Cu Luminița Nicolescu, „profa’ vedetelor”, despre tinerețea fără bătrânețe

Până să o cunosc personal, la una din emisiunile mele, Luminița Nicolescu nu reprezenta pentru mine decât un nume. Măricel, recunosc, căci auzisem destule prin presa tabloidă despre „profa de fitness a vedetelor”. Apoi am cunoscut-o, fugar, e drept, și, ca om,  mi-a plăcut enorm! Oamenii buni se cunosc „dintr-o lovitură”: din felul cum privesc, cum se bucură de lucrurile pozitive din jurul lor, din ceea ce spun și mai ales, din felul în care spun. Auzisem de ea și de la Valentina Pelinel, și de la Adina Buzatu, și de la Andreea Raicu, și de la Iuliana Marciuc. Toate erau încântate și o ridicau în slăvi. Nu-i de ici de colo ca o femeie să fie ridicată în slăvi de alte femei. Curiozitatea mea a fost ațâțată și mai mult. De aceea, profitând de dolce farniente- le vacanței, i-am adresat Luminiței câteva întrebări. Probabil că am întrerupt-o dintr-o lecție de mișcare…Dar n-am iertat-o: am întrebat-o și despre sine, și despre dom’profesor – soțul său, profesor de matematică și faimos autor de culegeri școlare, și despre fiica și nepoțeii săi, care trăiesc în Olanda, și despre viață, în general. Ce-a ieșit, vedeți mai jos!

Marina Almășan: – Multe femei și-ar dori să se privească în oglindă și să descopere un trup ca al dumneavoastră! Probabil, secretul l-ați tot împărtășit, prin interviuri. Îl mai repetați o dată și pentru Femeile de 10?

Luminița Nicolescu: – Toate femeile își doresc să arate bine, doar că nu toate au suficientă voință și determinare. Frumusețea este cartea de vizită ( în special pentru noi femeile) Până să iasă în evidență alte multe calități, aspectul persoanei tale se prezintă, lasă o primă și puternică impresie. Și nu este vorba de frumusețea perfectă. O femeie nu trebuie să arate ca o păpușă Barbie, ci este vorba de un fel de frumusețe care nu are vârstă. O frumusețe inteligentă și conștientă. Nu există femei urâte, există femei leneșe. Dacă în prima tinerețe, nu conștientizăm foarte mult acel lucru, căci de fapt vârsta este de partea noastră, mai târziu, cu trecerea timpului, ar trebui să acordăm mai multă atenție felului în care arătăm.

M. A.: – Să înțeleg că vă numărați printre cei care consideră că „ambalajul vinde marfa” și că, cel puțin în zilele noastre, are o foarte mare importanță și felul cum arăți, nu numai cum ești pe dinăuntru.

L.N.: – De felul cum arătăm depinde și felul în care ne simțim și ne raportăm la relațiile cu cei din jur. O femeie care arată bine, îngrijit va avea cu siguranță mai mult succes în tot ceea ce face, va aduce lumină și bucurie în relația cu partenerul de viață, cu copiii, va avea mai mult succes în carieră. Un corp frumos, fără proeminențe inestetice, un păr îngrijit, o față curată, senină, un zâmbet larg, o ținută plăcută, nici extravagantă, dar nici desuetă, un spate drept, umeri frumoși și nu aduși în față, un abdomen ferm, nu proeminent, inestetic, o verticalitate în ținută și atitudine, acestea sunt elemente care denotă încredere și respect de sine și în special respect față de persoanele cu care intrăm în contact.
M.A.: – Nu cumva femeile luptă de fapt ca să arate bine pentru bărbații pe care-i iubesc?

