Bombănelile Marinei Editoriale

Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs! 

                                                

….” e un nemernic ordinar, mi-a mâncat douăzeci de ani din viață!….da, dar ce bărbat bine era, cum întorceau toate femeile capul dupa el, pe stradă…de fapt, de la asta ni s-a și tras, pentru că a început să întoarcă și el capul după ele…dar venea mereu acasă, la mine, la copii…și , de fapt, degeaba venea, că nu-l simțeam niciodată prezent : ba se uita la meci, ba belea ochii în calculator….da, dar aducea bani în casă..și nu puțini..am avut o viața îndestulată….mda,  și la partaj a împărțit totul în favoarea lui, deși eu am tras greul casei, eu am avut grija de gospodărie, eu am crescut copiii…și ce copii frumoși avem impreună, recunosc, seamana cu el, mai ales fata…dar mai bine n-ar semăna, că de câte ori mă uit la ea, îl văd pe netrebnic…sunt zile cand mi se face atat de dor de el, e atât de pustie casa fără el…apoi realizez cum m-a împărțit, în  ultimii ani, cu pițipoanca aia de la serviciu și mi se taie…eu îl așteptam acasa cu tocănițele mele, el venea, chipurile, de la birou, dar de fapt din brațele ei…și totuși, ce i-aș mai găti o tocaniță, pentru ca apoi să stam și să ne giugiulim pe canapeaua din sufragerie, in timp ce urmărim serialul nostru preferat…de fapt, povestea asta cu giugiuleala era o rara avis, că în rest era lemn tănase….cu mine, că cu ea probabil că se rupea în figuri…dar ce dor mi se face uneori de figura lui….și ce i-aș poci-o, pentru ceea ce mi-a făcut…dar poate că e mai bine, acum sunt liberă, am scapat de călcat cămăși, de slugărit de dimineata până seara…dar uneori mi se face atât de dor de el…nemernicul, după ce că i-am suportat-o și pe mă-sa, care își făcuse un obicei să vină în fiecare weekend la București…dar ce frumos era duminica, după ce o conduceam la gară si mă ducea la mall și îmi cumpăra câte un cadou, așa, ca un soi de revanșă pentru deranjul provocat de soacră-mea…mie îmi lua câte o rochie ieftină, iar ăleia îi lua probabil bijuterii și poșete Michael Kors…dar știu  sigur : se va sătura și de ea și se va întoarce la mine…va fi însă prea târziu, eu voi fi îndrăgostită de alt barbat, care mă va iubi nebunește…și dacă n-am să-l găsesc?…bărbații buni nu sunt pe toate drumurile…poate ar fi mai bine totuși să nu mă grăbesc și să-l aștept?…și dacă nu mai vine niciodată?..”

    …Rezistam cu greu acestui monolog, care se deșira de pe mosorul interior al prietenei mele. Venise la mine la o cafea, care se transformase însă  într-un nesfârșit dialog cu sine însăși. Degeaba încercam sa mă infiltrez și eu cu câte o observatie sau câte un sfat ( era un domeniu la care, din păcate, mă pricepeam🥴), femeia își turuia gândurile cu viteza unui divorț la notar, punându-și întrebari și răspunzându-și singură. Am încercat, în timp ce se înfășura în  pardesiu , să-i sugerez să taie cordonul ombilical cu Trecutul și să-și vadă de viață, însă căutătura pe care mi-a aruncat-o, m-a cumințit. Până la urmă, fiecare procedează cum îi spune sufletul, chit că și-o ia mai apoi în barbă. Măcar piere pe limba sa, precum pasărea din proverb. 

Un lucru am simtit nevoia să i-l strig, pe scări, când deja ajunsese la etajul de mai jos : să nu se iluzioneze că i se va întoarce bărbatul acasă. Pentru că nu va fi așa. 

Și…poate ca e mai bine! 😉 

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VEDIXIN MAX