banner marshal garden
DanDANA! Povestea mea

A fi om e lucru mare

Săptămâna trecută am fost la vizionarea unui apartament, în sectorul 1. Am coborât din metrou la Piața Victoriei și, fiindcă mă grăbeam, am luat pentru o stație tramvaiul din fața spitalului Grigore Alexandrescu.

Imediat după mine a urcat în tramvai o mămică îmbrăcată în negru, care cerea milă și ajutor pentru copilul internat la spitalul de copii, aflat într-o stare foarte gravă.

Avea actele la vedere, pentru a dovedi oamenilor necazul care se abătuse asupra ei. Suntem obișnuiți cu astfel de scene prin mijloacele de transport, aproape au devenit banale, și parcă nu mai mișcă pe nimeni. Am scos o bancnotă din portofel, ca și alți călători cu intenția de a contribui și eu cu puțin. Pentru că mă apropiam de stația unde trebuia să cobor, iar mămica îndurerată era în celălalt capăt al tramvaiului, am rugat o persoană care ședea pe scaun să-i dea bancnota atunci când va trece prin dreptul ei.

Era o femeie între două vârste, care însă m-a refuzat pe un ton agresiv. Nu cobora, dar efectiv nu a vrut sa faca acest minim gest. Până la urmă, e alegerea fiecăruia. O alta, aflată la două scaune distanță, s-a ridicat să mă ajute cu „intermedierea”, după ce a văzut scena: Îi dau eu, doamnă!  

Am coborât din tramvai și nu m-am mai uitat în urmă. Aveam un gust amar, și eram profund dezamăgita, gândind că omenia e pe cale de dispariție, din moment ce nu mai mișcăm un deget pentru aproapele nostru, nici atunci când nu ne costă nimic.

Nu mai dorim să fim deranjați cu necazurile altora, le avem noi pe ale noastre. Ni se pare că ducem o cruce prea grea, ca să catadicsim să le ușurăm altora mersul pe drumul vieții.

Spunea cineva că omul fara omenie este ca trupul fără suflet. A fi omenos înseamnă a te pune în slujba aproapelui, a-l ajuta în diverse situații, punându-l mai presus de tine. Așa ar fi ideal, dar puțini mai procedează așa, într-o lume dominată de consumerism și egoism.

Un reputat filosof și etnolog spunea că bunătatea – sinonimă omeniei – are ca fundament ultim chipul lui Hristos, ascuns tainic în sufletul nostru: „Dumnezeu viu în sufletele noastre îndreptățește și face posibilă bunătatea. Omul cunoaște această stare interioară numai mergând pe căile adevărului. Prin bunătate, omul este mai om și culege urma pașilor lui Iisus”.

Toate calitățile morale încorporate în virtutea românească a omeniei reflectă Fericirile din Predica de pe munte. Aceasta e o altă dovadă că fără Dumnezeu nu putem face nimic!

Femei de 10 pe Facebook