Anul trecut, o călătorie neașteptată la Berlin m-a pus în legătură cu o seamă de români de nota 10, trăitori în Germania. M-am bucurat sa-i cunosc și vreau să mulțumesc Ambasadei României la Berlin ( domnului Iulian Costache) pentru sprijinul oferit în acest sens.
Printre minunații de care vă vorbeam, s-a numărat și Nicole Jutka, un celebru artist plastic. Nu mi-a fost dat să ne vedem față-n față niciodată, deși am plănuit destule întâlniri, și acolo și aici, la București, unde cariera prolifică a Nicolei o aduce deseori. Pur și simplu, nu ne-a ieșit! Dar până la urmă “les grands esprits se rencontrent”, nu-i așa?😁, așa că sunt în măsură să vă prezint, în cele ce urmează, o femeie de nota 10, frumoasă nu numai la exterior, dar și la interior!
Așadar, un interviu cu puțină artă, amestecată cu un suflet mare și minunat!
Marina Almășan : – Și dumneavoastră și fratele dumneavoastră sunteți artiști. S-a moștenit, sau e o întâmplare?
Nicole Jutka : – Aș spune că e o combinație de moștenire și pasiune cultivată în timp. Nu am fost influențați de un mediu creativ sau sensibilitatea artistică din familie; părinții noștrii, oameni obișnuiți, lucrau în două schimburi pentru a fi în permanență unul acasă, tata era foarte sever iar mama extrem de bună, cea mai bună din lume, așa spuneam noi. Poate ca din acest amestec de educație și combinația etniilor părinților am primit aceste talente: fratele meu muzica (Jazz în special) după mama, iar eu artă vizuală și scrisul, după tatăl meu.
Ei bine, fiind născuți cumva cu aceste aptitudini, le-am dezvoltat din dorința personală de a explora și dezvolta aceaste laturi. Cred ca nici nu s-a pus problema de a face altceva. Fratele meu asculta pe la 15 -16 ani jazz la radio, care era difuzat pe un program străin fix la 12.00 h noaptea și asta o făcea în fiecare zi. La 18 ani a început să cânte și a captat destul de tânăr atenția celor mari din domeniu: Dan Mandrila, Harry Tavitian, Johnny Raducanu.
Chiar din școala generală (îmi cumpăram singură cărți de pictură), am atras atenția profesorilor, apoi în liceu, cea a grupului de decoratori din magazinul Unirea, unde făceam practică, pe atunci cel mai mare din București dându-mi voie să decorez vitrina principală. La 15 ani pictam desenam deja destul de bine, creeam imbracaminte- unicat pentru mine si colegii mei.
Am plecat apoi în Germania, după Revoluție, unde m-am dezvoltat mai departe, rămânând în branșa creativă: design vestimentar, grafică, pedagogie în artă.
Marina Almășan : – Interesantă poveste de viață! În ce fel v-a marcat faptul că ați crescut și ați fost educați in comunism? Vorbiți-ne despre perioada adolescenței : cum v-a amprentat, cine și ce au jucat un rol primordial in formarea dvs? ( părinți, profesori, modele, materii, cărți etc)
Nicole Jutka : – Faptul că am crescut și am fost educata în comunism m-a marcat profund, simțind chiar de la 12 ani lipsa de libertate. Pe de o parte, era o perioadă de restricții, cenzură
și lipsuri materiale, care limita accesul la anumite informații sau oportunități. Însă, paradoxal, aceste constrângeri m-au învățat să caut libertatea interioară prin autoeducație, lectură și reflecție. Mă refugiam în scris, desen, cărți, teatru, concerte, filme. Era lumea mea de vis, platforma libertății. Parcă timpul trecea mai greu, iar acolo mă simțeam bine în pictură , în scris, design, facand haine papusilor, mai tarziu mie insami (pe piata nu exista imbracaminte frumoasa) acolo eram fericită, echilibrată. Profesorii pasionați, dar discreți, au jucat un rol important, aceia ca reușeau să transmită încurajări, valori, într-un sistem rigid.
