Diverse

Prefixul “DIGI”

Am ajuns la o vârstă la care, vreți –nu vreți , îmi îngădui să povestesc lucruri care, în final, pot deveni cunoștințe de viață pentru alții. Dacă vor!
De-a lungul acestor mulți ani, prea mulți pentru unii, dar asta-i situația, i-am păcălit, m-am tot străduit să aflu ce caută un om pe lume! De unde vine și încotro se duce. Chiar așa: de unde vine? Are cineva vreun răspuns? Eu una, nu prea. Poate de pe Marte? Sunt prea multe sute de mii de ani trecuți – ani-lumină sau ani fără lumină – , cu potop, cu Iisus – ca să aflăm vreodată adevărul pur. Deci, la un moment dat, ființa EU – fiica mamei și a tatălui meu – am simțit că trebuie să trăiesc respectând niște norme instalate în viața comunității umane, norme pe care – presupuneam eu în tinerețe – le urmează toți, în speranța că știu ei bine ce fac. Dar tinerețea ,, îmbătrânea ,, și, deși îmi creionasem o schiță de existență – după război, după stalinism, după perioade de sărăcie – întrebările se agravau și constatările cum că viața este o problemă serioasă m-au făcut să-mi scormonesc mintea și să aflu că EU sunt cea care hotărăsc, decid, iau măsuri, chiar împotriva grijii altora; Eu împreună cu mine și alăturându-mi energia din care sunt făcută, folosind-o cu cap (cred), am început lucrul la o construcție bazată pe muncă, devotament și putere asupra faptelor. Așa am devenit liberă. Mai corect – liberă interior – dar nu în haos, nu lovind în alții, ci doar străduindu-mă să mă strecor pe lângă alți oameni care, speram, sunt la fel ca mine. Să înțelegem ce vreau cu basmele mele: orice om normal trebuie să fie stăpân pe el, nu stăpânit de altul. Să mai spun, pentru a nu știu câta oară, că și meseria de actor m-a învățat câte ceva către această libertate. Vremuri frumoase… au fost.
Eu am rămas liberă, dar ceilalți, alții pe lângă care treceam sau trec, sunt ,,altfel,,? În acele timpuri eram frumoși, azi deloc. Ce hienă s-a instalat în trupurile lor chinuite de întrebări fără răspuns? Ce șarpe otrăvitor le-a blocat văzul, încolăcindu-se în creier? Urâte întrebări, nu? Dar sunt blocată în libertatea mea. Și totuși, fiind în continuare un om viu – venit de nu se știe unde – mi-a sărit țandăra și am apăsat pe butoane. Nu ne domină ele de zeci de ani? Ba da !
Și repede, repede, cu iuțeala vântului și a gândului (parcă așa se spune prin basmele popoarelor) am aflat, m-am convins, cu consternare că ELE, BUTOANELE, sunt de vină. Hiena-buton trăiește și se dezvoltă, redefinindu-se în digi-hienă!Și, din clipa următoare, totul devine ,,digi,,. Toți puii hienei cu apucăturile lor sunt ,,digi,, mai mari sau mai mici. Și acaparează teren. Se luptă pentru pradă. Hiena și puii ei storc bruma de ființă umană și-i pun în oglindă tot ce e mai urât, ca să-l sperie: ura, murdăria, necuviința, falsitatea, știți voi…
Din clipa în care l-am descoperit pe ,,digi,, , mi-am reproșat: ,,Bine, bine, dar energia mea, a noastră, frumoasă, canalizată din toate puterile către îmblânzirea altor energii necesare traiului, unde se duce? Pentru ce ne-am luptat, poate eu mai mult, poate alți colegi mai tineri mai puțin, că nu prea au avut timp, să devenim o forță mentală utilă, vindecătoare, deșteaptă și – poate de aceea – și iubită. Ce-ar fi să înființăm Organizația Mondială a Energiei umane? Întreb și eu pe cine crede că merită… Cum e să fii digi-actor? Cum să faci digi-teatru, lucrând de acasă? Poate livrându-l cu punga de la firma de curierat ,,Sticla Goală,,?
Oricum, până una-alta, mai ales de când cu austeritățile aplicate libertății mele sufletești (pe care mi-o apăr fără jenă!), încerc să conving DEX-ul să introducă noi cuvinte- simbol în vocabular. Cum ar fi: digi-viață, digi-suflet; Și apoi să începem să vorbim: ,,Ce digi-faci, dragă? Ce digi-mâncare ai gătit azi? Vai, tu, ce digi-drăguță rochie! Stai, ești digi-distanțată fizic? Te-ai digi-îndrăgostit? Vai,tu!,,.
Opriți butonul! Mintea mea închisă în plasa electrozilor o ia deja razna! Începe să-mi fie ,,digi-frică! Ajutor!Puneți-mi ,,digi-masca!,,.

CRISTINA DELEANU 28 IUNIE 2020

Femei de 10 pe Facebook