L.N.: – Nu trebuie să arătăm bine doar pentru a place bărbaților. Asta se va întâmpla oricum, dar e dovadă de respect de sine și un exemplu bun pentru copiii noștri, care primesc de la noi primele lecții de viață. Și apoi secretul unei relații de lungă durată este și felul în care alegi să păstrezi cât mai aproape imaginea celei de care parteneru tău s-a îndrăgostit. Relaxarea de după căsătorie sau după ce femeile au devenit mame, faptul că se neglijează, considerând alte lucruri prioritare, oboseala, nervozitatea necontrolată, sedentarismul având ca motivație lipsa timpului, grăsimea care în timp te transformă în altă persoană, toate astea nu aduc nimic bun, nici în relația cu persoana iubită, nici în relația cu copiii sau colegii de muncă. Se știe că o femeie răutăcioasă este cea care are o relație proastă cu ea însăși. Din nemulțumirea de sine pe care femeia o are în subconștient vine și răutatea față de alții. A trăi ca femeie doar pentru a face curat, a găti, a crește copii, a merge la serviciu este o mare greșeală. Unde ești TU în ecuația asta?! Este o vorbă în popor: „Ciorba bună aduce bărbatul acasă”. Dar, dacă acesta vine doar pentru plăcerile burții, vei constata că vei deveni pentru el în curând la fel de vizibilă ca și mobila din casă. Nu așa! Nu avem timp? Ba da. Trebuie doar să-l drămuim cu inteligență. Am cunoscut, datorită activității mele, foarte multe femei cu tot atât de multe povești de viață. Am cunoscut femei care s-au pierdut în meandrele vieții și și-au dedicat cu tendință de sacrificiu toată viața familiei și creșterii copilului sau femei care au neglijat familia pentru o carieră strălucită. Însă a venit un moment în care s-au trezit într-un soi de singurătate, în care nici ele nu se mai recunoșteau. S-au trezit într-o depresie pe care și-au construit-o, conștient sau nu, în timp. Aceste femei caută un vinovat; ele s-au sacrificat pe altarul familiei sau carierei, cineva trebuia să răspundă pentru asta. Cineva este vinovat că sunt grase sau lipsite de tonus, că sunt neîngrijite, că nu mai pot fi iubite, că au apărut riduri, nefericire, lacrimi.
Stop!

M.A.: – Stop, stop, și…cum continuăm? Ce le spuneți?

L.N.: – Le voi spune așa: Primul lucru pe care trebuie să-l faci, draga mea femeie, e să te oprești în fața unei oglinzi și să evaluezi cu sinceritate situația. Nimic nu este de nerezolvat. Și chiar dacă recunosc sau nu, toate femeile vor să arate bine. Numai așa vei începe să exiști și tu în viața ta. Schimbă alimentația, ieși din casă, schimbă-ți garderoba, pieptănătura, respiră adânc și privește-ți sufletul în oglindă.

M.A. – Pare simplu, sper că cititoarele noastre au notat. Să revenim la
dumneavoastră. Sunteți căsătorită cu un eminent cadru didactic, autor al numeroase culegeri de matematică, deci un om care a stat, probabil, toată viața cu nasul prin cărți! Cum „gestionează” domnul Cătălin Petru Nicolescu celebritatea dvs, activitatea atât de diferită față de a domniei sale? Unde vă „intersectați”, totuși, căci o căsnicie atât de îndelungată trebuie că are motivele sale! De fapt, s-o luam cu începutul: unde ați dat peste dânsul?

L.N.: – Soțul meu este matematician și autor a peste 35 culegeri de matematică este cel mai bun prieten al meu. Nu mi-aș închipui viața fără prezența lui alături de mine. Mi-e greu să spun, pentru că pare neverosimil, dar există iubirea cea mare, unică, fără de care nu poți supraviețui. Mi s-a mai spus că acum mulți ani oamenii erau altfel, că viața era mai liniștită, că de fapt nu există suflet pereche, iubirea cea mare și alte aiureli. Eu știu altă realitate: iubirea există în Univers, peste tot, dar nu sunt suficient pregătite sufletele să o recunoască. Eram foarte tânără, iubeam, se spunea că eram frumoasă, deși la vârsta aia nu prea înțelegeam. Simțeam mereu că zbor, că pot muta munții, că sunt fericită cu viața mea. Eram însetată de cunoaștere, de iubire, de lumină. Visam să devin o mare pianistă sau o mare balerină. Mergeam fericită pe un drum plin de soare și de sunete, ca într-un concert de muzică polifonică. Adunam în drumul meu lucruri și ființe care mă făceau fericită și m-am trezit de mână cu el, băiatul cu ochi albaștrii ca cerul, care nu s-a mai îndepărtat niciodată de mine.

M. A.: – Concret, cum s-a întâmplat? Cum ați dat de ochii albaștri?

L.N.: – Ne-am cunoscut pe vremea liceului. Eu făceam muzică, el matematică. Eu mai făceam, în paralel cu muzica, balet, apoi gimnastică, iar el era campion la canotaj. Cred că iubirea nu are nici început și sfârșit. Cred că iubirea, pur și simplu, există și am mers mai departe împreună eu și Cătălin, mereu de mână. Și probabil așa a fost de la începutul vieții noastre și vom pleca tot împreună.

M.A.: – Și totuși, revin asupra întrebării mele: sunteți cumplit de diferiți, ca preocupări. Unde anume „vă întâlniți”?

L.N.: – Nu e prea comod și nici obișnuit să ai o nevastă ca mine. Dar, pentru o viață normală, nu e nici comod să trăiești cu un matematician. Ceea ce ne-a legat și a făcut ca existența noastră împreună să se armonizeze perfect a fost faptul că suntem ca doi poli. Eu am suflet de artist, el a studiat matematica, astronomia Mi-a respectat și apreciat întotdeauna activitatea și realizările mele, iar eu am apreciat inteligența și realizările lui.