În familie, părinții m-au învățat să gândesc corect, etic, să aleg binele de rău, să apreciez integritatea, virtutea și să păstrez curajul într-o lume în care conformismul era regula. Îmi amintesc ca am avut o perioadă unde pictam și desenam pe pereți, pe ferestre… și așa cum tata era foarte sever… din revoltare a ajuns la încurajare dea repeta și a face mai departe făcându- mi chiar complimente… Intr- o bună zi a venit o doamnă în curte, întrebând cine desenează pe pereți și ca ar avea nevoie la Animafilm de aceasta persoana. Ei bine tatăl meu i-a povestit ca acea persoană avea 11 ani… Doamna respectivă chiar nu a crezut, până tata nu m-a adus în fața ei. După ce m-a complimentat, l-a rugat pe tata să mă aducă un pic mai târziu la acea instituție…
Adolescența a fost o perioadă în care am învățat să apreciez subtilitatea și să citesc multe cărți
grele pentru vârsta aceea. (Seneca, Platon, Schiller, Schopenhauer, Dostoievski, Tolstoi, Shakespeare etc.), sa citesc carti de pictura (Caravaggio, Tintoretto), să merg la teatru, operetă, balet, cinema. Autorii mi-au format nu doar gustul pentru artă, ci și gândirea critică și întrebările existențiale.
Cărțile mi-au fost refugiul și mentorii mei tăcuți. Materii precum literatura, desen, sport, istoria, geografia dar și constituția ( în a 8.a) au fost terenurile în care am performat si descoperit cât de importante sunt rădăcinile și cum ele modelează identitatea personală. Acea perioadă m-a învățat că adevărata libertate nu vine din condițiile exterioare, ci din puterea de a gândi, de a citi, de a crea.
Marina Almășan – Înțeleg că plecarea dvs din România a fost una “aventuroasa”. Puteți dezvolta?
Nicole Jutka : – Da, într-adevăr, am plecat în Necunoscut. Necunoscut pe care mi l am dorit de la 11 ani. Westul. Westul la care aspiram foarte mulți din România. În 1989 am fost prezentă la Revoluție cu fratele meu, unde am demonstrat, în acea zi istorică, între Intercontinental și intrarea în Pasajul Universității, fiind blocați de tancuri.
Era un amestec de teamă și euforie puternică, plângeam și strigam “jos Ceaușescu”. Asta ore în șir până noaptea târziu când au început să tragă. Două zile mai târziu ne reîntoarcem în centru, fratele meu cânta la Cina, avea stație și chitara acolo. Clădirea fusese efectiv bombardată, în oraș se trăgea, noi ne ascundeam după mașini înaintând pas cu pas. Din molozul provocat de o explozie am reușit să luăm boxa și chitara, mergând pas cu pas până la gaura de metrou de la Universitate…. A fost un curaj nebun ceea ce am făcut noi, însă echipamentul fratelui meu era foarte scump, cumpărat din vest, cam 20000 euro, cum ar fi fost astăzi, și pur și simplu era pâinea lui.
Descătușare! Plecarea mea din România ( octombrie 1990) a fost marcată de o serie de circumstanțe și întâmplări care au făcut-o mai mult decât o simplă schimbare de peisaj – a fost o adevărată aventură. În contextul regimului comunist, plecarea din țară nu era deloc simplă, mai ales când visai la libertatea din afara granițelor. Tot încercasem de câteva ori fără succes.
Procesul a fost plin de provocări, de la obținerea actelor necesare, care implicau multă birocrație și uneori compromisuri, până la tensiunea constantă că orice greșeală ar putea însemna anularea șansei de a pleca. Era o combinație între o planificare atentă și o încredere oarbă în noroc.
În momentul plecării propriu-zise, adrenalina a fost constantă. Am plecat cu un bagaj minim, lăsând în urmă totul.
