Sănătate

Un fost pacient rememorează coșmarul trăit la Terapie intensivă

O emoționantă postare pe Facebook mi-a atras atenția. Am verificat contul, pentru a-l cunoaște pe autor și a mă convinge că este de bună credință. Așa părea. Am recitit încă o dată postarea. Am simțit aceeași emoție. I-am scris un mesaj privat, cerându-i permisiunea să preiau, în revista noastră online, gândurile sale. A încuviințat, cu rugămintea de a nu-i folosi decât inițialele. Vă asigur că este un tânăr real, la fel cum reală este și experiența prin care  a trecut. Una este, când auzim , la televizor, cuvintele “Terapie intensivă” și cu totul alta, când pătrunzi, chiar și cu ajutorul amintirilor unui supraviețuitor, în acest loc de unde nu toată lumea se întoarce acasă..
Așadar, citiți emoționanta postare pe care tânărul  V.S. a încredințat-o virtualilor săi prieteni, în chip de avertisment pentru cei ce încă nu iau în serios dezastrul care ni se întâmplă…

“…M-am tot gândit dacă să scriu sau nu ceea ce urmează pentru că nu imi face placere să imi amintesc și nici nu prea cred ca pot să fac pe cineva să își schimbe atitudinea față de această problemă cu virusul. Dar nici nu am crezut că o sa mai aud prea curând cuvintele: terapie intensivă, intubare, secție ATI. Din păcate le aud non-stop la tv și, de fiecare dată, simt un fior ciudat, un amestec de imagini și frânturi de imagini combinat cu o spaimă că m-aș putea întoarce acolo. Acolo, adică într-o secție de terapie intensivă, singur, intubat, cu un cateter montat la nivelul gâtului, cu mai multe tuburi de dren care ies din mine.

Dar nu asta este cel mai greu când ești acolo. Nu durerea fizică este cel mai greu de suportat acolo. Cel mai greu este să suporți incertitudinea că vei mai putea ieși vreodată de acolo, incertitudinea că, dacă ce vezi tu, este real, dacă încă mai ești în viață sau ești doar într-un vis pe care mintea ți-l impune pentru a te liniști. Nici astăzi nu am certitutinea că nu sunt într-un vis ca acela.

Am auzit mărturii ale unor oameni infectați cu acest Covid19. Povesteau despre groaza pe care o ai când rămâi fără aer, când implori să mai poți inspira atât aer cât ai nevoie, cănd ceri disperat să fii intubat, adică sa fii ajutat să traiești. Adică să ți se monteze acel aparat despre care aflăm zilele astea că ne cam lipsește. Fix așa e.

Recunosc că și eu am fost luat de valul de glume de pe net legat de situația nouă prin care trecem dar umorul bun nu are ce să facă rau. Însă nu trebuie să luăm în derâdere gravitatea problemei. Cei mai mulți din voi sunteți tineri și, mai mult ca sigur, nu o să aveți probleme de genul celor scrise mai sus dar părinții/ bunicii da, ar putea.. Când ești acolo, nu suferi doar tu, suferă toți cei dragi ție. De cele mai multe ori, suferă doar ei pentru că tu nu ești conștient.

Cum spuneam, și eu am tendința să uit experiența nefericită trăită dar televizorul/internetul (inevitabil) mă aduce așa inapoi la o stare de îngrijorare/precauție. Tot ce îndrăznesc să vă spun este să faceți tot ce puteți să nu ajungeți voi sau apropiații în situația de a avea nevoie de aparat de ventilație.

În rest, #staysafe…”

Uscatoare rufe