Adoarme-ți pentru o clipă simțurile, mai puțin unul, mirosul. Ar fi ca în Sculptura pentru orbi a lui Brâncuși, închinată atingerii. Ca să ajungi în acest punct, închide ochii, apoi trezește-te într-o beznă de smoală în care nu se aude nici libelula. Doar un flacon se află înaintea ta, iar înăuntru ar putea fi:
Esență de iasomie piperată
Azulejos e primul lucru la care îți fuge mintea când te întâlnești cu parfumurile Gold&blue, adică teracota albastră prezentă peste tot în Portugalia, de la ziduri mănăstirești la stații de tramvai.
Fragranța are în inima ei note de piper roz, iasomie și iris, peste note de fond ca ambra, patchouli și moscul.
sau esență proaspătă de citrice
Ca atingerea aripii de fluture, mireasma Butterflies e ușoară, dar colorată, cu irizări de mandarină, lâmâie, grep, portocală și miez de caprifoi, magnolie și coriandru.
sau esență de portocală răscoaptă
Cu miros puternic, teluric, Citrus Musk frământă note de petitgrain și mentă, floare de portocal, magnolie, busuioc și patchouli.
…tu știi ce ai vrea să te vrăjească.
Portus Cale este o colecție exclusivistă și eclectică de lumânări, săpunuri fine și parfumuri de casă, artizanate în apropierea nesfârșitelor văi din nordul Portugaliei și disponibile în showroomul din Șos. București-Ploiești 44C.
Comentează