Copii și tineri

De ce, oare, noi, tinerii, ne uităm încruntați la cei vârstnici? Unde greșesc aceștia?”

Generația aceasta… generația tehnologiei, a iubirii care nu este îndeajuns, a sufletelor neînțelese, a egoismului și a neputinței de a face bine. Fac parte din această generație și pot spune, cu mâna pe inimă, că nu sunt întotdeauna mândră de acest lucru.

Ne este din ce în ce mai greu să privim în jur, să înțelegem alte persoane, să ne deschidem inima, pentru că ne este teamă să nu fim răniți. Poate nu este tocmai corect ceea ce spun, dar aș zice că, de fapt, ne este teamă de noi înșine. De reacția pe care am putea să o avem, de singurătate, de urmările gândurilor și faptelor noastre. Generația aceasta este greu de recuperat, dar nu pierdută întru totul.

Sunt adolescentă și încerc să surprind puțin din tot ce mă înconjoară, să aflu răspunsuri la diverse întrebări care iau naștere în mintea mea, dar cărora nu le dau glas. Fac parte dintr-o generație care se pare că a uitat că au fost și alte vremuri, că lumea nu a fost așa mereu, că la un moment dat, viața depindea de reguli sau că respectul ar trebui să fie una dintre principalele însușiri ce ne caracterizează.  

Sunt momente în care am impresia că m-am născut în perioada greșită. Am învățat să îmi las ambiția și aspirațiile să mă ghideze. Cu toate astea, nu am lăsat timpurile pe care le trăiesc să îmi afecteze viziunea asupra sufletului blând pe care mi-ar plăcea să-l regăsesc în cât mai multe persoane.

Acum este destul de greu, sau chiar aproape imposibil să arătăm afecțiune sau să ne mai bucurăm de lucrurile mărunte. Dar nici pe vremea părinților, bunicilor noștri nu a fost ușor. Au rămas pozele alb-negru ale unor persoane care păreau că duceau o viață ușoară, corectă, demnă de șansa de a se mai trezi și în dimineața următoare. Nu este așa. Într-adevăr, nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea despre vremurile pe care eu nu le-am trăit, dar îmi permit să compar două realități despărțite prin câteva generații.

Întâmplarea a făcut ca eu să o am alături, în fiecare zi, pe bunica mea. O femeie cu atât de multe cunoștințe, încât ai putea spune că a trăit mai multe vieți. O femeie simplă, puternică… o bătrână. De fiecare dată când o privesc, observ că devine din ce în ce mai neputincioasă. Observ că în unele momente, gândirea ei nu corespunde cu timpul în care ne aflăm, că amintirile încă o mai încearcă, că ochii ei ascund povești pe care nu cred ca sunt pregătită să le ascult. Dar, totuși, se luptă cu schimbările care apar în fiecare zi, pentru a rezista unei perioade atât de diferite cu cea în care a trăit cea mai frumoasă parte din viața ei. Prin aceste schimbări fac referire la faptul că suntem într-o țară unde regulile sunt modificate în timpul jocului.

Această bătrânică m-a învățat să iubesc sufletul oamenilor, nu fizicul lor, să dăruiesc din puținul pe care îl am, dar, cel mai important, să am grijă de mine și de inima mea.

Bunica mea este doar una dintre bătrânii care, cu siguranță, au atâtea povești de spus și sfaturi de împărtășit. Un bătrân este mai mult decât mâini muncite și tremurânde, păr cărunt, voce răgușită, pași mici sau cocoașă. Un bătrân, pentru mine, este eroul vieții sale. Eroul propriei sale povești în care este protagonist. Este o istorie, un tumult de învățături, de cunoștințe, de greșeli, de suferință, de acceptare, de iubire. Problema acestei generații crude este că înainte de a încerca să înțeleagă, judecă. De ce, noi, tinerii, ne uităm încruntați la cei vârstnici? Pentru că ne este rușine să ne gândim că și noi vom ajunge așa, pentru că nu realizăm că munca lor e unul dintre factorii datorită cărora noi avem o viață cu “de toate”, pentru că nu vrem să ne înjosim încercând să-i respectăm sau să-i ajutăm.

Un citat pe care îl consider potrivit pentru acest articol este Nu este vorba de ce-ți oferă lumea, ci de ce îi oferi tu.

Sunt mulți bătrâni singuri, neînțeleși și uitați de toată lumea, mai puțin de Dumnezeu. Sunt bătrâni care nu au reușit să accepte vremurile acestea pe care suntem provocați să le înfruntăm. Sunt bătrâni care nu ar răspunde la un zâmbet sau la ajutor. Sunt mulți bătrâni care nu au pe nimeni care să le aducă o cană cu apă la pat. Sunt fel și fel de bătrâni. Dar ei nu au greșit cu nimic. Viața, luptele duse și experiențele i-au făcut să fie așa. Și cred că este cazul să deschidem ochii și să înțelegem că fiecare om a dus sau duce o luptă grea. Cine știe când vom avea și noi nevoie de înțelegere și ajutor? Și noi o să fim în vârstă, o să fim lipsiți de puteri, o să avem păr alb, riduri și dorința de a mai fi tineri și de a schimba unele lucruri pe care le-am făcut sau spus atunci când a fost momentul. Regretul este otrava vieții.

Puteți considera articolul acesta un îndemn, dar nu cred că aveți nevoie de al treilea ochi, când îi aveți deja pe cei doi…

Timpul nu stă pe loc. Ne naștem, creștem, îmbătrânim… și orice am face în viața asta, tot în același loc vom ajunge, cu toții, într-un final.

Ei au fost ca tine, tu n-ai fost ca ei!

Miruna Elena Dascălu

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.