Paula Seling: “Nimic din ceea de a fost înainte de a spune DA nu e important!”

– Ești o reprezentantă destoinică a frumosului Maramureș. Cum și-a pus “lumea Nordului” amprenta asupra personalității tale?
– Cred că sunt o persoană care ține mult la familie și la amintirile copilăriei, la tradiție, sărbători, lucruri spirituale, la oameni în general. Îmi plac lucrurile simple, nu sunt o persoană de oraș, prefer natura, parcurile, zonele liniștite, în locul agitației orașelor mari. Nu pun preț pe „aparențe”, nu mă interesează gura lumii și nici eu nu cred că am dreptul să vorbesc despre nimeni, să îmi dau cu părerea. Mă pun în locul celuilalt înainte să spun orice l-ar putea afecta și adesea cântăresc lucrurile, încercând să îmi dau seama ce anume ar fi mai în avantajul său. Încerc să fac cât bine îmi stă în putință și adesea uit dacă și când m-a supărat cineva, și dacă îmi amintesc cumva, îmi trece foarte repede. Nu iau niciodată decizii definitive pentru că știu că ar putea să existe o altă dimensiune a viitorului printr-o decizie alternativă.
Nu știu dacă aceste lucruri există în mine datorită copilariei petrecute în Maramureș, dar știu că Maramureșul îmi lipsește enorm, cu toate lucrurile minunate pe care le am ca model al perfecțiunii, de acolo, și mereu am căutat senzațiile de fericire absolută pe care am simțit-o în locurile acelea, Uneori le găsesc chiar de mă simt departe de casă.

– Se spune că, pentru cineva venit din “locuri liniștite”, acomodarea cu Bucurestiul e criminală! Ai trecut și tu prin așa ceva?
– Bineînțeles! Au fost momente când nu știam de ce nu funcționez și de ce nu mă regăsesc în nimic. Porneam spre Piața Unirii și ajungeam la Pipera, nu aveam telefon mobil să anunț persoana cu care trebuia să mă întâlnesc că nu voi ajunge la timp. Îmi era greu să percep distanțele în condițiile în care în Baia Mare făceai maxim 15 minute de la un capăt la altul al orașului, cu mașina. Nu înțelegeam cum cineva te poate fura ziua în amiaza mare, căci am pățit-o, rămânând fără banii trimiși de părinți pentru o lună, undeva în zona Moșilor.
La începutul mutării mele în București mă simțeam pierdută, la propriu și la figurat și îmi venea să plâng de fiecare dată când mă gândeam la camera mea de acasă, unde mă așteptau brațele mamei și vorbele de îmbărbătare ale tatălui. Nu știam ce fac acolo și aș fi plecat urgent dacă nu mă ținea facultatea. Am avut norocul să stau la niște prieteni dragi care au mai alungat din dorul de casă și pe care, simțindu-i atât de apropiați sufletului meu, i-am numit „bunicii din București”. Ei mi-au șters multe lacrimi de tristețe și m-au ajutat să mă acomodez.

– Și chiar dacă, să zicem că te-ai acomodat, nu te-am regăsit în “conglomeratul vedetelor Prezentului: nu te prea văd pe la petreceri mondene, nu prea apari prin tabloide, ai fost ferită de implicarea în scandaluri. Nu este asta, oare, o frână în promovarea ta ca artistă? Colegele tale de breaslă ar fi în stare să facă orice, pentru a fi în prim-planul atenției!
– Nu mă interesează genul acela de atenție, eu sunt o persoană timidă și niciodată nu mi-a plăcut să mă dau in spectacol. Aparițiile mele publice sunt întotdeauna cu scopul de a-mi cânta muzica pe care o fac considerând-o un dar, un mijloc de a ajuta sufletul să simtă, să acumuleze, să se înalțe. Nu știu dacă este o frână, însă cred că cine își dorește să mă caute, mă gasește, cu tot cu muzica mea, fără să atrag atenția cu alte „bling”-uri inutile, de orice fel ar fi ele. Sunt o persoană simplă și nu mă interesează să mă prezint altfel.

