Acasă la mine Raiul de acasă

De ce iubim florile?

Că sunt mărunte, de câmp, ori silfide și aristocrate, cu ori fără parfum, de un alb inocent, sângeriu dramatic ori mov tainic, florile ne aduc zâmbetul pe buze. Nu am încredere în cei cărora nu le plac florile și nu știu pe nimeni care să le refuze.

Firile romanțioase au avut grădinile pline de flori alese, pasiunea pentru ele a Reginei Maria este legendară, personaje de roman ca Odette cea cu orhidee în păr a lui Marcel Proust sau atât de faimoasa doamnă cu camelii ar fi de neconceput fără flori, ele străjuiesc și azi aleile, de la conace la case simple de la țară, domnii le oferă parcă dintotdeauna ca semn al prețuirii și dragostei. S-au scris biblioteci despre semnificația lor și cum se îngrijesc, au fost legate de câte un sentiment după soi și culoare.

Frumoase, cam acesta ar fi cuvântul la care m-aș opri. Dar cum ar fi să le păstrezi așa frumoase la nesfârșit, ca în povestea prințesei adormite. Să le faci doar tu să tresară cu un sărut firav, pentru că, nu-i așa, cine nu iubește florile?

Găsești în cele ce urmează câteva buchete pe care poți uita să le uzi. Nici măcar nu trebuie să le lași în grija prietenelor când pleci în vacanță. Pentru că sunt din mătase. Frumusețea lor nu se ofilește vreodată, dar casa ta sigur înflorește în orice anotimp.

Buchet1

Trandafiri în floare, hortensii și bujori sunt îmbrățișați de frunzele de magnolie. Aranjate mai natural ca originalul, nimeni nu ar face diferența.

Buchet2

Magnolii și trandafiri roz. În stadii diferite de eflorescență, zici că florile sunt proaspăt culese.

Buchet3

Buchet alb din flori spectaculoase de gura leului , hortensii simandicoase și clasicii trandafiri. Nimeni nu te-ar crede că nu sunt aduse din grădină.

Buchet4

Ce poate fi mai simpatic ca un buchet din bulgărași albaștri ca cerul senin cu flori deschise larg ce par a-i zâmbi soarelui? Musafirii tăi vor dori să le atigă ca să se convingă.

Buchet5

Aproape că simți parfumul zambilelor, așa-i?

Ca să revin la întrebarea cu care am început, de ce nu le-am iubi?

Bunul-gust vorbește de la sine,

DS

Publicitate