Bombănelile Marinei Editoriale

Ziua în care nu voi merge la înmormântarea lui ANDO…

    

…..I-am spus : “Hai, Tavi, vino în emisiune, să nu încheiem acest sezon fără să invităm un jurnalist de 10!” . La capătul celălalt al firului a urmat o clipă de liniște.  “-Păi sunt eu, oare, un jurnalist de 10?!? Generația noastră nu mai e valabilă, alții sunt la rând acum..”. Vocea îi era adâncă și nu foarte veselă… Dar eu știam că așa voi păți, pentru că așa pățeam de fiecare dată, cand vroiam să-l “scot în față”. Mă enerva modestia lui, căci știam cât de valoros este :  îl iubeam încă de când eram copil și-i deslușeam semnătura pe “desenele care mă făceau sa râd” .. Muuuuult mai târziu l-am cunoscut personal ( cred că la un “Veniți cu noi pe programul 2” al lui Tatulici, pe când eu eram un “oarece” neînsemnat si făceam primii pași în televiziune). Mi s-a părut fabulos să dau mâna cu ANDO, uriașul ANDO, legendă a copilăriei mele, model în ale gazetăriei… și am păstrat legătura, astfel încat, peste ceva ani, mi-a onorat și mie emisiunile cu prezența sa… Mai apoi l-am simțit bucuros să răspundă la repetatele mele provocări de a-mi crea copertele cărților mele , ba chiar și ilustrațiile unora dintre ele. Atunci l-am cunoscut mai bine și am adăugat admirației mele și alte calități  mai puțin vizibile : corectitudine, seriozitate și chiar generozitate ( vă dați seama că posibilitățile mele de remunerare erau tare străvezii…) .  Peste toate, modestia era precum un văl care acoperea tot ceea ce făcea, fiecare vorbă, fiecare gest, fiecare apariție publică…Doamne, și cât mă mai chinuiam să-l ademenesc în vânzoleala lansărilor mele de carte ! – doar era și el “părtaș” la reușitele mele!  “Vin, dar să nu mă pui să vorbesc. Știi că nu-mi place să ies în evidență!”…”- Doamne, Tavi, dar tu erai deja ieșit în evidență încă de pe când eu abia învățam să scriu! “…Până la urmă venea, căci amândurora ne era dragă prietenia noastră. Se supăra cand îl așezam în prezidiu, însă venea mereu cu vorbele notate cu grijă pe foi : era atât de emotiv, cum rar mi-a fost dat să văd, în breasla noastră…

….Am nenumărate interviuri cu ANDO. Și în revista pe care o conduc, și în emisiunea de la TVR… Sâmbăta aceasta, ultimul dintre ele va porni către voi…Tavi nu-l va mai vedea. Primisem , cu ceva zile în urmă, un mesaj scris,  pe telefon, prin care mă întreba cand va fi difuzată emisiunea înregistrată cu el,  la final de septembrie. “Pe 19!” – i-am răspuns. După care a venit mesajul “prăbușitor” :  “Sper să apuc s-o văd. Sunt internat la Nasta, am fost la un pas de terapie intensivă…Ai grijă, nu e de glumă cu COVID-ul ăsta”… În emisiune puseserăm amândoi la cale o expoziție cu vreo 30 din caricaturile din ciclul Pandemiei. Fusese încântat de ideea mea, de a-i “expune” desenele, în platoul de filmare, nu pe șevalete, ci imprimate, pe tricouri. “- Ce idee grozavă, Marina!” – m-a “mângâiat el pe creștet”, telefonic, cu glasul său molcom, de om care nu cred că a ridicat niciodată tonul la cineva. În scris era însă neiertător.. “…- Dar de unde luăm banii?” – s-a îngrijorat Ando, gandind mai bine la ideea mea… “- Mă ocup eu de asta, Tavi!” – l-am liniștit. M-am dat peste cap, am găsit un sponsor, am imprimat tricourile, iar sâmbătă, 30 sept, Octavian Andronic a intrat în studioul Pangrati și era să leșine de bucurie : de-a curmezișul scenei erau atârnate pe frânghii, precum rufele la uscat, tricourile purtându-i pe piept incisivele caricaturi. Bucuria de pe chipul unuia din idolii românilor în ale gazetăriei, a fost cea mai fericită recompensă pentru eforturile mele…

Bref. Sâmbătă emisia o pornește spre eter, iar astazi, ANDO – pe ultimul său drum. Am  primit înștiințarea privind înmormântarea și pe Facebook, și pe mesaje private, și telefonic, și prin email. Am nenumărate “invitații la înmormântare”…Mi-am pregatit de cu seară hainele potrivite și…uite,  dimineața am simțit că nu am, pur și simplu,  puterea s-o fac. Că nu vreau ca acest om minunat să-mi rămână în minte altfel decât așa cum îl știu : sclipitor de viu, incredibil de prezent în viața românilor.

      Iartă-mă, Ando, știu că ai fost prezent la toate lansările mele, eu însă nu voi fi la lansarea ta către stele, ci voi continua să-mi imaginez că ești tot acolo unde te știu, la masa ta încărcată de hârtii, unde-ți născoceai editorialele și desenele încărcate de tâlc. Și nu te voi șterge nici din memoria telefonului, bucurându-mă să mă mai ciocnesc,  câteodată de numele tău, atunci când voi căuta cine știe ce alt abonat cu litera “A”.

 

Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA : CAMPANIA VOUCHER VICHY