Zicala potrivit căreia „ce nu te omoară, te face mai puternic” nu ține cu plantele! Sunt puține situațiile în care o plantă degerată a revenit la viață fiind pusă la căldură. Asta e posibil doar în condiții de experiment ştiințific, deci nu e cazul în apartament! Ca să nu ajungă florile în situația unor traumatisme fatale, iată câteva sfaturi legate de mutarea lor în casă:
*Cele mai întâlnite plante din categoria „barză” (migratoare) sunt ficuşii, citricele, aloe vera, leandrul, coleus, trandafirul japonez şi muşcatele. Ca regulă: toate plantele tropicale, deci când le cumpărați nu uitați că vine iarna, deci le trebuie condiții speciale
*dacă nu aveți pivniță pentru florile care intră în repaus şi nu au nevoie de soare este suficient să le aduceți înăuntru şi să le puneți în umbră, departe de calorifer. Cămara e un loc potrivit. Trebuie să faceți prea multe permutări? Gândiți-vă că ele au suflet, spre deosebire de cratițe
*puteți utiliza tratamente special preparate pentru adaptarea plantei la stresul mutării
*animalele de casă obişnuiesc să-şi facă nevoile în ghivece. Ca să preveniți fenomenul (este obligatoriu, aciditatea le omoară) pulverizați substanțe pe care le găsiți la magazinele fitosanitare
*nu puneți plantele în surse de curent, vor „răci” şi vor muri
*informați-vă câtă apă le trebuie pe timpul iernii!
*la muşcate trebuie tăiați lăstarii la 2-4 noduri. Le este suficientă o jumătate de cană cu apă pe lună, dacă le țineți în medii de maxim 12 grade Celsius
*nu lăsați pământul să se usuce la hibiscus şi ficuşi. Aloe poate sta cu el uscat dar nu mai mult de doua saptamani
…în rest, iubiți florile în fiecare zi?
Florile trebuie ingrijite corespunzator, pentru a tine cat mai mult si a fi cat mai frumoase. Chiar si florile cumparate din florarii pot tine mult, daca primesc tratamentul necesar.
http://www.mamasisotie.ro/afla-cum-poti-pastra-florile-proaspete-mai-mult-timp/