Westul era în fața mea, huraaa! Noua lume, totul aproape perfect, de la străzile super curate, până la a cumpăra o pâine, era fantastic și prietenos. O lume altfel care m a învățat să dau maximul, sa muncesc enorm, sa fiu determinata in tot ce fac, să mă descurc în situații dificile, să mă bazez pe intuiție și să îmi păstrez speranța, chiar și atunci când viitorul era neclar. Plecarea a fost, într-un fel, un salt în necunoscut, dar și o afirmare a dorinței de a trăi o viață autentică, liberă de constrângerile unui regim care sufoca aspirațiile individuale.
Marina Almășan : – De ce Germania, Cum v-a primit această țară, care v-a fost evoluția?
Nicole Jutka : – Primirea a fost una mixtă – pe de o parte, am întâlnit oameni deschiși și sprijin din partea unor comunități, dar pe de altă parte, ca orice imigrant, m-am confruntat cu scepticism și, uneori, cu prejudecăți. Acestea nu m-au descurajat, ci m-au motivat să demonstrez că pot contribui la această societate și să mă exprim prin arta mea. “Omul sfințește locul”.
Evoluția mea aici a fost un proces de învățare și adaptare continuă. Am început cu un post ca Art Director deși era foarte greu pe timpul acela sa gasești un job in domeniul creativ. Am avut noroc și în scurt timp am devenit foarte apreciată, munca ce mi-a permis să îmi valorific abilitățile și pasiunea. Germania mi-a oferit acces la educație, cultură și un cadru în care să îmi dezvolt ideile. A fost o călătorie cu suișuri care m-a format și mi-a confirmat că libertatea vine cu responsabilitatea de a-ți croi propriul drum. Mai târziu am devenit mama, și sunt cu mult drag aceasta, am primit doi băieței minunați de care m-am ocupat.
Am studiat apoi mai departe și pedagogia în artă, deschizând propria școală de artă în 2010 în același timp lucrând ca artist visual international si colaborand continuu cu diferite institutii.
Cum povesteam mai înainte, de fapt ar fi fost egal unde plec, important era Westul, și cum încercasem deja diferite posibilități: începusem un curs de suedeză cu care ar fi trebuit să facem o vizită în Suedia, unde aș fi rămas, pe de altă parte făceam niște dansuri o a doua echipă a lui Patrichi, care mergea în Italia, unde aș fi rămas. Ei bine așa a fost constelația, am primit o invitație în Germania unde am rămas. În primul rând, era o țară care simboliza libertatea, stabilitatea și oportunitățile, lucruri care lipseau în România comunistă. Mai mult, Germania avea o tradiție culturală și intelectuală profundă care m-a atras – de la muzica lui Beethoven și Goethe la filozofia lui Kant și Nietzsche.
Când am ajuns aici, începutul nu a fost deloc ușor. A trebuit să mă adaptez unei culturi diferite, unui sistem bine structurat, dar și rigid uneori, și să mă descurc într-o limbă care era complet străină și foarte grea, nu o stăpâneam aproape deloc. Însă am descoperit rapid că Germania este o țară care, dacă îți vede determinarea și seriozitatea, îți oferă șansa să crești. In seria „Călătoria furnicii“ formata din grafici, artbook, instalații, pictura pe hărtie, am descris starea mea ca străin.
Primirea a fost una mixtă – pe de o parte, am întâlnit oameni deschiși și sprijin din partea unor comunități, dar pe de altă parte, ca orice imigrant, m-am confruntat cu scepticism și, uneori, cu prejudecăți. Acestea nu m-au descurajat, ci m-au motivat să demonstrez că pot contribui la această societate și să mă exprim prin arta mea.
“Omul sfințește locul”. Evoluția mea aici a fost un proces de învățare și adaptare continuă. Am început cu un post ca Art Director deși era foarte greu pe timpul acela sa gasești un job in domeniul creativ. Am avut noroc și în scurt timp am devenit foarte apreciată, munca ce mi-a permis să îmi valorific abilitățile și pasiunea. Germania mi-a oferit acces la educație, cultură și un cadru în care să îmi dezvolt ideile. A fost o călătorie cu suișuri care m-a format și mi-a confirmat că libertatea vine cu responsabilitatea de a-ți croi propriul drum. Mai târziu am devenit mama, și sunt cu mult drag aceasta, am primit doi băieței minunați de care m-am ocupat.
