banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Imposibilii părinți ai lui Alin

Zău dacă-i înțeleg! Au un singur copil și-l chinuiesc ca pe hoții de cai! Îi dau bani cu țârâita, nu-l încurajează la niciun început de drum, nu se entuziasmează la niciun examen luat, la niciun proiect susținut impecabil. Par a nu-i mișca nici măcar laudele pe care unii și alții le adresează lor, pentru fiul crescut atât de frumos. Sunt părinții lui, dar vorbesc despre el, ca si cum ar fi copilul altora, nu al lor. Sec, aparent fără sentiment. Iar Alin este un băiat minunat : învață bine, nu bea, nu fumează, citește mult, face sport, se implică în tot felul de acțiuni de voluntariat. Iar dacă vă spun că ajută și la treburile casei, mă veți întreba în ce an se petrece actiunea. În 2020, dragii mei! Iar Alin chiar este un tânăr al zilelor noastre, este perfect integrat în generația sa, arată ca orice tânăr de vârsta lui, doar că…are această pereche de părinți atipici. De când era mic, Alin a fost învățat să muncească , să-și câstige singur banii de buzunar, să nu stea niciodată cu mâna întinsă spre ai lui. Ce sunt părinții săi? Nicidecum niște sărântoci! Tatăl conduce o firmă a cărei companie-mamă se află peste ocean , iar mama este avocată. Banii sunt, deci, ultimul lucru care le lipsește. Locuiesc într-o vilă fățoasă, conduc mașini de lux, își fac vacanțele în peisaje pe care le vezi prin revistele glossy. Iar Alin, repet, este singurul lor copil. Unicul. Copil dorit, copil iubit, dar copil crescut spartan. Alin conduce…o bicicletă, umblă îmbrăcat sport și modest, poartă ochelari, e tuns regulamentar. Până și telefonul pe care-l are, nu e nicidecum de ultimă generație. Nici măcar de penultimă. Și mai are și ecranul brăzdat de zgârieturi. Nu le-a cerut niciodată alor săi lucruri cu ștaif. Atât pentru că știe dinainte că nu le va primi, dar și pentru că a învățat că importante în viață sunt cu totul altele. De aceea învață, citește, cântă la chitară ( autodidact), face sport și voluntariat pe la cămine de copii și azile de bătrâni. Iar banii îi vin dintr-o mulțime de direcții, nicidecum dinspre ai săi : traduce din germană pentru un birou de avocatură, mediteaza la chitară câtiva puști de familie bună, plimbă doi dulăi flocoși ai unui director de spital, și lucrează, part-time, la o firmă de calculatoare. Banii de buzunar îi ajung pentru haine, cărți , vacanțe și oameni nevoiași, pe care-i ajută fără să clipeasca din ochi. Ce părinți hidoși la suflet! – veți spune. Dar nu, căci ei, de fapt, își iubesc băiatul, ba chiar sunt extrem de mândri de el. Să-i vedeți cum vorbesc de el, în lipsa lui! Doar că..așa au convenit ei sa-l crească, să-l pregătească pentru viața dură pe care o va avea de înfruntat. Pentru situațiile în care , Doamne ferește, părinții nu vor mai fi, sau nu vor mai fi ceea ce sunt. “- Dar nu e prea spartan, totuși, modul în care l-ați crescut pe Alin? Nu e prea colțuroasă relația voastră?” – i-am întrebat, la un moment dat, cu jumătate de gură. “- Nici gand! Așa trebuie să fie! “…Mi-am amintit deodată de propriul tată, care încerca să mă convingă, după ce devenisem mamă, că “pruncii nu trebuie sărutați, decât în somn”…
….Părinții lui Alin m-au pus, din nou, pe gânduri. Pentru că în jurul meu tot ce văd, e altfel. Părinții care POT, nu știu ce să mai facă, pentru odraslele lor. Și nu numai că le fac toate poftele , dar și închid ochii la derapajele lor comportamentale. Copiii de beizadele eșuează, cât de curând, decontând, prin infracțiuni felurite, oarba dragoste părintească, în care au fost înfăsurați de mici. Dar și părinții care NU POT, tot se dau peste cap, pentru a le face cât mai neted , odraslelor lor, drumul prin viață. Principiul “dacă n-am avut noi, măcar ei să aibă!” funcționează ca uns, împingându-i pe cei mari spre greșeli de neiertat, din prea multă dragoste…
În ceea ce mă privește, mă aflu pe undeva pe la mijloc. Am fost, prin rotație, când “cea mai rea mamă din lume”, atunci cand m-am menținut pe poziții, fiind “zgârcită, neînțelegătoare și foarte dură” , dar am și fost ridicată în slăvi, ca o mamă minunată ce sunt, atunci când am cedat unor capricii, încalcandu-mi propriile reguli spartane, moștenite de la tatăl meu ( va reamintesc, spartanii Greciei antice, credeau într-o viaţă caracterizată prin disciplină, negare a plăcerilor şi simplitate). Până la urmă, cum o fi bine?…Puii mei aproape că s-au desprins de cuib, iar eu tot mă mai întreb, nefiind nici acum sigură că am nimerit rețeta corectă. Căci, ca și mamă, înclin să dau întâietate sentimentelor… În același timp, trag cu coada ochiului spre Alin, si-mi place atât de mult ceea ce văd, încât parcă le-aș sugera tuturor părinților lumii să fie atenți la strategia aleasă de părinții lui Alin, cei ce par a nu-l iubi deloc, dar care sunt topiți, de fapt, după fiul lor.
Rubrică oferita de :

Femei de 10 pe Facebook