Bombănelile Marinei Editoriale

Despre șefi. Că mai toți avem așa ceva. 

 

      Odată ajuns șef, beția puterii te încalecă atunci când te aștepți cel  mai puțin. Chiar și cei, pe care-i credem “altfel”, suferă incredibile metamorfoze, atunci când se trezesc ținând în mână biciul puterii. Trebuie să fii “clădit” de Dumnezeu într-un mod tare dibaci, pentru a putea rezista unei astfel de provocări, pentru a rămâne “om”, pentru a nu-ți lăsa șters – din minte și din ADN – locul de unde ai plecat. N-ați uitat cum se spune în popor? ( proporul african, probabil! ) “Cu cât mai sus se suie maimuța în copac, cu atât mai hidos  i se vede fundul”.  

…Dar nu trebuie să priviți neapărat înspre copacii împodobiți cu maimuțe! Priviți , bunăoară, în jurul vostru, în imediata apropiere  : câți, dintre cei pe care i-ați cunoscut (și cândva , poate, chiar admirat), se cocoață într-o funcție și ajung să fie de nerecunoscut? Cât de mari devin brusc distanțele dintre voi și ei, chiar dacă odinioară trăgeați amândoi la același jug și vă plângeați reciproc pe umăr? Cât de schimbată le e vorba, cât de aprigă le devine căutăura, cât de înțelepți se cred deodată, chiar dacă, până nu demult, îngroșau rândurile proștilor-grămadă! Dar…nu aduce anul, ce aduce ceasul ! Și așa s-a întâmplat și în cazul lor : o conjunctură favorabilă, o pilă apărută din neant, sau un pupic-ventuza  plasat strategic pe curul unui om influent – fiecare din acestea  poate deveni o rampă spre șefie. 

Când ajunseseră în mare vogă legile lui Murphy, iar eu “exersam” , pe propria-mi piele, primii șefi din viața mea, țin minte că mă amuzam copios, citind una din definițiile faimosului britanic : “Șefii sunt precum scutecele : stau întotdeauna pe fundul tău și sunt plini de rahat”. …De la “copios amuzată”, starea mea de spirit a evoluat către “serios îngrijorată”.  Maturizându-mă, am constatat cât de nocivă poate deveni acțiunea unui șef anapoda instalat în funcție. Cum iți poate schimba viața, cum poate distruge un întreg colectiv, o întreagă țară. 

    Mă gândesc deseori la acest subiect. Mă păstrez spectator (deocamdată)  în tribunele unei lupte generalizate pentru ciolan, o luptă  care dezumanizează, transformă oamenii în șacali , adâncește prăpăstii și ridică mari semne de întrebare asupra limpezimii viitorului nostru.. Sunteți (sau ați fost), la rându-vă, majoritatea dintre voi, subalterni. Ați schimbat șefi, i-ați ascultat, tolerat, ignorat sau chiar înfruntat și probabil fiecare din voi, citindu-mi rândurile, va rememora destule pasaje gri din viața sa. 

Ca să vă descrețesc frunțile proaspăt încruntate, am să aleg pentru finalul acestui editorial o pildă întâlnită cândva, de mine, printre comorile altor popoare. Sper ca memoria să nu-mi joace feste și s-o reproduc întocmai. Nu e chiar de râs. Mai degrabă, de….râsu’-plânsu’…

Așadar, iată povestea :

   Atunci, cândva, demult de tot,  pe când a fost zămislit corpul omenesc, fiecare din componentele sale și-a dorit să fie “căpetenia”. Să-i conducă pe toți ceilalți, iar ceilalți să i se supună orbește

CREIERUL a spart gheața, declarând sus și tare : “-Întrucât eu controlez întregul sistem nervos, eu trebuie să aflu în fruntea voastră!”  

MEMBRELE INFERIOARE  au vociferat, vehement . Erau două și…unde-s doi, puterea crește, asta o știți și voi ! Iată așadar argumentele lor : “-Noi susținem întregul corp în poziție verticală, deci noi suntem cele  mai importante!”

Cele SUPERIOARE – membrele adică! – nu s-au lăsat nici ele mai prejos: “Adică cum?!? Noi facem toată treaba în casă, noi practoc câștigăm și banii necesari întreținerii întregului corp, e clar că noi suntem No.1! Nu degeaba se spune “Puterea e în MÂINILE noastre!”

OCHII au clipit de câteva ori , i-au privit pe toți ceilalți, apoi s-au privit unul pe altul și s-au băgat  în vorbă : dacă n-am fi noi, informațiile primite de corp din exterior ar fi extrem de limitate. Deci noi suntem deasupra tuturor,   pt că informația, nu-i așa?-  înseamnă putere!”

GURA n-a putut nici ea să stea multă vreme închisă : eu vă hrănesc pe toți, fără mine sunteți morți! Deci eu sunt cea care trebuie să conducă! 

….și,  în aceeași manieră s-au exprimat toți ceilalți : și INIMA, și FICATUL , și PLĂMÂNII…

  Într-un târziu a luat cuvântul și gaura din fund. Și ea își dorea foarte mult supremația! Acumulase o multime de frustrări, ba chiar era nemulțumită că pe toți îi durea fix …în ea! Prin urmare, s-a înscris și ea la cuvânt. Însă toți ceilalți au pufnit în râs, auzindu-i pretențiile și imaginându-și cum ar fi să fie conduși de …gaura din fund! 

Atunci aceasta s-a enervat cumplit, s-a …”închis” în sine ( și la propriu, și la figurat!)  și… a refuzat să-și mai facă datoria. Din această cauză, în scurt timp…creierul a căzut într-o stare de agitație febrilă, ochii au devenit ca de sticlă, picioarele s-au muiat, reușind cu chiu cu vai să-și păstreze poziția verticală, mâinile au prins a se bălăngăni inerte pe lângă corp, iar inima și plămânii au declanșat o adevărată bătălie pentru viață.  

Într-un final, epuizați de haosul creat, cu toții au început să implore creierul să-i permită găurii din fund să preia, totuși,  frâiele puterii , în organism. Ceea ce s-a și întâmplat. În scurt timp, toate părțile corpului și-au reluat funcțiile, iar gaura din fund – privindu-i de sus, deși se afla mai jos decât majoritatea lor – a început să le comande, devenind un șef “ca la carte” , un mic dictator. În fond, nu făcea decât să-și înfăptuiască propria menire : aceea de a “scoate pe gură” … rahat.  

MORALA? Vremurile noastre o confirmă, din păcate, la cam toate “scările” ( nu de bloc!) : Nu trebuie să fii neapărat inteligent, pentru a deveni șef. În acest sens, o gaură în fund are șanse mult mai mari decât oricare dintre noi!

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : Geluri de duș cu uleiuri și extracte naturale