Ea și El

Fată, te-ai scos!

Poţi să zici şi sărumâna, hai că merge şi-ntre noi, fetele, de fapt merge mai mult aşa, că sărut-mâna de la bărbaţi, mai rar. Deci, zic, te-ai scos. Începând de azi, n-o să mai ai treabă cu bărbaţii! Adică treabă o să ai, că-s şi ei cât de cât folositori la casa femeii, dar vreau să zic că o să te-nvăţ eu cum să nu mai ai probleme cu ei. Cum să faci rost de unul cum îl vrei, cum să-l dresezi, cum să-l faci să facă fix ce vrea muşchii tăi ăia frumoşi pe care i-ai modelat la sală şi mai ales cum să scapi de el fără tam-tam şi scene penibile, că bărbaţii-s disperaţi rău când vine vremea să le dai papucii, unii fac crize de isterie, alţii plâng de nu mai ştii încotro să te uiţi, că ţi-e jenă, deşi nu merită, şi alţii, cel mai enervant, umblă pe urmă după tine, telefoane, sms-uri, mailuri, mesaje pe Facebook, te sufocă, te imploră şi-alte de-astea, dar gata, te-nvaţă Nuţi şi cu ăştia cum să faci.

Experienţă – cât cuprinde. Nu că mă laud, că n-am nevoie. Am avut până acum 17 bărbaţi, pe care i-am învârtit pe degete cum am vrut şi te rog să mă crezi că au fost din toate sortimentele, de la băieţi de Dorobanţi cu Audi la 20 de ani până la oameni de cultură cu Logan la 50. Ba şi unul cu bicicletă. Faza tare ştii care e? Că una peste alta, reţetele-s cam la fel! Au ei, bărbaţii, ceva în genele alea ale lor care-i face să fie cel puţin 75% la fel, mai ales în momentele-cheie, mă-nţelegi. Cum îl faci din vorbe şi din fiţe pe manelist, tot cam aşa îl faci şi pe doctor.

ando12

Acuma, nu care cumva să crezi c-aş fi una de-alea cu care tu, ca fată cuminte care se culcă la 10 ca la 12 să fie acasă – hai că n-o ştiai pe-asta, este? – n-ar trebui să ai de-a face. Sunt femeie serioasă. Pe bune. Dacă vrei să ştii, am şi serviciu. Într-o firmă de n-ai visat. Sunt corporatistă. De altfel, din ăia 17, 5 au fost din firmă. O să-ţi povestesc. Dar până atunci pune mâna şi scrie-mi ce probleme ai cu ăştia de se cred sexul tare. Vorbim noi şi despre tare…

Nuţi

PS: Şi nu sunt blondă.

Etichete

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Dragă Nuți, pari a fi o femeie simpatică și, în orice caz, cu experiență de viață.Ajută-mă să-mi duc iubitul la altar! Locuim de 11 ani împreună (fără acte!) și aș vrea să intru și eu în rândul lumii, să fac un copil care să nu mă întrebe de ce mama și tata au nume diferite. În plus, nu vrei să știi ce probleme am și cu ai mei, pe tema asta! Cum să procedez, căci iubitul meu refuză categoric actele?

Publicitate