Bombănelile Marinei Editoriale

Cu mâna-ntinsă…

Reportajul în urma căruia Mihai Tatulici mi-a semnat “condamnarea pe viață la televiziune”, avea ca temă cerșetorii. N-am să uit niciodată. Era în 1990, prin vară și  printr-un  București proaspăt evadat din dictatură. Până atunci , decenii în șir, nimeni nu cutezase să vorbească deschis despre cerșetori. Nici in ziare, nici la radio, nici la televizor. Poate doar pe la colțuri.  Nu că cerșetorii n-ar fi existat până atunci, dar prezența lor era tăinuită. Societatea socialistă multilateral dezvoltată era perfectă, nu avea voie să “adăpostească” acest fenomen. Bref! Reportajul meu a reușit așadar să darâme un zid și …clădească o carieră : a mea, în TVR. De atunci, anii s-au îngrămădit și îndărătul meu, și în al României. Multe s-au schimbat, nu toate în bine. Cerșetorii – nici gând să dispară ; aș zice chiar că numărul lor s-a aflat în continuă creștere, ceea ce ne-a permis să-i “trimitem”, involuntar și „la export”. Nu știu cât le-a schimbat acest fapt statutul lor social, nouă însă, renumele, da.
În București, de cerșetori te ciocnești la tot pasul, mai cu seamă în intersecțiile aglomerate și în cartierele mai de Doamne-ajută, adică acelea marcate de mașini șmechere, parcate în fața unor cafenele de fițe sau vile elegante. Vârsta lor, a cerșetorilor, variază între copilărie și senectute, la fel cum variază și modul de a te aborda. Unii sunt discreți, sperând în capacitatea ta de a le observa, cu coada ochiului, hainele ponosite, chipul prăbușit și privirea umilă, alții sunt agresivi, mai că sunt gata să execute un triplu salt mortal direct în poșeta ta. Unii îl și execută, transformându-se din cerșetori în delicvenți și ieșind de sub incidența editorialului meu de astăzi.
Cel mai adesea, imaginea unui cerșetor vine , la pachet, cu glasul său tânguitor, prin care ești rugat să-l ajuți. „Dă și mie” – este propoziția standard, conjuncția din ea indicând faptul că cerșetorul este pe deplin conștient că ție, ca și cetățean, ți se cer bani din toate părțile.
Cei mai impresionanți sunt  “teoretic” bătrânii și femeile. Acestora din urmă le atârnă direct de țâță câte un prunc tuciuriu, cu burta aproape lipită de spate. Spun, „teoretic”, pentru că auzim atâtea povești, încât în spatele fiecărei aparente suferințe intuim  o mai mică sau mai mare înșelătorie : pe bătrânii ti-i și imaginezi dând fuga, după nici o oră de cerșit, la primul birt, unde îți vor  transforma generozitatea în rachiu ; pe femei le bănuiești că , la finalul zilei, vor returna copilul  luat cu împrumut în scopuri de impresionare;  iar pe puștii cu mâna-ntinsă ochii minții tale îi văd întinzând aceeași mână,  cu bani cu tot, către „capul afacerii”, cel care i-a “tocmit” de altfel, pentru a-și rotunji veniturile, pe spinarea lor nevinovată.

Ieri am descoperit o nouă metodă de cerșit. Mintea omului este neobosită ;  în plus, nevoia te învață, iar lumea evoluează. Femeia care m-a oprit , undeva pe Dorobanți, în fața unei farmacii, avea cam 40 de ani și era îmbrăcată sărăcăcios, dar îngrijit. Mi-a cerut scuze, apoi…un leu treizeci. Clar și la obiect. Mi s-a părut a fi un om de bună credință; în plus, cui nu i s-a întâmplat să-i mai lipsească câțiva bănuți, pentru a cumpăra ceva? Mai mult, repet, femeia nu se afla în fața unei cârciumi, ci a unei farmacii, astfel încât sinapsele minții tale de om cinstit  te duceau rapid către cea mai simplă judecată cu putință: nu-i ajung banii pentru a-și cumpăra un medicament. M-am căutat de mărunțiș și, pentru că în fiecare din poșetele mele e plin de fise de 50 de bani pt coșul de la supermarket, i-am întins trei. “-Nu am să vă dau rest!”- mi-a venit răspunsul femeii, al cărui chip se luminase. Evident, am refuzat, zâmbind. Mi-am încasat „mulțumesc”-ul de rigoare și m-am îndepărtat. Brusc, m-a străfulgerat un gând ( chiar nu am trecut prin meseria de jurnalist precum gâsca prin apă! ). M-am oprit după primul colț și am început s-o urmăresc. Pe ea, femeia de bună credință. Într-o jumatate de oră a oprit fix 17 persoane. Trei au refuzat-o, grăbiți, nouă au repetat gestul meu , iar cinci i-au întins bani de hartie. Probabil două bancnote de cate 1 leu. Evident, nu și-au cerut restul înapoi și s-au rostogolit mai departe, mulțumiți probabil, în sinea lor, că au făcut o faptă bună. Am făcut un calcul sumar al venitului estimat, pe zi. Parcă nici nu mi-a mai venit să-mi continui drumul  spre serviciu!🥴

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BRONHOSUPORT