Mi-a plăcut dintotdeauna să fiu atentă la detalii. Din punctul meu de vedere, detaliul schimbă totul. Un detaliu poate să definească un om, poate să influențeze o viață, poate să schimbe cursul istoriei. Uite, vă dau și un exemplu la-ndemână : prietena mea, despre care v-am mai scris, și care m-a anunțat că “după coronavirus, divorțează” : mi-a mărturisit chiar ea că, pe când abia își combina fluturii din stomacul său, cu cei din al curtezanului ce urma să-i devină soț, a observat, în treacăt, că stimabilul era foarte des sunat de mama lui ; chiar și în timpul întâlnirilor lor amoroase. N-a deranjat-o acest DETALIU. “Ce frumos! Ce relație caldă au!” – a gândit ea, naivă. După ce s-au luat însă, acest “detaliu” a început s-o sufoce : mama-soacră ( chiar și nefiind prezentă “în peisaj”) era mereu printre ei. Cu cate un telefon, dat de multe ori în cele mai nepotrivite momente. Devenise un nevăzut “al treilea membru al familiei”. Evident, au urmat discuțiile, certurile, amenințările de divorț. Toate, pornite de la un detaliu, subevaluat la momentul respectiv.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc. Ci despre un detaliu, care mi-a sărit în ochi, în ultima lună, tot butonând televizorul și “răsfoind” internetul . Ați observat că marea majoritate a celor care vorbesc la televizor – pe skype, firește, de acasă – și marea majoritate a celor care filmează – tot acasă – mesaje de responsabilizare, solicitate de inițiatorii diverselor campanii , așadar marea majoritate a acestora se filmează în fața bibliotecii personale?!? O mai mare dovadă de snobism, nici c-am văzut! Ok, în cazul unora dintre ei, background-ul nu mă deranjează. Adică, e clar că pe Ion Cristoiu nu mi-l imaginez nici eu altfel decât înconjurat de cărți, pentru că-l cunosc și știu că aceste cărți reprezintă viața lui! Îl definesc, așadar.
Dar sunt o multime de inși, printre cei pe care-i vântură eterul în zilele astea, care n-au mai luat o carte în mână de decenii bune, în schimb pozează doct, în fața unor biblioteci, încropite “ca să fie” , din titluri “la modă”, sau moștenite probabil de la părinți. Cu ce te ajută, bre, să pozezi în fața unor armate de tomuri care au încă filele lipite? Ce “plus” îți va aduce imaginea ta, profilată pe un perete de cărți nedeschise , poate, niciodată, decât pentru a ascunde prin ele valuta pe care n-o vrei descoperită de nevastă?…Crezi că ne păcălești? Că vom zice instantaneu : “Măi, ce om cult! Măi, ce înclinații rafinate are!” ?!? Unii dintre noi, ușor “păcălibili”, mai dau și cate-un zoom pe pozele de pe net, să vadă cam ce cărți adună biblioteca respectivă. Și descoperă …cărți de bucate, ghiduri turistice sau colecția de “Povești nemuritoare” și alte lecturi obligatorii de prin școala generală…
De ce să nu pari ceea ce ești? Oare singurul loc în care te poți filma/fotografia sau din care poti intra în direct cu moderatorii din platou, este biblioteca? Fii firesc! Decorul pe care ti-l alegi, nu te definește ca om, decât poate în ochii fraierilor! Dacă ești un tip valoros, te asigur că poți emite și din cămară, eu tot te voi prețui! Nu mă interesează dacă Hagi va vorbi, pe skype, la televizor, cocoțat în vârful patului sau în fața unei biblioteci cu volume legate în piele : eu știu cine e Hagi și voi continua să-l admir, fără rezerv.
…zilele trecute am vazut, într-o emisiune de divertisment, o vedetă de folclor pe care o cunosc bine ( nu de primă linie, nu-i dau numele!) intervenind în direct, din locuința sa. Evident – din fața unei biblioteci impresionante, care acoperea un perete întreg. Măi, să fie! – mi-am zis, ușor invidioasă, în sinea mea ( biblioteca mea este una “de bun simț”, nici prea străvezie, nici prea stufoasă, la fel cum îmi sunt lecturile din ultimii ani – puse la grea încercare de agitata mea existență). Pentru că am vrut să-mi verific teoria, am pus mâna pe telefon și, sub pretextul unui interviu pentru prezentul site, am povestit puțin cu respectiva. “Printre altele” , i-am spus că am văzut-o la televizor și că i-am admirat biblioteca. “Ași! – mi-a răspuns. Nu era a mea! Cand mi-au zis că mă vor suna, în direct, am mers la vecina, care e profesoară de istorie și am rugat-o să mă lase să filmez la ea! La mine era cam dezordine, nu prea aveam ce arăta..”
Quod erat demonstrandum!
Comentează