banner marshal garden
Declarație de dragoste Femei de 10

Fondul de ten care acoperă cearcănele

Concurs cu premii în cărți pentru cel mai bun răspuns

MOTTO. În fiecare număr am să reproduc o întrebare a mea și răspunsul Liei Faur, rugându-le pe femeile de nota zece din țară să-mi comunice ce anume ar fi răspuns ele la acea întrebare.

Iată întrebarea și răspunsul pentru a XXII-a ediție a concursului:

–Tu nu înfrumuseţezi realitatea, dar ai un mod luminos-realist de-a o reprezenta.

Vreau să te exploatez repede-repede şi să smulg de la tine şi alte secrete ale femeii. De exemplu, am observat, dar a rămas pentru mine ceva neelucidat, că femeia rezistă mai bine decât bărbatul la suferinţele fizice, că poate căra poveri mai mari decât el, că nu se văicăreşte infantil-comic, asemenea lui, deşi are reputaţia că este fragilă şi că plânge uşor. Care este explicaţia? Aveţi voi o înzestrare specială, ca să faceţi faţă obligaţiilor de mamă? Sau vreţi să vă luaţi revanşa şi să să demonstraţi că sunteţi mai puternice decât bărbatul care de mii de ani face caz de superioritatea lui?

 – Câtă dreptate ai! Aşa este, femeia nu se văicăreşte uşor, în ciuda faptului că aşa pare. N-am auzit femei plângându-se că au avut o naştere îngrozitoare (poate, grea) sau că le e greu să se trezească noaptea să-şi alăpteze copilul! Câte vorbesc despre suferinţa din prima noapte de dragoste? Sau despre cât suferă în fiecare seară când se culcă triste şi singure? Aparent, vorbesc ele, adesea, dar cele mai multe suferinţe rămân nemărturisite, de aceea sunt atât de frumoase, precum spui.

Îmi povesteşti mereu despre femeile pe care le-ai cunoscut de-a lungul anilor, oare nu ai observat în privirea niciuneia neliniştea celui pe cale să se rătăcească? Ea e mereu la limită, nu e făcută să poarte tot greul pe umeri, dar continuă să o facă – o ispăşire a păcatului primordial!? Orice abatere de la morala societăţii (adesea imorale şi ea!) este sancţionată nemilos şi o înregimentează între semenele ei considerate vinovate. Devine „curvă” o biată fată care se îndrăgosteşte de un bărbat mai în vârstă sau o femeie care hotărăşte să-şi ia viaţa în mâini şi să-şi crească copilul de una singură, în linişte.

Iar o apăr, iar mă situez de partea ei, chiar dacă uneori face uz de comportamentul neasumat de femelă. Ştii ce observ, că de când îţi răspund la tot felul de întrebări, încep să privesc mult mai atent femeile. Mă surprind adesea ţintind cu privirea vreo doamnă neglijentă şi închipuindu-mi-o feminină în intimitate, lascivă, spirituală, sau plată ca o farfurie. Apoi, trec cu privirea la alta şi-mi închipui alte tâmpenii. Constat că femeia are o mare capacitate de transpunere simpatetică, se mulează cam pe orice. Altfel nu-mi explic cum atâtea femei, deosebite în felul lor, trăiesc o viaţă întreagă lângă cineva care le numără ca pe mărunţişul din portofel. Cred că prostia feminină, despre care se pomeneşte, se află în acest mod de a îndura o soartă, din motive social-morale, religioase, afective sau… pur şi simplu. Femeile nu vor să-şi demonstreze neapărat forţa, şi acum mă gândesc la mine, ci să ţină pasul cu bărbatul, să-i fie alături. Exersând chestia asta, zi de zi, devin puternice sau extrem de slabe. Pentru că cele care nu fac faţă sunt condamnate să suporte oprobriul admiratorilor de odinioară.

Nu e simplu să fii femeie în seara asta (în blocul 207) şi să scrii (sub veioza verde) despre forţa feminină care nu te ajută în nici un fel. Uf! of! au fost interjecţiile de serviciu în cele câteva mesaje pe care le-am trimis cuiva care nu prea avea habar de ce mă exprim aşa, dar a intrat în joc şi ne-am trezit scriind în of!-uf! şi invers. Ştii ce cred că mi se întâmplă? Nu mai am chef să tot scriu ca o femeie „deşteaptă”, care are răspuns la orice, care filtrează esenţa femeii prin propriile-i trăiri şi rezultă o reţetă de succes general valabilă. Nu mai vreau, cel puţin în seara asta! Uite, acum sunt o femeie fără pic de vlagă, fără farmec, fără sex-appeal, netedă, insipidă, incoloră şi inodoră, precum oxigenul, cu pielea de hârtie creponată. M-am înfofolit într-o bluză largă şi fără nicio formă, oricât aş vrea să te mint acum printre rânduri, nu pot! Nu că altădată m-aş fi pregătit special să-ţi scriu, dar acum e altceva, nu mă pot concentra pe „frumuseţea” de răspuns, ci mă las atrasă de starea mea care trebuie să se consume, şi apoi mai văd eu.