– Când s-a scris cel mai mult despre tine?
– Cred că atunci când am reprezentat România la Eurovision. Atunci m-am bucurat de o atenție imensă, atât eu cât și colegul meu Ovi. Este copleșitor ce ți se întâmplă, uman și artistic, atunci când ajungi să reprezinți țara ta într-o competiție de așa o mare anvergură. Simți atâtea inimi care bat lângă a ta, simți ajutorul și sprijinul tuturor, dar te și ard profund vorbele aruncate cu scopul de a răni. Te copleșește grija cu care echipa de oameni ce te reprezintă îți sprijină acțiunile și îți pune în valoare talentul.

– Ați răsplătit amândoi, cu vârf și îndesat, această grijă! Este grea haina celebrității? Care îi sunt dezavantajele? Ai deschis vreo ușă, cu chipul și numele tău celebre?
– Nu cred că se poate pune problema așa. Celebritatea, într-o lume perfectă, ar trebui să fie ca oricare altă „meserie” căreia te dedici și pe care o iubești. În lumea noastră cu „ceva” imperfecțiuni, singurele lucruri care îți umbresc din bucuria de a fi posesorul acestui minunat dar ce se numește „voce” și „act artistic” este imposibilitatea de a înțelege nevoia umană de a răspândi lucruri care deformeză realitatea și care te pot prezenta într-o altă lumină. Uman, nu mă deranjează, am învățat să dau socoteală doar Lui Dumnezeu, însă uneori, asta poate influența mesajul pe care aș dori să îl transmit prin muzica mea, și asta nu e bine.
În rest, recunosc, e o mare bucurie când, oriunde merg, lumea îmi zâmbește frumos și îmi împărtășește amintiri frumoase strâns legate de piese pe care le-am cântat de-a lungul timpului. Nu am dat ocazia să fiu „privilegiată” de statutul de persoană publică la ușile la care am bătut, decât dacă amabilitatea și zâmbetul larg pot fi considerate dovezi în sensul ăsta.

– Da, ai dreptate, la capitolul amabilitate și zâmbet larg nu mulți te pot întrece! Hai să revenim la momentul de-nceput al carierei tale. Ai venit în Bucuresti cu o valiză de talent. Și totusi , de cele mai multe ori, acesta nu e suficient pentru a deveni “cineva”. În cazul tău, ce i s-a adăugat?
– Nu știu. Credință și „drumul bun”. Am pășit pe o cale atent supravegheată de părinții mei care au avut sfaturi bune mereu, am beneficiat de sprijinul necondiționat și total al fratelui meu extrem de talentat care m-a facut să pășesc pe un drum mai puțin bătătorit, am avut oameni minunați alături, pe oamenii minunați de la Fundația Culturală Phoenix cărora le datorez multe momente speciale din cariera mea.

– Când o femeie frumoasă reușește în viață, cârcotașii se grăbesc să pună aceste reușite pe seama unor barbați.. Infirmă! Sau..confirmă!
– Ce gandire misogina! Si ce cliseu demn de compatimit! Exista doua posibilitati de analizat: daca am trai in lumea in care femeile frumoase nu ar fi in stare sa faca nimic fara ajutorul unor barbati ar insemna ca suntem pierduti; a doua posibilitate ar fi ca femeile frumoase chiar ar fi in stare sa gandeasca si sa actioneze pentru ele si pentru planurile lor, calculat, la rece, insa oamenii le-ar considera incapabile si atunci chiar e pacat…Oricare dintre cele doua variante sunt urate. Eu traiesc intr-o alta lume, aceea in care femeia este iubita, respectata si face propriile alegeri asa cum crede ea, cu ajutorul celor care o considera valoroasa si care doresc sa o faca sa straluceasca.

– Încet-încet am migrat spre tărâmul iubirii! Ma bucur, pentru că tocmai mă pregăteam să te întreb despre prima ta iubire!
– Din punctul de vedere al unei femei maritate pot spune ca nimic din ceea ce a fost inainte de a spune „DA” nu e important. Prima iubire ar fi singura care a contat atat de mult incat sa-i promiti iubire vesnica celui caruia ii dedici viata ta. Si pentru ca te vad stramband din nas, am sa iti spun ca Radu este omul ce m-a facut sa fac autostopul de la Predeal la Brasov in urma cu 19 ani, cel care m-a facut sa-i fac poze pe ascuns, la Navodari, in 1995, fara sa il cunosc, sa ma apropii de el fara sa mai conteze timiditatea mea si sa-i spun de ce imi place de el. A fost cel care, dupa noua ani m-a suna si caruia, o saptamana jumate de la telefonul respectiv, ii spuneam „DA” .