M.A.: – După atâția ani de împărțit împreună și bune și rele, cred că sunteți îndreptățită să încercați o definiție a fericirii.

L.N.: – Pentru ca doi oameni să poată trăi o viață împreună trebuie, întâi de toate, să existe iubire. Bunica mea avea un covor pe perete, era țesut cu stângăcie naivă: „unde dragoste nu e nimic nu e”. Atracția doar fizică, asociată cu „fluturii în stomac”, sexualitatea, nu înseamnă iubire, dragoste. Dacă o căsătorie e bazată pe aceste atracții, e inevitabil sortită pieirii. După maxim trei ani focul iubirii fizice își scade intensitatea și cei doi încep să-și descopere unul altuia defectele. Dragostea, iubirea adevărată, sunt dincolo de sex. Se completează cu sexualitatea, dar nu depind de ea. Trebuie să existe o cauzalitate universală, iar noi oamenii trebuie s-o descoperim și s-o împlinim. Evoluția sufletelor noastre este, de fapt, evoluția planetei în Univers. Am simțit mereu că trebuie să las în inima mea ceva, cât de puțin, care poate duce la evoluție. Oamenii trebuie să-și folosească mintea și sufletul, nu doar să supraviețuiască.

M.A.: – Dacă tot am vorbit de soțul dvs, spuneți-mi ce puneți pe masă, atunci când vă așezați să mâncați? Dânsul este tot cu frunzele și semințele, sau nici aici nu vă „suprapuneți”?

L.N. : – Eu privesc corpul omenesc ca pe o ecuație perfectă, ca pe un templu, locuința temporară a sufletului, ca o ofrandă adusă Creatorului. Și, până la urmă, sănătatea și armonia corpului sunt și sănătatea minții și a spiritului. Mă gândesc la sfinții pe care pictorii bisericești i-au zugrăvit pe pereții lăcașurilor sfinte și dintre care niciunul nu apare cu burta mare și gușa lăsată, rumen și rotofei. Când corpul este mereu ocupat cu digestia, creierul primește mai puțin sânge, iar spiritul lâncezește într-o perpetuă siestă. Hrana este necesară pentru a întreține sănătatea trupului, viața. Excesul de hrană, însă devine dăunător. Mâncăm ca să trăim și nu trăim ca să mâncăm. Dacă suntem puțini atenți la semnele pe care corpul nostru ni le dă, vom ști exact ce este bine pentru sănătate. Excesele nu sunt benefice în nicio direcție. Nu pledez pentru vegetarianism, căci este foarte greu să păstrezi un echilibru în nevoile de proteine, săruri minerele, glucide, vitamine, dar știu că excesul cu carne, mezeluri, alimente procesate, este clar dăunător sănătăți. Deși nu consum carne, în familie se gătește cu carne, dar nu în exces. Soțul meu este și el mare consumator de legume și fructe proaspete și neprelucrate. La fel și fiica și nepoții mei.

M.A.: – Că veni vorba! Ați povestit despre unul din personajele principale ale vieții dumneavoastră. Vorbiți-ne acum despre fiica dvs, Mădălina Georgia, despre cele trei glăscioare care vă spun „Buni”. Sau, cum vă spun?

L.N.: – În Mădălina am văzut și vedem tinerețea și dragostea noastră. S-a dovedit, încă din copilărie, că are o inteligență peste medie, iar drumul ei s-a construit de timpuriu către știință A studiat însă și pianul la Școala de Muzică. Studiul muzicii este foarte important pentru dezvoltarea creierului unui copil. Pianul este un instrument complex care favorizează atenția distributivă, sensibilitatea. Chiar dacă nu va face neapărat muzică mai departe, studiul unui instrument stimulează inteligența. Așa că, paradoxal, studiul pianului a făcut ca fiica noastră să dezvolte calități în matematică. Întotdeauna, din clasa I până la sfârșitul Facultății de Matematică , a Universității București, Mădălina a fost eminentă. Acum este profesoară de matematică la International School at Hagrue în Olanda, unde trăiește alături de soțuluii ei și cei trei copii: Nicholas, Madison și Olivier. Este autoarea și ea a numeroase culegeri de matematică și antrenor de gimnastică aerobică și arte marțiale! Am cu fiica mea o relație de prietenie sinceră. Suntem mai mult decât mamă și fiică, suntem foarte asemănătoare, facem nebunii împreună. Am crescut-o în spirit sportiv căci „mens sana in corpore sanob!” este adevărul la care ne-am raportat. Datorită sportului arată impecabil, după trei nașteri care nu au lăsat nicio urmă pe corpul ei. Când sunt în Olanda, nu mai sunt „profa”, ci „oma” (bunică în flamandă) pentru nepoții mei, care fac și ei sport de când s-au născut.