Cu orice risc, voi folosi pagina de aici în locul alteia pe care oricum o foloseam şi unde deşertam tot, tot. Săptămâna aceasta a ajuns la miercuri şi eu încă mă mai frec la ochi, merg în fiecare zi la serviciu şi acolo îmi spun că aşa trebuie să fie, că eu sunt un element uman de care ar fi păcat să-i privez pe cei tineri. De fapt nu spun eu asta, ci reproduc exprimarea unui „exerciţiu de admiraţie” al unui coleg, verbalizat pe holurile instituţiei. Luni şi marţi m-am îmbrăcat destul de interesant cât să mă pot privi în fereastra uşii de la etajul doi, în care imaginea se sparge în bucăţi din cauza unei sticle puse anapoda. Mi-am luat fuste scurte şi mi-am pus picioarele la bătaie, înciorăpate în colanţi negri par mai lungi şi mai subţiri. Mi se spune că nu am de ce să îmi fac probleme, eu ştiu însă că, de vreo trei ani, kilogramele au luat-o razna.

De săptămâna asta trec la dieta asociată, luni am mâncat doar fructe, aş putea să mănânc mere până mi-aş reîmprospăta ulcerul de la douăzeci de ani (de fiecare dată, aproape de fiecare dată, în locul ţigării, aleg un măr mare şi roşu ca să-l „fumez” pe marginea patului). Marţi am crezut că e mai bine să mănânc brânzeturi că mi se cam golise stomacul, dar a fost bine că nu prea aveam ce să vomit. Pentru că mi-a venit, când am constatat că mica mea buburuză argintie dispăruse din spatele teatrului până eu m-am strecurat uşor în biroul de la Arca. Am stat vreo jumătate de oră, timp în care doi poliţişti zeloşi au ridicat-o, că era razie, că era parcată pe locul nemarcat. Dar senzaţia nu a fost doar de vomă, ci şi una de stranie plăcere, deodată am rămas eu, cea care eram acum cinci ani, călătoare de tramvai pe care scria Nosferatum, şi făcea reclamă la pompe funebre. O dată m-am urcat în el, dar mi s-a făcut rău, aveam senzaţia că mă va conduce direct la cimitir, şi am coborât la prima staţie.

Astăzi am ales să mânânc doar carne, după ce am îmbucat câteva felii de salam de Curtici „crud şi uscat”, de dimineaţă. Nu m-am putut abţine, bineînţeles, când colegul de engleză a intrat cu prăjiturile de la „Crişan”, reci, tari, aproape îngheţate, cu spumă de albuş copt, cu nuci în blat, cu ciocolată presărată cu alune, cu nes… O vreme (două-trei secunde) am rezistat, apoi, dezmierdul interior m-a cucerit pe măsură ce îmi şoptea în toate urechile că pot mânca, şi oricum nu voi mai manca nimic după aceea.

Fondul de ten mi-a acoperit până astăzi cearcănele, de acum, însă, până vineri e mai greu, tot mai greu. Va trebui să zâmbesc mai mult şi să-i privesc pe oameni în ochi, dar când ştiu cum arăt, privesc mereu în pământ de parcă aşa nu mi s-ar vedea faţa. Îmi dau seama că mă înşel şi îmi propun ca de mâine să privesc în sus şi mă voi gândi toată ziua, de la 8 dimineaţa la 8 seara, la personajele care-mi plac, din filme şi din cărţi, şi voi zâmbi. Nimeni nu trebuie să ştie nimic, nu e prima oară, aici am exerciţiu, îi voi spune doar E. Dacă observă (ea poartă ochelari), dacă nu, continui să-mi spun în sinea mea tot felul de prostii când merg la baie. Cred că par cam nebună, dar nu mai îmi pasă, e prima zi în care nu îmi mai pasă şi mă gândesc la mine cu adevărat!

Mă opresc aici ca să nu devoalez totul, s-ar putea să-ţi pierzi încrederea în mine, sau, cine ştie, poate să ţi-o câştigi. E şi cam târziu (00.49), adică nu chiar, ştiu că tu lucrezi noaptea, dar eu sunt o somnoroasă, îmi place să dorm, să dorm, iar dimineaţă mă trezesc la 6…

Femei de 10 pe Facebook