Femei de 10

Dresajul minţii

Știm de la școală că „repetiția e mama învățăturii”, dar asociem asta mai mult cu memorarea unor cunoștințe. Însă repetiția are o arie mult mai largă de influență asupra noastră și nu e întotdeauna bună. Repetarea unui gest reflex, în timp, duce la un tic nervos, la un comportament compulsiv; repetarea unei acțiuni sau activități nesănătoase formează, în timp, un nărav; repetarea unor mișcări la un antrenament al animalelor reprezintă un dresaj. Dar ce e de făcut când dresajul ăsta pătrunde în viața noastră, a ființelor raționale, lucide, care pot face alegeri în mod liber? Cum să refuzăm influența celor care vor să se joace cu mintea noastră, prin sugestii și mesaje cu o insistență de picătură chinezească?
În celebra lucrare Psihologia maselor, una din marile cărți mici ale culturii, Gustave Le Bon avertiza, analizând manifestarea mulțimilor în timpul Revoluției Franceze de la 1789, că oamenii încep să creadă ceea ce li se repetă obsesiv. Cu alte cuvinte, pentru cei mulți, repetiția ține loc de demonstrație! O afirmație devine „adevărată” numai pentru că e spusă de multe ori, te asaltează din toate părțile. Dacă un zvon circulă asiduu, oricât de nefondat, se va spune că „nu iese fum fără foc”. Dacă unui copil i se repetă că nu e bun de nimic, va deveni un adult „de nimic”. Dacă mail-ul iti e asaltat de reclame care spun că slăbești mestecând în somn, vei încerca, într-un final disperat, și „metoda” asta de slăbit. Dacă unui popor i se repetă că nu are vreun preț în istoria umanității, după câteva generații va deveni șters, ingrat față de valorile sale, ignorant și uituc.
Așadar, pentru a ne imuniza la influența malefică a acestor conjuncturi și demersuri repetitive, să preluăm mai critic datele puse în circulație; să cerem argumente, fapte, dovezi și să vedem dacă ele stau în picioare; să respingem simplele speculații sau interpretări cu pretenție de analiză pertinentă. Să nu ne clătinăm ca frunza pe ape și să fim conștienți de faptul că nu toți ne sunt binevoitori. Să ne amintim vorba aceea tonică și detașată a lui Nichita Stănescu, poetul nostru rămas dincolo de binele și de răul lumii acestui nou secol, un poet care avea cultul prieteniei: „Nu mor caii când vor câinii!”
Și, deși uneori se întâmplă s-o auzim și din gura celor ce se plasează, mai degrabă, în clasa câinească, să nu uităm că ea e valabilă doar pentru cai…

Uscatoare rufe