăria restaurantului, “investigăm” celelalte colțuri ale acestuia : delicatul “holișor de așteptare” de la intrare, aflat în vecinătatea unui element de design inedit : într-o “firidă” stă pitită o jumatate de …autoturism!! Fiatul din imagine pare a  fi intrat cu botul in zidul clădirii! Ingenioasă idee! ( mă intreb unde se află, în realitate, cealaltă jumătate a mașinii din decor!😁) 


Ceva mai încolo, un holișor cochet se încheie cu o grafica murală sugestivă : Adam care o trimite pe Eva…să se spele pe mâini! Ați ghicit? Sunt  grupurile sanitare!

Chiar la intrare, sugerand că ați ajuns într-o locație “prietenoasă” și în care copiii sunt bineveniți, un Moș Martin de pluș, supradimensionat, salută oaspeții restaurantului, amintindu-le că ne aflăm… într-o zonă de urși adevărați!

…suntem, iată,  la masă și degustăm produsele comandate! Personal, mi-am ales o delicioasă supă de cocoș cu tăiței si o doradă șmecher preparată, întovărășită, în farfurie, de o cremă de cartofi dulci.

Trag cu ochiul, mărturisesc, și către confitul de rață pe varză rosie din farfuria lui Sergiu, dar și spre delicioasa alegere a soției sale :  mușchiulețul de porc cu sos de hribi plus cremă de cartofi. Așa e întotdeauna – Murphy și-a băgat coada și aici : ceea ce se află în farfuria altora, parcă te atrage brusc mai mult decât ce ți-ai comandat tu! Deși… și dorada mea e delicioasă,  și in plus, rimeaza perfect cu statutul meu de vegetarian! 😁

La desert sunt îmbiată cu “înghețata casei “ – o specialitate pe bază de brânză fină și stropită cu dulceață de coacăze, din “cămara stăpânilor”. Ca să nu existe dubii că m-as afla în cine știe ce restaurant din capitalele sofisticate ale Lumii, o mică plăcuță din ciocolată albă precizează “negru pe alb” :  “Cube”.

Multumim frumos pentru masă și, în final, felicitându-l pe Iulian Dobre pentru afacerea sa și pentru echipa de 10 pe care o conduce, îl rog să îi mai îmbie pe cititorii mei cu niște delicatese “made in Cube”. Preferă să-mi răspundă prin imaginile de mai jos!😁

M


Hotărât lucru : un astfel de loc nu trebuie ratat! Așa că…haideți iute, dați fuga pe net și faceți rezervări la RESTAURANTUL QUBE din Sinaia

Publicitate