Am studiat apoi mai departe și pedagogia în artă, deschizând propria școală de artă în 2010 în același timp lucrând ca artist visual international si colaborand continuu cu diferite institutii.
Marina Almășan : – Faptul că reveniți des in România ce semnificație are?
Nicole Jutka : – Revenirea frecventă în România are o semnificație profundă pentru mine. Este mai mult decât o simplă călătorie – este o reconectare cu rădăcinile mele. Deși am plecat, o parte din mine a rămas mereu aici, iar aceste întoarceri reprezintă dorul de țara unde te ai născut . Chiar am un loc Galerie cozy și Studio unde creez în București și la Olimp. Mă simt acasă și iubesc enorm locul natal. Doresc în următorii ani să fac mai mult aici și să ajut mai mult cu expertiza mea de peste 35 de ani din domeniu creativ.
Fiecare vizită este o reîntâlnire cu trecutul, dar și o ocazie de a înțelege cum a evoluat țara și cum se schimbă oamenii și locurile. Pe de altă parte, revenirea frecventă este și o formă de responsabilitate. Simt că, indiferent unde mă aflu, port cu mine o parte din cultura și identitatea românească, iar întoarcerea este un mod de a o reafirma și de a contribui, fie prin dialoguri, proiecte sau simpla prezență. Pentru mine, România este un echilibru între trecut și prezent, între dor și împăcare.
Marina Almășan : – Definiți-va ca artist. Vorbiți-mi despre ceea ce va place să creați, despre succesele în cariera.
Nicole Jutka : – Ca artist, mă definesc prin dorința de a cerceta, de a comunica emoții, idei, perspective asupra lumii prin ceea ce creez. Pentru mine, arta nu este doar o formă de expresie, ci și un mijloc de a face să ți pui întrebări, de a conecta oameni, de a gândi asupra esenței umane, a evenimentelor cotidiene. Ceea ce mă atrage cel mai mult este procesul creativ în sine – acel moment în care imaginația prinde viață, redă lucrări care vorbesc subtil, fie că este vorba despre vizual, literar, alte medii.
Ceea ce fac este aș spune, un dialog între mine și lume, o oglindire a tot ceea ce mă mișcă, ce mă inspiră. În ceea ce privește cariera, succesele mele sunt variate și le privesc nu doar ca realizări profesionale, ci și ca etape care mi-au confirmat munca inepuizabilă. “Art ist work”. De la recunoașteri în expoziții sau proiecte finalizate cu impact, până la feedback-ul sincer al celor care au interacționat cu lucrările mele, fiecare reușit reprezintă un pas înainte. Poate cele mai valoroase succese sunt momentele în care cineva mi-a spus că ceea ce am creat a atins o coardă sensibilă, că a inspirat, ca a adus un strop de frumusețe în viața cuiva.
Mesajul. Mă simt într-o evoluție constantă, mereu deschisa la noi influențe și idei. Nu mă pot opri la un stil sau tehnica. Cred că arta este o călătorie, nu o destinație finală, iar satisfacția vine din proces, din căutarea permanentă a adevărului, o cercetare continuă…
Marina Almășan : – Sunteți și profesor de artă. Mai are nevoie de artă această lume atât de pragmatică? Cum sunt generațiile de artiști care vin din urmă?
Nicole Jutka : – Da, lumea de astăzi are nevoie de artă mai mult ca oricând, tocmai pentru că trăim într-o societate din ce în ce mai pragmatică, în care ritmul alert și tehnologia tind să domine totul. Arta este antidotul, un spațiu al emoției, al introspecției, al conexiunii umane, un refugiu al gândului. Arta ne amintește de ceea ce este profund și esențial – de frumusețe, de fragilitatea umană, de întrebările care nu au răspunsuri simple.
