Zilele trecute, o bună prietenă m-a implorat s-o ajut să-și scoată soțul din depresie. Nu-l cunoșteam prea bine (mai mult din povestirile femeii ) dar întotdeauna îmi păruse a fi un om bun, de care cei din jur profitau copios. Ceea ce , se pare că se întâmplase și acum : matrapazlâcurile unui asociat nemernic, în care avusese încredere deplină, l-au adus pe omul nostru pe buza unei nemeritate prăpastii. Întregul univers interior i-a fost răsturnat cu susul în jos. Cumpăna îl transformase dintr-un ins plin de viață, într-un morman de nefericire, primii afectați fiind, așa cum se întâmplă de obicei, cei apropiați. Se îndepărtase până și de femeia iubită, cea care-i fusese până atunci alături în toate suișurile și coborâșurile vieții…
Deși eu însămi am nevoie, deseori, de ajutor, pentru a-mi depăși propriile impasuri, am acceptat provocarea. Prin urmare, împreună cu prietena mea, am pus la cale strategia. Începând de săptămâna viitoare, am stabilit să mă „întâmplu” cât mai des prin casa lor, căutând ocazii pentru a „sta la o tacla” cu prăbușitul stâlp al casei. Cum e și firesc, am început să-mi structurez deja, în minte, modul de abordare a delicatei situații..
…Cuvintele „Orice picior în fund reprezintă un pas înainte” nu au fost rostite la întâmplare. Anonimul lor autor a găsit cu siguranță cea mai plastică exprimare, pentru a da de înțeles că un bobârnac al Destinului nu trebuie să ne îngenuncheze. Dimpotrivă. Legea echilibrului universal ne îndeamnă să credem cu tărie în faptul că , după un hop sau o serie de hopuri, soarele se va reîntoarce pe ulița noastră. Viața demonstrează cu vârf și-ndesat că, spre exemplu, după ce ești concediat de la locul de muncă pe nedrept, sigur vei găsi un altul, la care nici nu visai și care, vei vedea, ți se va potrivi mult mai bine; că, după ce te va dezamăgi cel mai bun prieten, anulând pentru totdeauna, încrederea ta în oameni, viața îți va scoate în cale un prieten cu adevărat “cel mai bun” și care-ți va fi aproape la bine și la rău , fiind în stare să-și dea și viața pentru tine. În aceeași ordine de idei, vei vedea că , după ce te desparți de omul pe care-l considerai a fi sufletul tău pereche, lăsând în urma ta un ocean de dezamăgire și durere, îți va intra în viață, când nu te-aștepți, omul acela minunat, care nici nu credeai că există si care te va învăța, de la A la Z, alfabetul fericirii. Și exemplele pot continua…
Am trecut și eu prin astfel de momente… Mi s-au prabușit și mie lumile , m-am simțit și eu exclusă de la rația de fericire. Am traversat și eu continente de deznădejde, m-a încercat certitudinea că universul meu s-a sfârșit odată pentru totdeauna și că nicicând, niciodată, nu voi mai putea regăsi Cărarea… Și mereu, în acel moment în care totul părea a fi pierdut, ceva se întâmpla neașteptat în viața mea, cineva îmi desfereca lacătele temniței în care voluntar mă închideam și viața mea căpăta din nou strălucire, mai mare parcă, mai profundă.. Ajungeam să uit, ca prin minune, de zbuciumatele mări , traversate până atunci, și luam totul de la capăt, mai frumos părându-mi noul drum și mai potrivit sufletului meu.
Când am făcut pentru prima oară cunoștință cu China, am vizitat , în capitala sa, Templul marelui gânditor Confucius. La ieșire, din nesfârșirea de flecuștețe, înghesuite în magazinul de suveniruri, am cumpărat, la sugestia unei chinezoaice bătrâne, o statuetă mică din porțelan, ilustrându-l pe vestitul filozof. „Confucius te va învăța să ai răbdare!”- m-a încurajat bătrâna chinezoaică, dindărătul unui păienjeniș de riduri…De atunci, Confucius mă veghează de la capul patului, ajutându-mă să trec, cu răbdare, peste provocările vieții. M-am hotărât să i-l împrumut, pentru o vreme, nefericitului soț al prietenei mele. Și , în paralel, să-l determin să creadă, cu tărie, că, atunci când Dumnezeu îți închide o ușă, sigur îți va dechide, cât de curând, o fereastră.
Comentează