M.A. : – De ce nu mă mir?? Vreau să vă întreb direct: Ce nu faceți niciodată?

L.N.: – Niciodată nu mint oamenii.

M.A.: – După ce vă dați în vânt?

L.N.: – Iubesc libertatea, sub toate formele ei.

M.A.: – Încercăm un „Top trei reguli pentru a arăta trăznet”?

L.N.: – Desigur: 1) Alimentația corectă 2) Mișcarea 3) Încrederea în sine

M.A.: – Ați lansat o colecție de costume de gimnastică. Dacă facem gimnastica în pijama, devine mai puțin eficientă?

L.N.: – Sigur că mișcarea e binevenită oricum, dar un costum care se potrivește perfect și pune în evidență corpul, ajută cu siguranță. Ești mai motivată să faci mișcare,atunci când ținuta pe care o porți te ajută, îți dă o stare bună, te face să pari mai frumoasă, îți aduce optimism, dar totodată vezi mai clar cum îți arată corpul și unde ai de reparat. În această idee am lansat colecția de costume de fitness aerobic „Madison by Luminița Nicolescu” pe care le puteți găsi în magazinul „The Place Concept” situat în Calea Victoriei.

M.A.: – Dintre vedetele care v-au trecut „prin mână”, caracterizaţi câteva dintre ele, din punct de vedere al felului in care s-au comportat la „lecțiile” dvs.

L.N.: – Pentru mine toate fetele sau femeile cu care lucrez sunt vedete. Nu fac nicio diferență între o persoană mai puțin cunoscută și o vedetă. Dorința de a arăta bine și de-a fi sănătoase o au deopotrivă, și unele și altele. De aceea suntem ca o familie și ne comportăm ca atare. Nu sunt doar „profa” lor, ci și prietena lor. Deși efortul pe care îl fac este destul de mare, orele se desfășoară într-o atmosferă veselă și relaxantă. De patru ori pe an organizez cantonamente la mare vara sau la munte iarna, în care vin și vedete, alături de persoane obișnuite. În aceste cantonamente, două mari și două semicantonamente, se fac patru antrenamente pe zi și o dietă de dezintoxicare și fizică, dar și psihică. La final toate sunt mai tinere, mai frumoase, mai optimiste, și bineînțeles mai slabe. Doina, Adina Buzatu, Cristina, Valentina Pelinel, Alice, Catinca Roman, Irina, Mirela, Andreea Raicu, Anca, Luana Ibacka, Dana, Roxana Iliescu,Iulia, Iuliana Marciuc și multe altele cu nume cunoscute sau necunoscute, dar femei, artiste, mame, femei de afaceri, soții, FEMEI într-un cuvânt. Nicio vedetă care lucrează cu mine nu are aere de vedetă, ci se poartă normal, lucrează cu conștiinciozitate exercițiile menite să le mențină în formă.

M.A. – Nici n-ar putea altfel, de vreme ce au un astfel de exemplu „la catedră”!
Pentru că interviul de față va fi publicat la rubrica „Femei de 10”, o să vă întreb, la fel de direct: ce anume vă recomandă, credeți, pentru a fi o femeie de 10 (sunteți, vă asigur!) și pe unde ați mai avea „de lucrat”, dacă e să vă supun unui test de sinceritate?

L.N.: – Nu m-am gândit în felul ăsta la mine niciodată. Dar, hai să nu mai fiu așa modestă și să spun că nu e puțin lucru să-ți păstrezi corpul ca la 20 de ani, când de fapt este de așteptat să tricotezi fulare nepoților. Nu e puțin lucru să-ți cultivi și păstrezi perfect mobilitatea, optimismul și capacitatea de-a inspira iubire mereu. Pe unde aș mai avea de lucrat? Sincer, mi-ar plăcea să am mai puține riduri. Pentru asta nu am făcut nimic, poate în viitor să găsesc o soluție de îmbunătățire a aspectului feței. Dar, drept să vă spun nici n-am avut încredere pentru că nu am văzut la alte femei, persoane, rezultate care să mă motiveze.

M.A. – Deși ele nu vă știrbesc cu nimic farmecul, sunt sigură că veți găsi dvs o metodă-minune pentru a scăpa și de supărătoarele riduri! Și pentru că ne apropiem de finalul interviului, haideți să-l încheiem într-o notă umoristică: dacă ați fi numită șefa unui trib de canibali, ați reuși, oare, să-i transformați în vegetarieni?

L.N.: – Dacă aș fi șefa unui trib de canibali, i-aș forța sub amenințare să mănânce o cantitate imensă de carne până li se apleacă, apoi i-aș îndemna să descopere binefacerile liniștitoare ale hranei vegetale! Asta până să se revolte și să mă mănânce, chiar dacă sunt șefa tribului! ?

Surse foto: arhiva personală