Ca profesor, văd în fiecare zi că tinerii artiști care vin din urmă sunt incredibil de talentați, dar și diferiți de generațiile anterioare. Pe de o parte, au acces la resurse și tehnologii care le permit să experimenteze și să inoveze într-un mod mai ușor. Pe de altă parte, mulți dintre ei poartă și o anumită anxietate generată de lumea în care trăim – o lume plină de incertitudini și de presiuni sociale. Îmi place dorința lor de autenticitate. Generațiile tinere sunt mult mai preocupate să își exprime identitatea, să exploreze teme legate de diversitate, mediu, dreptate socială sau intimitate. Acest curaj de a pune întrebări incomode și de a explora noi teritorii face ca arta lor să fie extrem de relevantă pentru lumea contemporana
Marina Almășan : – Ce încercați să le transmiteți discipolilor dvs?
Nicole Jutka : Fii tu însuți, fără concesii!
Marina Almășan : – Frumos îndemn, înțeleaptă lecție de viață! Aș vrea să ne referim puțin la opera dvs. Sâmburele mesajului pe care ea încearcă să-l transmită este victoria luminii asupra întunericului. Cum se rasfrange această credință în vremurile pe care le trăim?
Nicole Jutka : – Baza lucrărilor mele transmite mesajul luminii ce pătrunde întunericului. Relația simplă dintre lumină și întuneric este cel mai complex concept care poartă întrebări filosofice și spirituale despre existența umană.
Percep lumina ca fiind iubirea, bucuria, atribute esențiale necesare pentru existența umanității. Principala mea inspirație provine din experiențele vieții de zi cu zi observând evenimentele politice și culturale. Culorile fluorescente și pigmenții, instalate la lumina neagră, oferă picturilor mele o altă dimensiune, care întărește experiența luminii atunci când întunericul invadează spațiul. O întrebare simplă, dar complexă, se ridică: Ce înseamnă lumina?”
Seria „New People,” lansată la Muzeul Loeffler din Kosice, Slovacia, transmite un puternic mesaj multicultural, explorând identitatea și diversitatea etnică a fiecărui individ. Accentul nu cade pe originea sau statutul unei persoane, ci pe lumina interioară, acea esență comună care ne ghidează în alegerea binelui în fața răului. Lucrările din această serie au o dualitate profundă, existând în două dimensiuni: în lumină și în întuneric, ca două realități paralele care coexistă și se completează. Seria mea actuală, intitulată „Pray Love Peace,” este inspirată de evenimentele politice globale din prezent. Într-un context de criză politică mondială, cred cu tărie că, la nivel individual, putem contribui prin rugăciune, iubire și dorința de pace, îndreptându-ne către lumină, către Dumnezeu. Acesta este mesajul central al expoziției: o chemare la speranță, solidaritate și credință in puterea binelui.
Marina Almășan : – In viața dvs au existat momente in care “lumina” a triumfat? Dar in care “întunericul” nu a putut fi detronat de lumină? Care vă sunt eșecurile? Aveți vreo rețetă de lupta împotriva neîmplinirilor?
Nicole Jutka : – Fiecare are împliniri și neîmpliniri. Pilonul meu de bază este Dumnezeu și îi dau întâietate în tot ceea ce se întâmplă, căci pot mulțumi și pot învăța. Muncesc enorm de mult, sunt foarte determinată când doresc ceva, obișnuită să fiu multitasking fiind mama, soție, antrepenor.
Rețeta este … absoluta încredere în Dumnezeu; cu cat ești mai curat cu atât ești mai bine cu tine și constelațiile se potrivesc, calea fiind gândită de El. O poți recunoaște. E vizibilă. Deci… cu Dumnezeu înainte merg! “Orice eșec e un pas înainte!” – spune un proverb german.
Marina Almășan : – Vorbiți-ne despre viața personală.
Nicole Jutka : – Sunt în dragoste: mama, fiică, artist visual, “un om”, acolo unde mă aflu… în acest moment.
Marina Almășan : – Ca mamă, dar și ca profesor, cum evaluați tânăra generație de astăzi? Care ii sunt punctele forte, dar cele slabe?
