Mama tinea un jurnal.De cate ori se ducea la Biserica , despre ce le vorbea Preotul , cat cheltuia la piata.Dar si ganduri nerostite , temeri , sperante.Era modul ei de a vorbi cu sine.Cu noi discuta vrute si nevrute.In jurnal era sincera.Nu ni-l citea niciodata.Se stransesera caiete bune.Nu se culca fara sa scrie. Nu putea adormi.Constiinta nemarturisita o presa ca o menghina.Spovedania livreasca o elibera.Devenea gata de somn , de vis , de orice.
Tata era altfel , taciturn pana isi gasea un partener de discutie convenabil caruia i se dedica.Apoi regreta efluxul spiritual.
Erau adorabili parintii mei si mi-au dat o educatie inalta.Fara ajutorul lor si al scolilor prin care m-au purtat pasii , as fi aflat lumea dar nu as fi inteles-o.
De mica eram atrasa de sex.Se spune ca fetitele in primul an de viata isi freaca intre ele coapsele pentru a obtine cele dintai senzatii erotice.Baieteii se joaca cu primordiul penian.Parintii se sperie cand vad asemenea gesturi , uitand pe ce cale i-au adus pe lume.
Aveam oroare de chiloteii albi.Nu imi spuneau nimic.Ma dadeam in vant dupa cei inflorati.Gradini intregi se aprindeau in mine.Le simteam parfumul si ma imbatam cu el.Eram o floare intre flori , una inca nedeschisa.
Baietii m-au atras de mica.In primul rand fiindca erau diferiti.Nu intelegeam cum , nascuti ca si mine dintr-o mama si un tata , iesisera astfel.
Povestea cu barza care ne aduce pe lume am detestat-o mereu.In contrapondere era pustiul care intrebat de invatatoare ce i-a adus inaripata si raspunzand ” un fratior ” , pus in fata unei noi chestiuni : ” Cum se simte mama ? ” – a spus evaziv , ca o doare barza.
Exista o inclinatie spre sex asa cum e una spre pictura , muzica , matematici.Parintii si dascalii ne indruma spre cai elitiste si intelectuale spre a o evita pe aceea a pervertirii.Cu cei mai multi dintre noi , reusesc. Dar ramane in acestia un germene neincoltit , lipsit de rod , care ii va face nefericiti , melancolici.
Mi-am asumat destinul. Cu riscul de a nu fi in normele sociale.De a fi o paria.Aratata cu degetul.Fluierata.Dar cate nu intorc capul pe strada crezand ca fluieraturile li se adreseaza…
Viata mea a inceput de cand am devenit constienta de ea. Eram foarte mica.”Ai sa imbatranesti repede fiindca prea le stii pe toate ! ” – asa ma dojeneau cei mari , ei insisi infantili prin luciditatea cu care ma priveau.Intelegerea vietii face pandant cu declinul ei.
Imi placea sa ma privesc in oglinda.Sa vad cum cresc.Si totul era ca la carte.Volumul acela gasit in biblioteca a lor mei , ascuns prin beletristica.Il reasezam cu grija , in acelasi loc , unde a stat ani.
Telarha – inmugurirea sanilor.Ma si simteam un cais feminin , cum zicea Gheorghe Tomozei : ” imi plac trandafirii-femela…”
Apoi , pubarha , parul pubian , blana lui Venus , dupa Freud. Acneea – primele cosuri.Aveam oroare de ele.Unul inghinal si zece pe fata.Degeaba aveam sani daca pe chip purtam umflaturi rosii , sticloase. Cand m-am dus la un dermatolog , mi-a spus : ” Eiii , pustoaico , de la o varsta o sa iti doresti cosurile ….” A fost primul barbat care m-a luat in serios.Lotiunile lui nu au avut efect.Imi strangeau pielea si mi-o descuamau , dar le-am folosit cu incrancenare.Parca erau facute sa dea viata comedoanelor.
”O sa iti treaca dupa pubertate , cu sau fara cremele mele…” – imi spunea sincer , in timp ce mi le prescria pe o reteta kilometrica.Erau formulre galenice , se preparau in farmacie dupa secretul devoalat de mag.Putine apoteci mai detineau laboratoare. Am gasit una inerbelica , ramasa de amorul artei , pentru cei care mai credeau in minuni hipocratice nestandardizate.
Pensionarele de la scara blocului , din ce in ce mai numeroase si mai inghesuite pe banca , ii sopteau mamei , care nu mai asta nu voia sa auda : ” Cand s-o duce la baieti , sa vezi cum scapa de cosuri ! ”
Mama a decis repede : ” mai bine buboasa , dar meritoasa ”. Dar mie , acest gand nu mai imi dadea pace.Acneea era alibiul perfect.
Probam garderoba mamei : ciorapi cu jartiera largita , cizme inalte cu un luciu spalacit de timp , mantouri drepte cu alura militara , fuste-mini ce imi plesneau pe fese.Crescusem…Dincolo de mirajul precocitatii mele , ma uimea un alt fapt : cate lucruri sexy avea mama si nu le purta !
