Bombănelile Marinei Editoriale

Cum s-a trezit Dan Bittman vorbind în gura mare. Sau …despre cum ne-a “feliat” Coronavirusul 

 

…de fapt, despre cum ne-a împărțit. Nu că înainte am fi fost mai uniți. Tot același “cozonac” eram, cu nucă, stafide și rahat. Mult rahat. Dar acum cozonacul e feliat, iar rahatul apare în fiecare dintre felii…

     După 7 luni de pandemie, am încetat să mai fim “simpli cetățeni” ai aceleiași țări. Suntem, eventual, aceiași “jucători”,  in terenul aceleiași pandemii. Care ne-a și împărțit , cu garduri imaginare, în două categorii : cei care cred, versus cei care nu cred nici în ruptul capului. Între ei se mai strecoară, e drept, și unii care încă se mai îndoiesc îndoiesc : ba cred, ba nu mai cred. În perioadele electorale li se spune “indeciși”. În cazul de față i-aș numi “manipulabili” – aluatul perfect pentru a coace isterii necesare unora si altora. Pe nehotărâții ăștia ( iar hotărârea este copilul rezultat din mariajul ignoranței cu credulitatea)  știrile auzite la televizor îi fac când să se baricadeze în case,  când să se alăture turmei adunată în fața Guvernului și care protestează împotriva măștilor…

Apoi ne-a împărțit Coronavirusul – pe noi, cei ce am fost cuceriți de “farmecul” lui și credem orbește în el –  în optimiști și pesimiști. Primii așteaptă cu încredere vaccinul si își fixează deja planuri pe viitor : “La anu’, pe vremea asta, mă voi bronza în Maldive” sau “ De Sf. Maria, voi juca la nunta fiicei mele, împreună cu alți 200 de nuntași”. Ca de obicei, optimiștilor le e mai simplu. Au la ce să se gândească, respectă conștiincioși toate indicațiile guvernanților, fiind siguri că așa “pun și ei umărul” la eradicarea nenorocitului de virus. ..Ceilalți – peșimiștii –  își numără, în taină, zilele până la întâlnirea cu Lumea de Apoi. Își recapitulează viața, își stresează familia cu lamentări, refuzând însă categoric să fie extrași din prăpastia depresiei. De acolo, de pe fundul ei, ne strigă nouă, ăstora de pe buza ei, cum că nu mai cred în niciun vaccin, nu cred în sistemul de sanătate și nici macar în Dumnezeu nu mai cred, cum că i-ar putea salva…

       Și tot Coronavirusul ne împarte în sărăciți și îmbogățiți. Unii au vândut măști și au devenit milionari, alții au cumpărat măști și au devenit șomeri. Aceștia din urmă  – “victimele” –  s-au trezit  la rândul lor împărțiți de către hiperactivul virus : odată sunt cei care s-au resemnat și și-au reconstruit viața. Au năvălit în online, inventând mașinării de scos bani via eter.  Dar vin din urmă ceilalți – cei care au acumulat , în aceste luni, atâta disperare, încât au răbufnit în spațiul public. Efectul ? L-au împărțit, felii, și pe acesta. Peste noapte, și-au câștigat, în egală măsură, și susținători, dar și critici agresivi. Vă gândiți și voi la Dan Bitman, nu? Charismaticul – până mai ieri! – artist,  s-a trezind împins de brânciul disperării pe patinuarul lunecos  al unei teme sensibile. Într-o lume normală, Dan Bittman ar avea voie să-și spună liniștit părerea – așa, șchioapă cum e ea. Lumea i-ar aprecia sau nu spusele, dar ar continua să-i asculte melodiile nemuritoare. Ei nu! Trăim în România, Dan s-a trezit vorbind , iar virtualul stadion de concerte în care era așezată întreaga Românie, s-a golit… Dan s-a “ușurat”, și-a spus Of-ul, exprimand de fapt ceea ce mulți dintre colegii săi de breaslă au fi vrut să spună. Doar că ei au fost trași la timp de mânecă, povățuiți să tacă și să-și vadă de treabă.

    Toate cele de mai sus dovedesc un singur lucru : sistemul nostru nervos e întins precum un elastic și e suficient să ieși, în public, cu o atitudine vehementă, că elasticul se rupe și lumea răbufnește. Deși, în esență, și unii și alții împărțim aceeași depresie, suntem încălecați de aceleași incertitudini, avem aceiași dușmani, ne dorim la fel de tare să revenim la viața anterioară. Viața în care Dan Bitman cânta, iar noi îl iubeam cu toții, în aceeași măsură.

    Fără doar și poate, Coronavirusul ne-a împărțit. Cum se spune, în matematică : o împărțire “cu rest”. Iar restul….este ceea ce a mai rămas din noi. Așa că…vai de cozonacul nostru!

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BRONHOSUPORT

Publicitate