Bombănelile Marinei Editoriale

Cu fundul în două luntri

    

     Nu mi-a plăcut niciodată să stau cu fundul în două luntri. Dacă am simțit că la dreapta e drumul meu, am virat-o într-acolo și nu m-am mai oprit decât atunci când cele găsite m-au dezamăgit într-atât, încât am adunat în mine puterea de a-mi asuma proasta alegere. Dacă am crezut că stânga e direcția mea, am luat-o cu hotărâre într-acolo și am crezut în ea, în stânga mea, până și-a dat arama pe față. Și tot am mai rămas puțin acolo, pentru a fi sigură că nu mai e loc de mine în această direcție. 

Din toate aceste motive,  nu n-am putut niciodată linguși pe lângă unii ce tropăiau în direcția opusă celei în care credeam. Și n-am putut nici iubi doi bărbați deodată. Mă uitam înspre al doilea abia după ce praful și puberea se alegeau din povestea mea cu cel dintâi. 

…Neputința asta a mea de a împăca dibaci caprele cu verzele mi-a adus și destulă nemulțumire, mărturisesc. Deși în sinea mea știam că procedez corect și mă regăseam în definițiile “omului vertical” , în afara mea descopeream tot soiul de lucruri strâmbe care contraziceau felul meu de a fi și mi-l amendau cu destule neîmpliniri. Continui și acum să mă minunez cu aceeași râvnă, atunci cand interacționez cu oameni de cauciuc : cu oameni care astăzi se țin de poalele câte unui superior grețos și infect,  hulit de toată lumea, găsind în sine destule resurse pentru a-i linge posteriorul și care fix a doua zi, cu seninătate, ștergându-se la gură cu hârtia igienică a imposturii, o virează senin spre posteriorul unui alt superior. Împrejurul meu este populat copios cu astfel de oameni, augmentând continuu sila pe care o iscă în mine astfel de specimene. 

     Vremurile nu ne iartă și asistăm neputincioși la schimbări spectaculoase de macaz, când oameni pe care-i definește aplecarea lor  spre o anumită direcție, ne dezamăgesc descoperindu-i într-o cu totul  alta, care n-are nicio legătură cu alcătuirea lor interioară. Plutește  mireasmă de ciolan sau cașcaval, peste astfel de viraje neașteptate. Le privesc buimacă de la mantinelă, nemaințelegând nimic. Oameni în care-mi înghesuisem nădejdile, se leapădă de convingeri și credințe cu viteza cu care îmi dau jos ochelarii de soare atunci cand intru într-o cameră întunecată. Ei sunt gata să declare sus și tare lucruri pe care până mai ieri le blamau și să se alieze cu indivizi care, tot până mai ieri, le erau vrăjmași de moarte. “Nu căuta să înțelegi aceste legi, căci ești nebun de le-nțelegi” – îmi spunea bunica, în copilărie. Mă adun sub umbrela acestui îndemn și încetez să-mi mai pun întrebări. Aleg să rămân așa cum mi se pare mie CORECT ( cât de relativă este, până la urmă, această noțiune!) și mă bucur că, la fiecare liman de zi, mă pot privi relaxată în oglindă, nefiindu-mi rușine pentru nimic din cele făcute peste zi. Și parcă mai liniștit îmi e somnul și mai simplu începutul zilei de mâine.

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL – Aqua intense

Publicitate