Pentru că și părinții sunt luați deseori la întrebări de câtre copiii lor, primesc la rându-mi observații frecvente de la fiul meu . Una din ele este : “de ce nu folosesc mașina de spălat vase”?
O mai folosesc, e drept, însă doar atunci când am musafiri și stiva de vase din chiuvetă ajunge să depășească Everestul. In rest, fiind o persoană grăbită, operativă și de acțiune, prefer să spăl pe loc, sub jet puternic de apă și cu detergentul potrivit, cele câteva vase, adunate după un mic dejun sau un prânz frugal.
La experiența mea matusalemică de gospodină, mi-au trecut prin mână destule formule de detergent de vase . Unele îmi produceau încântare. Altele le lăsau mâinilor mele, ca amintire , câte-o alergie de toată frumusețea. (cu care ajungeam deseori la dermatolog). Unele miroseau nașpa, altele deloc. Până am dat, întâmplător, de
detergentul SPARK de la SANO. Nu mai știu dacă mi l-a recomandat cineva, l-am văzut la televizor, sau pur și simplu, mâna Destinului l-a luat, din raftul de la supermarket, strecurându-mi-l în coș. Cert este că, dupa prima “conlucrare”, m-a cucerit definitiv : în urma lui , farfuriile îmi zâmbeau strălucitor de curate, vesela devenise sclipitoare, iar pe pahare nu puteam găsi nicio urmă, nici măcar apropiindu-mi de ochi lupa aceea puternică, pe care o țin ascunsă într-unul din sertarele din bucătărie. Să vă spun și de oalele pline de grăsime și care mai totdeauna-mi dau de furcă, la spălat? În doi timpi și trei mișcări, oalele mele erau curate-lună, fără pic de urmă a grăsimii lăsate de bunătățile gătite (să știți că sunt o “bucătăreasă” deloc rea!😉).
…Însă cireașa de pe tort este alta : mâinile mele n-au mai știut ce este aceea “alergie”! Am crezut că visez și am expediat la coșul de gunoi enervantele mănuși de cauciuc, recomandate de dermatolog. După care am luat recipientul în mână și i-am lecturat curioasă eticheta, găsind răspunsul : SANO SPARK conține cel puțin 24% ingrediente active. Ăsta e și secretul său! Adică motivul pentru care curăță atât de ușor murdăria și grăsimea!
Vă mai întrebați de ce ador să spăl cu SANO? Cred că v-am dat destule argumente! Mai adăugați și aroma plăcută, strecurată de fabricanți în elegantele recipiente de plastic. Eu , personal , ador mirosul de lavandă, de aceea îl aleg mereu pe cel violet! 😉
P.S. Dacă v-ați îndrăgostit de SANO SPARK, puteți afla și despre alte produse SANO, la fel de bune. Eu, spre exemplu, le-am găsit aici: www.sanoromania.ro. Iar apoi, fireste, in magazine, sau online! 😉








Comentează