” Sunt demodate ! ” – replica furioasa pe locul ocupat in sifonier , neavand curajul de a recunoaste ca a imbatranit.Dadea vina pe ele ca sunt iesite din uz…Dar de ce moda tineretii captiveaza mereu ? Fiindca trupul da tonul.Pe el se preteza orice.Cand farmecul trece , se duce si moda care l-a slujit.Ne surprinde cand ceva se poarta iar.In fapt , o noua generatie isi cere dreptul la existenta. Moda ingroapa in nisipul ei sufocant si fierbinte o generatie caduca , in timp ce apa rece si proaspata a marii , aduce o alta.
In copilarie am avut si prietene si prieteni.Ne jucam intr-o lume in care nu aveam nevoie de nimic.Ne deranja cand eram strigati la masa.Ne placea sa ne purtam singuri de grija.Si unica preocupare era joaca sub toate formele ei , paideice si eroice. Cum ar fi daca intr-un razboi , combatantii ar fi chemati la popota , cerandu-li-se sa opreasca inclestatrea ? Ce manual de istorie i-ar mai primi ?
Jocurile in care ne amestecam cu baietii aveau intotdeauna un iz erotic.”Ulii si porumbeii”.De fapt , porumbitele.Alergau dupa noi ca sa ne atinga.Atata doar , o usoara palma pe spate.Cine s-ar mulțumi mai tarziu doar cu asa ceva ? Dar era o prima forma de confuntare , de cedare cu greu , la capatul unei alergari epuizante.
“Ratele si vanatorii”. Noi inghesuite la mijloc , ei la extreme.Aruncau mingea.La inceput , aleator. Apoi , tintit. In fine , ramanea cea mai fasneata , mai iute , de neatins.Mingea era tot o mana , dar una proiectata de la piept.O torpila care incerca sa se izbeasca de coapsele tale , denudate din pantalonii extrem de scurti.Dar picioarele nu cedau.Faceau piruete , schimbandu-si traiectoria in ultima clipa.Ultima ramasa in competitie era castigatoarea de drept , dar vanatorii nu se multumeau cu recunoasterea valorii , doreau sa o anihileze ca in ancestralitatea jertfeltnica a ritualurilor cinegetice.Fetele iesite din cursa , plecau acasa , plictisite de prelungirea nepermisa a mizei.Dar tocmai aceasta persistenta ii sporea voluptatea.Baietii se incingeau.Erau lac de sudoare.Bratele le erau obosite iar privirile perturbate de nistagmus.Cea ramasa in mijlocul unui cerc tot mai strans glisa in toate directiile ca pe un taur automat declansator de eros virginal.
In istorie , femeia a trebuit sa gateasca si sa se gateasca , sa aibe iscusinta de a gasi ce sa puna in cratita si ce sa puna pe ea.Inclinatia spre una din laturi , o perturba pe cealalata.De aceea , femeile s-au incadrat in una din aceste doua categorii.Barbatii isi doreau acasa sa manance , si in afara sa se distreze , sa isi incarce spiritul si sa isi elibereze trupul.
Viclesugul femeii e charmul ei.Cleopatra nu a fost frumoasa.Dar a aratat lumii ce e frumusetea.Nici un rol nu e al tau pe drept.Toti suntem la inceput diletanti.Chiar si un profesor universitar.De aceea , cum spunea actorul de geniu Radu Beligan , trebuie sa ramai mereu in postura de elev.Altfel , ca in confucianism : daca nu inaintezi , regresezi.
Mi-a placut sa invat.Dar nu din rationamente didactice.Limbile straine sunt cai de comunicatie mai importante decat cele aeriene , navale , rutiere , feroviare…Matematica iti da rationamentul , istoria – indiferenta la ce e trecator si meditatia spre etern.Geografia iti arata unde nu ai ajuns inca , iar filosofia – unde nu vei ajunge niciodata.
Chiar si un animal , oricat de primitiv , dupa satisfacerea instinctelor primare : foame , sex , somn -isi ciuleste urechile , isi intinde antenele si cauta , se informeaza , analizeaza.Placerea observatiei face parte din darurile firii.
Pe vremuri , femeile culte purtau ciorapi albastri. Te uitai la picioarele lor ca sa vezi daca au citit.Acum picioarele pledeaza contrariul.
” Ordinul Jartierei ” : barbatii se remarcau prin fapte de arme , purtau blazoane cu heraldica de nedescifrat , iar femeilor le-au agatat o jartiera de coapsa nurlie , pe care tot ei le-o smulgeau cu dintii in noaptea nuntii , semn ca s-a terminat cu viata de tanara cocheta.
Nu trebuie sa ai calitati , ci doar sa eviti defectele , cele care deranjeaza : sa nu vorbesti tare , sa nu trantesti tacamurile , sa nu pui intrebari jenante. Virtutile ? Supara mai mult decat viciile. Cand nu mai pot fi ignorate , incep a fi blasfemiaite.M-am bucurat ca nu am calitati , desi fiecare barbat a incercat sa imi gaseasaca una.Dupa ei , daca nu ai macar o inzestrare, nu se pot indragosti de tine.Deci tot pentru ei te apreciaza.Ca efortul lor sa fie justificat si apoi recompensat pe masura.
Dar dragostea adevarata nu are nevoie de elucubratii si gratutati , care in scurt timp , cand le dispare nu suportul afectiv , ci baza anatomica , se transforma in opusul lor , devenind invective sau instaurand o tacere mormantala , lipsita de complimentele in fulger ce brazdau ca un filon granitul.
Cosmin – Stefan Georgescu, noiembrie 2020
Comentează