Stimata doamna Almasan,
Va scriu in incercarea de a afla parerea dumneavoastra in ceea ce priveste situatia cu care ma confrunt.
Sunt casatorita de aproape 30 de ani si casnicia noastra nu este nici mai buna, nici mai rea decat altele. De multe ori am impresia ca parca nu-l mai cunosc pe omul langa care traiesc de atata vreme, alaturi de care am trecut prin bune si rele si am impartit TOTUL. Povestea mea vi se poate parea neinsemnata, nu si pentru familia noastra.
Eu si Cezar ne-am dorit dintotdeauna copii, dar soarta nu a fost generoasa cu noi. In urma investigatiilor facute, am primit diagnosticul de infertilitate primara si a inceput o perioada crunta. Am recurs la tratamente multe, costisitoare si dureroase…dupa ani de incercari nereusite si de asteptare, a venit pe lume Rares, bucuria noastra. E frumos, destept, bun, are 17 ani si este elev de liceu. Pentru ca l-am asteptat atat de mult, nu i-am refuzat nimic si a fost centrul universului nostru. In ultima vreme insa a devenit din ce in ce mai nemultumit, nimic nu ii mai convine si s-a hotarat sa plece din tara. Dar nu sa studieze, ci sa munceasca. Are un prieten bun in Belgia (cunoscut pe internet !), in care are o incredere oarba…acesta i-a spus ca il ajuta sa isi gaseasca o slujba bine platita, ca tester de jocuri video. Lui I se pare o oportunitate de neratat… Eu il sustin, desi imi este foarte greu…va puteti inchipui. Sotul meu, insa, este total impotriva, nici nu vrea sa auda. Avea alte ambitii pentru Rares, spera sa devina inginer ca si el. Are ideea preconceputa ca este o meserie care nu te poate lasa pe ..drumuri. Este hotarat sa il impiedice, dar Rares spune ca de indata ce va implini 18 ani va pleca. Chiar daca nu termina liceul.
Credeti ca il pot convinge pe sotul meu sa isi schimbe atitudinea? Pentru ca, e clar, Rares nu poate fi convins sa ramana in tara.
In speranta ca ma puteti ajuta, raman a dumneavoastra
Camelia Dobrescu
Comentează