Nicole Jutka : – Ca mamă și profesor, privesc tânăra generație cu un amestec de optimism și preocupare. Este o generație care are acces la o cantitate impresionantă de informație și resurse, ceea ce le oferă o deschidere extraordinară către lume. Sunt curioși, creativi și adaptați tehnologiei, având o capacitate incredibilă de a învăța rapid și de a găsi soluții inovatoare. De asemenea, sunt mult mai conștienți de problemele sociale, de mediu și de diversitate, ceea ce le oferă o viziune globală și o empatie mai profundă față de ceilalți.
Aceste puncte forte vin și cu provocări. Lipsa unor repere clare și a unui echilibru între libertate și responsabilitate îi poate face mai vulnerabili în fața incertitudinii. Din punctul meu de vedere, rolul nostru, ca părinți și educatori, este să le oferim ghidare, valori și sprijin, încurajându-i să-și descopere propriul potențial, dar și să cultive răbdarea, profunzimea și reziliența. Cred în această generație și în capacitatea ei de a modela un viitor mai bun, dar trebuie să fim alături de ei pentru a-i ajuta să-și păstreze echilibrul în această lume complexă de a și găsi lumina interioară ghidată de…. Dumnezeu.
Marina Almășan : – Ce valori ați încercat să le transmiteți băieților dvs și unde nu ați reușit?
Nicole Jutka : – Din punct de vedere etic, consider că am avut succes, întrucât libertatea de a lua decizii este esențială pentru dezvoltarea independenței personale de care oricine are nevoie. Nu aș privi lucrurile în termeni de nereușite, ci mai degrabă ca pe un proces continuu, în care părintele, ghidat de iubire, are întotdeauna un rol important. Chiar dacă sfaturile unui părinte par uneori neauzite, acestea revin adesea în mintea copilului odată ce devine adult.
Pubertatea este o perioadă dificilă atât pentru copii, cât și pentru părinți. De aceea, este esențial să îi tratăm cu respect și dragoste încă de la început, ca pe niște adulți în devenire. Răbdarea, comunicarea deschisă și rugăciunea părintelui pentru copil sunt nu doar necesare, ci și extrem de benefice, oferind sprijin și direcție într-o etapă atât de sensibilă a vieții.
Marina Almășan : – Vorbiți-mi despre Omul Nicole Jutka : ce fel de personalitate aveți, ce vă bucura, ce vă întristează, cum vă alegeți prietenii, cum vă place să vă petreceți timpul liber?
Nicole Jutka : – Sunt o persoană tolerantă, cu simțul umorului destul de dezvoltat, iubesc copiii, iubesc oamenii buni, pentru cei răi încerc să mă rog. Am o energie destul de mare, de aceea pot îndeplini mult din ce îmi propun. Am prieteni vechi și noi, important este respectul și autenticitatea dintre noi. Îmi place să călătoresc să văd locuri noi, aceasta fiind pentru mine o inspirație a viitoarelor mele proiecte, iubesc enorm natura, arta în toate formele sale: artă vizuală, literatură, teatru, baletul, film, si… ,ca sport, dansul și tenisul de câmp.
Sunt fericită când copiii mei sunt bine și când clocesc proiecte artistice. Sunt fericită că pot iubi. Nu-mi place lipsa de respect.
Marina Almășan : – Să vorbim puțin si despre planurile de viitor, atât in plan personal , cât si profesional.
Nicole Jutka : – Am un plan destul de mare cu prioritățile acestea: să termin două cărți educative cu proiectele pe care le am facut si pot fii exemple de buna practica pentru educatori si parinti, apoi.. să punem pe picioare câteva expoziții Berlin și New York.
Iar… în fiecare zi sa nu uit să mă rog pentru familia mea și pentru pace în lume.
Marina Almășan : – Ce frumos! Să încheiem, zic, cu Deviza dumneavoastră in viață.
Nicole Jutka : – Deviza mea în viață este: «Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.» (Mahatma Gandhi). Cred cu tărie că fiecare gest, oricât de mic, poate aduce lumină și transformare, atât în noi, cât și în cei din jur.
Marina Almășan: – Frumos interviu! Mulțumesc din suflet!
Comentează