– Dar despre ultima iubire… ce ne poți spune?? – Radu nu este numai un om iubit, ci și util! Nu pot uita cum, la Eurovision, era unul dintre cei mai activi membri ai delegației României, mai avea puțin și îl vedeam și pe scenă, în timpul concursului, pentru a fixa diverse detalii tehnice. Vorbește-ne despre el..
– El este omul bun la toate, nu se da inapoi de la nimic. Este, de profesie, inginer constructor, dar a studiat tobele si are una dintre cele mai educate si fine urechi pe care le cunosc. Ma critica mereu, ma ajuta mereu, este mereu alaturi de mine si face tot ce poate pentru a-mi stimula creativitatea. A construit o casa pentru noi, ii place sa faca lucruri cu mana lui, este extrem de atent la detalii si simte nevoia sa cotroleze tot ce ar putea sa modifice rezultatul final al lucrurilor pe care le face sau la care participa. Este foarte sufletist desi nu arata asta niciodata, pare de fier dar e si sensibil.

– E un om bun și aveți o căsnicie frumoasă și foarte…firească! De regulă, oamenii cred despre vedete că sunt “altfel” decât ei, că viața lor privată se subordonează unor alte reguli. Este mai specială viața ta, de când te-ai transformat din Seling Paula în Paula Seling?
– Cred ca da, deoarece incepi sa intelegi responsabilitatea pe care o ai fata de public, fata de cei care se uita admirativ la tine. Asta te face sa fii mult mai disciplinat, mai atent cu tine si cu cei din jur, mai autocritic. Binenteles ca viata este speciala cand esti o persoana cunoscuta si stii ca orice spui sau faci poate fi interprerat. Ca o consecinta, incepi sa te gandesti foarte mult la efect, gandesti „preventiv”. E posibil sa fii mai retras deoarece, cand nu esti in cea mai pozitiva stare, din diferite motive, preferi sa ramai retras decat sa nu poti sa reactionezi pozitiv la intalnirea cu privirile admirative.

– Aș vrea să ma reîntorc puțin la viața voastră de familie. Radu e un bărbat drăguț, iar tu o persoană foarte ocupată. Nu ți-e teamă că, în lipsa ta, se găsesc destule să îi facă ochi dulci?
– In afara de timpul pe care il petrec la scoala, Radu si cu mine suntem mereu impreuna, la concerte, filmari si tot ceea ce tine de aparitiile publice legate de muzica mea. Sunt convinsa ca sunt destule fete care se uita admirativ, insa nu cred ca e cazul sa ma gandesc la lucruri de genul acesta. Daca nu ai incredere, inseamna ca e destul de nesigura pe tie si pe relatia in care te afli.

– Și acum reciproca : cum se împacă EL cu admiratorii tăi? Cum aplanezi discutiile pe această temă? ( să nu-mi spui că nu e cazul, pentru că nu există om care iubește, să nu fie puțin gelos sau măcar ușor îngrijorat că te-ar putea pierde!)
– Ma cunoaște. Stie cine sunt. Am telefonul și gandurile mereu la dispozitia lui. Cuvintele pe care le-am spus mai devreme sunt valabile si in cazul meu.

– Ca să nu mă boscorodești că nu te-am întrebat nimic despre profesie, următoarea întrebare este: ce ne pregătești?
– Muzica, multa muzica, multe versuri am scris in ultima vreme! Se pare ca ma cauta inspiratia mai des de cand am inteles mai bine „mecanismele” studiind Compozitia la UNMB Bucuresti. Cea mai mare parte a timpului o petrec la scoala iar restul, la concerte in tara sau lucrand la noul album pe care vreau sa il termin in primavara asta.

– In final, te rog să alegi un cântec, pe care să-l postăm pe site-ul nostru și pe care să-l însoțești cu o dedicație personală. Dar nu generală, ci punctuală! ..doar există atâtea persoane importante în viața ta!?
– Da, iată ce cântec v-am ales! Îl dedic prietenilor mei de peste hotare care nu pot fi acasa de sarbatori, alaturi de gândurile mele bune si de cele mai frumoase urări.